Prof. univ. dr. Lavinia Rașcă

Strategie, Antreprenoriat, Resurse umane, Leadership

Co-fondator, profesor și membru al Consiliului consultativ ASEBUSS. Director general și expert EXEC-EDU – companie de training de Top. Co-fondator al unei companii de distribuție produse hidraulice și pneumatice.
 
Unul dintre experții cu o contribuție majoră la dezvoltarea și perfecționarea practicilor de management din România, care s-a specializat la cele mai prestigioase școli de business din lume – Harvard, IESE, Cambridge, WSU, etc. Parte a procesului de dezvoltare a serviciilor de consultanță a IMM din România, atât direct, consiliind antreprenori, cât și prin formarea de consultanți profesioniști.
La ASEBUSS, a contribuit la perfecționarea a aproape 1500 de manageri, în programele EMBA și MBA. În EXEC-EDU, a coagulat o echipă de zeci de experți, împreună cu care a creat și a moderat zeci de tipuri de programe de training, pentru aproape 15000 de manageri și antreprenori.
Profesor și profesor invitat în Universități importante din Romania. Coordonator și expert în programe de mare anvergură, finanțate de organisme internaționale - USAID, PHARE, UE.
Autor și coautor a numeroase cărți și articole publicate în țară și în străinătate, destinate managerilor, antreprenorilor și studenților. Speaker la conferințe naționale și internaționale și în emisiuni radio și TV.
Inclusă în: Enciclopedia personalităților din România, Who is who in business, TOP 1000 de experți – ZF, TOP 200 Cele mai puternice femei în business – Business Magazin, Top 100 femei de succes – Capital, Gala Forbes.
A co-fondat și a fost  prima președintă a Profesional Women’s Network Romania. Este vicepreședintă a Society for Business Excellence, membră HR club și a Asociației Administratorilor Independenți.

 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter