Studii&Analize

Studiu Deloitte: firmele din România au încredere în economie, dar n-ar investi nici un ban în 2018

Marilena Ispas › Mar, 2018-04-17 12:36
Compania de consultanță financiară Deloitte a făcut un studiu în Europa Centrală și de Est în care a vrut să măsoare sentimentul CFO (directorilor financiari) vizavi de propriile economii și de propriile business-uri. Românii au încredere că economia va continua să crească, în schimb sunt foarte rezervați în ce privește dezvoltarea propriilor companii.

„În România toată lumea simte evoluțiile pozitive. Creșterea economică. Ce am observat că ce e acum un sentiment bun despre macroeconomie”, a declarat Farrukh Khan, partener Deloitte România, citând studiul menționat.

Același studiu a scos la iveală că sentimentul se inversează când CFO sunt întrebați de propriul business. Preferă să nu-și asume riscuri în 2018. Nu vor să se aventureze în investiții și merg pe consolidare. Principalele riscuri pe care le văd sunt legate de cadrul fiscal, creșterea costurilor afacerii și lipsa de personal.

„Trebuie analizate aceste politici fiscale și de salarii înainte să fie implementate. Să alimentezi încrederea oamenilor să facă business. Măsurile, luate temeinic, trebuie apoi menținute pentru o perioadă mai lungă. Dacă iei măsuri pe termen scurt, cum se întâmplă acum în România, creezi probleme în alte zone și intri într-o spirală de reparat dezechilibre. Investițiile, prin natura lor au un termen mediu și lung de așteptare. De-aici vine diferența între increderea în economie și încrederea că poți face o investiție”, a explicat Kahn decuplarea între încrederea în economie și neîncrederea în dezvoltarea business-ului.

Principalele concluzii ale studiului:

• 66% dintre directorii financiari estimează că PIB va continua să crească în 2018
• 91% dintre directorii financiari cred că inflația va crește în 2018, lucru care se estimează că va genera creșteri ale dobânzilor și probleme cu finanțarea afacerilor
• 59% dintre directorii financiari consideră că instabilitatea economică și fiscal reprezintă cele mai mari riscuri pentru afaceri în 2018
• 90% dintre directorii financiari estimează creșterea cheltuielilor cu forța de muncă
• 85% dintre directorii financiari cred că nu este un moment bun pentru asumarea de riscuri
• 90% dintre directorii financiari estimează un nivel constant al activității de M&A
• 48% dintre directorii financiari sunt de părere că finanțarea internă este cea mai atractivă sursă de finanțare, 36% - împrumuturi bancare și doar 27% - fonduri europene
• 34% dintre directorii financiari estimează o creștere a profitabilității în următoarele 12 luni, în timp ce 37% estimează că profotabilitatea va rămâne neschimbată
• 68% dintre directorii financiari sunt activ implicați în strategia privind digitalizarea companiilor
• 49% dintre directorii financiari cred că rolul lor este foarte bine pregătit pentru creșterea digitalizării
• 66% dintre directorii financiari cred că departamentele financiare ar trebui să aibă cunoștințe privind automatizarea proceselor pentru a face față cerințelor privind digitalizarea
• Doar 10% dintre directorii financiari sunt de părere că organizațiile lor sunt avansate în RPA
• 37% dintre directorii financiari estimează economii între 10-40% ca urmare a utilizării RPA, iar 35% estimează economii sub 10%.

Studiul care a dat aceste rezultate a fost făcut în Europa Centrală și de Est. Au fost intervievați 600 de directori financiari, dintre care 82 au fost din România.

0 comentarii 278 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter