Studii&Analize

Educația în România - o analiză SWOT și posibile soluții (partea I)

Daniela Palade Teodorescu › Vin, 2017-10-20 10:04
Vă propunem un serial, în trei părți, care abordează o temă complexă și de actualitate – situația educației în țara noastră, abordată din diverse perspective, cu specialiști care s-au străduit să realizeze o radiografie cât mai precisă a acestui fenomen.

Când vine vorba despre educaţie, ne-am obişnuit să dăm tot timpul vina pe cineva: pe şcoală, pe minister, guvern, stat, prim-ministru sau orice terţă instituţie care ne-ar putea absolvi de vreo vină sau implicare. Când vine vorba despre asumare, din păcate, se vede că nu am fost şi nu suntem crescuţi în cultura responsabilităţii personale. Această analiză se dorește a fi o radiografie cât mai lucidă, dar într-o notă optimistă, salvatoare, pentru a da un pic de speranţă celor care se încăpăţânează să îşi crească aici copiii.

Se poate vorbi despre o revoluţie în educaţie, pornind de la conştiinţa fiecărui om? Se poate crea o masă critică din vocea tuturor celor care vor să schimbe ceva în bine, fiecare prin propriile puteri şi competenţe?

Cum îmi asum decizia, cum gestionez riscul, care e planul B de supravieţuire? Ce pot să fac eu cu propria-mi minte şi putere de muncă, indiferent de contextul în care trăiesc? Cum poate cultiva actualul sistem educaţional o atitudine corectă faţă de studiu, faţă de muncă, faţă de viaţă, care să cultive conştiinţa că doar eu, prin mine însumi, pot să fac ceva, să creez, să construiesc durabil?
Un răspuns la toate aceste întrebări îl vor da cele mai active voci din educaţia românească. I-am selectat în funcţie de expertiza lor în domeniu, dublată, însă şi de buna credinţă şi responsabilitatea de a fi educator şi părinte.



CITEȘTE ȘI: Secretul liderului care deleagă corect: știe să fie prezent fără să fie mereu de față

Analiză făcută de Marian Staș, președinte al Clubului Mileniului Trei, lucrează șa LeaderSHE - Young Women Leader's Academy și EVOLUTIV Consultants Network. Este formator de opinie, trainer și editorialist.

Starea curentă a educaţiei

România secolului al XXI-lea funcționează cu un sistem educațional de secol XIX–XX, depășit, ineficient, care cultivă mediocritatea și corupția la nivel sistemic.

Puncte forte

- Reziliența și integritatea unui procent de profesori, dispuși să lupte cu sistemul din interior;

- Insulele de excelență pentru performanța școlară de vârf, ce pot fi coagulate și folosite ca modele de bună practică.

Puncte slabe

- Sistem profund încremenit în paradigma comunistă;
- Nu cultivă valori;
- Calitate atât de scăzută și inadecvată, încât starea curentă a educației reprezintă o amenințare pentru securitatea națională a României;
- Inexistența unui cadru strategic de schimbare a paradigmei – adică, a trecerii Școlii ca sistem din secolul XIX–XX în secolul al XXI-lea;
- Câmp de luptă politică „la rupere”, ignorând sistematic nevoile și aspirațiile copiilor;
- Cultură organizațională dominantă de tip defensiv pasiv/agresiv;
- Formă fără fond; mediocritate sistemică; ipocrizie endemică;
- Norma culturală: „ne facem că facem” / „merge și așa”;
- Proiectare de sistem centralizată, sindicalistă, depășită de timp (sistem profund corupt, care există pentru ca profesorii să aibă norme).

Oportunităţi

- Banii europeni înțelept investiți;
- Posibilități reale de transformare de tip leap-frogging, cu leadership real adecvat;
- Presiunea civică tot mai intensă, la nivelul societății (#colectiv; #rezist etc.);
- Nevoia critică de forță de muncă adecvat calificată, generatoare de presiune transformațională din partea companiilor pe învățământul vocațional-profesional.

Ameninţări

- Impostura și mediocritatea clasei politice; în fapt, ineptocrației românești nu îi pasă deloc de educație;
- Tracțiunea cvasinulă a procesului România Educată riscă să ducă în derizoriu și să decredibilizeze actul de leadership exercitat la nivel prezidențial;
- Schimbările cu viteză accelerată la nivel mondial, de natură să accentueze / adâncească / agraveze decalajele de performanță între România și restul lumii.

Soluţia? România pe bune începe cu școala pe bune

- Operaționalizarea unui cadru strategic pentru schimbarea paradigmei Educației, centrat pe cultivarea de către Școală ca sistem a unui set de valori pentru secolul al XXI-lea: curaj, integritate, patriotism, excelență profesională;
- Vârf de atac strategic: arhitecturi curriculare descentralizate, de secol XXI (v. reprezentarea grafică din pagina precedentă);
- Operaționalizarea simultană a unui model de carieră didactică de secol XXI, centrat pe programe de licență pentru profesia didactică și pe opțiuni orizontale echivalente de carieră, și, respectiv, a unei arhitecturi instituționale de secol al XXI-lea, începând cu transformarea instituției inspectoratelor școlare (inspecții școlare – DA; inspectorate școlare – NU).



CITEȘTE ȘI: Cui îi e frică de schimbare?

Analiză făcută de Florian Colceag, expert internațional în educația copiilor și a excelenței, fondatorul IRSCA Gifted Education, matematician, profesor, specialist în psihopedagogie, supranumit "antrenorul geniilor". 

O analiză SWOT a educației nu se oprește la educație, ci e mult mai complexă. Educația e jucată de profesori, de părinți, de școli, de ONG-uri de profil. La noi sectorul politic-administrativ este determinant și decident când e vorba despre educație. Niciun ministru nu a putut face vreo schimbare, pentru că administrația s-a opus. Când ai o administrație neprofesionistă, orice ministru va întâmpina rezistență la schimbare. Se opune pentru că nu se pricepe. Deci nu contează liderul, ci aparatul care trebuie să implementeze schimbarea. Care ori întârzie procesul, ori îl anulează.

Puncte forte

Există în încăpățânarea unor profesori de vocaţie de a-și face datoria față de copii, indiferent de sistem. Existența unor platforme educaționale în care ei au fost remarcați a influențat percepția lor.

Puncte slabe

Nu există o linie de comunicare directă (most frequent questions) între părinți și administrație. Astfel se construiesc bastioane de rezistență în care administrația dictează cum să rezistăm împotriva valului de cereri și schimbării. Prin tot felul de instituții anexe, al căror rol este să frâneze, să construiască mecanisme auxiliare care să reziste la presiune și schimbare. Apoi mai sunt și micile afaceri locale (culegeri, manuale, concursuri) care parazitează sectorul educației, nefiind deloc atenți la nevoile copilului. Acest gen de rezistență la schimbare l-am întâlnit peste tot acolo unde administrația este politică. Lipsa de profesionalism şi mediocritatea au dus la impunerea mediocrității în sistem cu ajutorul fricii. Frica de a nu fi dat afară, de a ţi se lua din salariu au dus la o teroare controlată. A ieși din spirala fricii cere foarte mult curaj.



CITEȘTE ȘI: Lecția de leadership pe care ți-o dă cancerul: a doua șansă la viață poate să aducă adevărata viață

Ministerul Educaţiei este o instituţie din ce în ce mai şubredă, care se apără și nu vine cu dorinţa de a promova noul şi de a prelua modele. Părinţii sunt disperaţi pentru că nu mai ştiu unde să îşi dea copiii din teama că aceştia vor fi traumatizaţi. Traumatizarea a devenit un instrument de forţă şi unanim folosită ca mijloc de a-i forţa pe copii să înveţe. Ei vin la şcoală cu o curiozitate firească de a învăţa, dar când li se bagă pe gât informaţia pe care nu o pot înţelege, fie pentru că e prea abstractă, fie prea multă, ori într-un ritm prea alert, ei îşi pierd entuziasmul, risipindu-se în teme inutile, pentru că în cultura noastră educaţională un profesor care nu dă teme multe e considerat slab şi penalizat la salariu.Temele obligatorii sunt parte dintr-un sistem absurd care demotivează elevii, profesorii şi îi transformă pe aceştia din urmă în tirani. Principiul pedagogic aplicat mondial este, dacă elevul răspunde bine la tablă, nu îi dai temă pentru acasă pentru că el a demonstrat că a înţeles”. Lasă-i timp pentru propriile pasiuni, pentru joacă, pentru a se bucura de ce îi place, pentru că altfel îi omori tot timpul, iar un copil nu are altă avere decât timpul.

De cealaltă parte, piaţa muncii nu beneficiază de oameni care să iasă din şcoală ştiind ceva. Tinerii, de regulă, se profesionalizează direct în câmpul muncii. Elevii nu fac nimic aplicativ şi practic, nu sunt obişnuiţi cu munca bine făcută, nu ştiu să gândească practic. Iar angajatorul e nevoit să îi înveţe să facă lucruri puţine, într-o nişă îngustă, exact ceea ce fac mutinaţionalele. Îţi prezintă fişa de post, iar tu faci exact ce ţi se cere, fără să îţi depăşeşti sarcinile, pentru că altfel se consideră că eşti supracalificat şi eşti dat afară.

Şi atunci ajungem într-o situaţie dramatică: şcoala nu îşi mai găseşte rostul. Nu mai este furnizor de informaţie (găseşti pe internet aproape orice), nu mai este furnizor de dezvoltare personală (pentru că nu îi interesează personalitatea copilului; elevul nu e învăţat să se descurce în lumea reală, ci e învăţat să reproducă informaţie pe care o uită imediat).

Oportunităţi

Trebuie pornit de la organigrama pe funcţii, iar oamenii din minister să facă exact ce li se cere să facă. Nu oamenii trebuie schimbaţi, ci organigrama. Eu am elaborat o astfel de organigramă, există la minister, doar trebuie aplicată. Cere însă colaborare cu piaţa exterioară – piaţa muncii, părinţi. Implică feedback, competenţe reale şi suflet. Nu doar să îşi facă „datoria” ca să îşi ia salariul.

Ameninţări

Nu mai sunt doar ameninţări, ci realităţi. Dure. Ne pleacă tinerii, pentru că nu îşi găsesc demaraj pe piaţă. Dacă au competenţe înalte, nu-i vrea nimeni. Ce să faci cu un absolvent cu competenţe critice? Te critică, te înlocuieşte, cum să îl vrea angajatorul? În momentul actual, s-a instituit o tiranie a mediocrităţii, bazată pe lipsa de educaţie. Ei sunt rezultatul unui sistem de educaţie absurd, vechi, care nu funcţionează. Ei nu mai au orizont de schimbare. De asta suntem într-un cerc vicios; ca să schimbi totul, trebuie să formezi alţii. Să îi formezi să gândească altfel, să înţeleagă altfel.

Soluţii

Educaţia nu este doar o problemă de interes naţional,e strategică, e fundamentală. Ce se poate face e să se dea Legea Educaţiei în elaborare colectivului de la Academia Română. Să nu mai stea la minister. Ministerul e incapabil să facă o schimbare. La Academia Română încă sunt minţi luminate, am lucrat cu ei în elaborarea programului „România educată”. Acolo sunt încă specialişti, oameni de calitate, cu ochii înainte şi capul pe umeri, care nu se uită înapoi la şpagă sau afaceri pe spatele elevilor. După elaborarea proiectului de lege, acesta trebuie propagat de presă în mediul părinţilor şi profesorilor. Ei trebuie să decidă, nu Parlamentul, nu politicul. Aici e nevoie de referendum naţional organizat de presă. În economiile care funcţionează, în sistemele de educaţie care funcţionează există mereu un for de specialişti, experţi care nu se schimbă, rămâne stabil, indiferent de sistem.

Situația încă se mai poate îndrepta. Există mentori, exemple de bune practici. Să luăm seminţele bune şi să le cultivăm.

(Va urma)

Articol preluat din numărul 240/septembrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.

0 comentarii 2406 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter