• Acest eveniment nu este de actualitate!
Evenimente

Atelier de inteligență emoțională

Bucuresti › 13 Jan 2017

Fundația Calea Victoriei vă invită de vineri, 13 ianuarie, ora 19:00, la Atelierul de inteligență emoțională unde veți identificarea propriile emoții și ale persoanelor din jur și veți învăța managementul eficient al acestora.
 
Trăim într-o societate în care valorile s-au schimbat. Avem prea puțin  timp și ne  permitem cu greu „extravaganța” de a ne îngădui să ne ascultăm sufletul sau să ascultăm sufletele celor din jur.
 
Înțelegând mai bine emoțiile celor din jur, vom putea crea relații sănătoase cu aceștia. Aceste demersuri duc la dezvoltarea imaginii personale și la o mai bună cunoaștere a propriilor abilități și potențialități, la creșterea confortului personal, la eficientizarea comunicării și relaționării, la creșterea gradului de adaptare și a  calității vieții.
 
Prin intermediul tehnicilor expresive și jocurilor de rol, vom încerca să obținem perspective noi asupra universului emoțiilor, concentrându-ne pe următoarele aspecte:
 
1.Identificarea și exprimarea propriilor emoţiilor și înțelegerea relației dintre gândire, emoție și comportament.
 
2 și 3. Aceste două întâlniri ne vor oferi oportunitatea de a învăța să distingem emoțiile și comportamentele adaptative, sănătoase, de emoțiile și comportamentele dezadaptative, nesănătoase, precum și gestionarea și reglarea emoțiilor în vederea unei adaptarii eficiente.
 
4. Discutăm despre recunoașterea emoțiilor celor din jur, dezvoltarea abilității de a exploata emoțiile pentru a facilita diferite activităţi și dezvoltarea abilităților de lucru în echipă.
 
Un mod de gandire sănătos  presupune o mai bună înțelegere a emoțiilor și comportamentelor proprii, cât și a emoțiilor și comportamentelor altora. Lărgirea perspectivei din care ne percepem și îi percepem pe cei din jurul nostru ne ajută să ne adaptăm mai ușor la diferitele situații neprevăzute și să ne bucurăm mai mult de lumea în care trăim.
 
Lector: Monica Nicolae
Data începere: 13 ianuarie 2017; Ora curs: 19:00
Număr ateliere: 4; Frecvența: săptămânal, vineri
Cost: 220 ron; Cost redus (card fidelitate, studenți, pensionari): 200 ron
Locul desfășurării: Fundația Calea Victoriei – Str. Popa Soare nr 40, etaj 1 (în apropierea Rondului Pache Protopopescu și Biserica Sfânta Vineri – B-dul Corneliu Coposu)

Înscrieri la CONTACT@VICTORIEI.RO
Detalii la www.victoriei.ro
 
 


0 comentarii

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter