Actual

Nu miza totul pe o singură carte

Daniel Gulati › Lun, 2012-05-21 15:23

© 2012 Harvard Business School Publishing Corp.

Dacă vrei să nu dormi o noapte întreagă, nu e nevoie decât să începi să te gândeşti la acel „unic lucru“ pentru care te-ai născut, la cariera în care erai menit să reuşeşti, la persoana cu care îţi era destinat să îţi petreci restul vieţii. E cea mai sigură cale să te alegi cu o tulburare emoţională, o viaţă profesională care nu te satisface şi, mai sigur, cu o dimineaţă în care ai ochii împăienjeniţi de nesomn.

În timp ce scriam cartea Passion & Purpose: Stories from the Best and Brightest Young Business Leaders, am aflat că oamenii deştepţi şi bine intenţionaţi au o tendinţă destructivă de a-şi sintetiza exagerat pasiunile şi visurile, ajungând adesea să le distileze până ajung la acel „unic lucru“. Am văzut, astfel, planul foarte detaliat al unui tânăr contabil care voia să ajungă neapărat CEO-ul unei companii de servicii profesionale. Dacă nu ar fi reuşit, s-ar fi considerat un ratat. Am văzut-o pe una dintre colegele mele, care, la numai câteva zile după ce s-a căsătorit, trecea printr-o angoasă, tot întrebându-se dacă s-a căsătorit sau nu cu sufletul ei pereche. Pe alţii i-am văzut baleind de la un job la altul, trecând prin toate stările, de la tragedie la triumf, într-o nesfârşită căutare a acelui „unic scop în viaţă“ pentru care erau meniţi.

O generație de idealiști

Oamenii susceptibili de a face o fixaţie pentru acel „unic lucru“ pe care trebuie neapărat să îl realizeze sunt tinerii sub 35 de ani. Sondajul nostru de opinie, făcut în rândul a 500 de absolvenţi ai facultăţilor de business, a arătat clar că aceasta este o generaţie de idealişti. Eliberaţi de „cătuşele“ tradiţionale, care i-ar fi făcut să perceapă succesul doar în termenii prestigiului social şi câştigului financiar, ei au bifat „provocarea intelectuală“ ca fiind motivul cel mai important în alegerea unui job.

Nefiind mulţumiţi cu idealismul exprimat strict intelectual, ei vor să-i dea şi o dimensiune geografică. Aşadar, călătoresc dintr-o ţară în alta (în medie de 4,5 ori în cei 10 ani scurşi după absolvirea facultăţii), iar în proporţie de 92% spun că preţuiesc cel mai mult „diversitatea“, din punctul de vedere al genului, profesiei, identităţii sexuale şi rasei. Ei sunt cei care fac „polenizarea încrucişată“ a industriilor: 84% sunt de acord cu afirmaţia că, pentru liderii din business, este esenţial să cunoască şi sectorul public, şi pe cel nonprofit. Îşi fac contacte şi conexiuni în mod aproape agresiv, fiind membri, în medie, în 2,4 reţele sociale. Pe scurt, simt pe pielea lor presiunea inexorabilă de a-şi optimiza gama vastă de opţiuni pe care o au la dispoziţie, şi nu se mai opresc din dezbătut, călătorit, „polenizat“ şi conectat, până când nu simt că au dat peste acel „unic lucru“. Li s-a spus toată viaţa că nu trebuie să facă compromisuri atunci când îşi propun ceva, aşa că nu fac.

1 comentariu 4608 vizualizări

Comentarii

2012-06-21 21:20

ANDRA B.

EU consider ca e din ce in ce

EU consider ca e din ce in ce mai raspandita aceasta tendinta, de a miza pe mai multe carti. O generatie nu de idealisti, ci de generalisti. Toata lumea se pricepe la toate, dar nu e decat o iluzie aceasta complexitate. Intr-adevar, exista mai multe optiuni in ziua de astazi, numai ca, din pacate, acestea pot duce in extrema cealalta, la confuzii si la pierderea identitatii. Avem in egala masura nevoie si de specialisti adevarati.

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
 
 
n/a
 

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter