Trend

Românul care a făcut autostopul până în Iran şi acum traversează Americile pe bicicletă

Ionuț Axinescu › Vin, 2017-10-06 10:35
Cu 1.400 de dolari în buzunar, Radu Păltineanu a plecat pe bicicletă din nordul Alaskăi cu gândul să traverseze Americile în nouă luni.

După aproape un an de aventură ca în filme – timp în care a trăit o lună în Medelin și alta în Manaus, în jungla amazoniană –, a ajuns acum în Ecuador și spune că nu se grăbește nicăieri: „Mi-am dat seama că adevărata valoare este în experiențele cu oamenii și locurile prin care treci, nu în statistici.”

Călătoria lui nebunească, începută pe 5 august 2016, nu urmărește vreo performanță sau vreun record mondial. „Eu fac cicloturism, vreau să văd lumea de pe bicicletă. Nu sunt genul de «country collector», care să se laude cu numărul țărilor în care a intrat. Contează ca o călătorie să te schimbe pe tine, ca om”, explică Radu. Odată cu traversarea Americilor, și-a propus să urce și cei mai înalți vulcani de pe planetă. A escaladat unul în Mexic și plănuiește să urce altul în America de Sud, undeva între Chile și Argentina. Dar va mai dura până să ajungă acolo. „Apar mereu chestii noi, iar adrenalina e dată de faptul că nu știu niciodată unde voi fi în ziua următoare, pe cine voi întâlni, ce peisaje voi vedea. Planul inițial era o rută nord-sudică, apoi mi-a trăsnit să intru în toate țările continentale. Așa că am făcut un ocol să intru din Mexic în Belize, să văd toate statele Americii de Nord și Centrale, iar călătoria s-a lungit”, mărturisește Radu.

Din Copenhaga la Cluj, prin Saint Petersburg, pentru Roșia Montană

Pasiunea pentru aventură și tendința de a-și depăși granițele a avut-o de mic. În 2002, când avea 13 ani, obișnuia să meargă pe bicicletă de la Piatra Neamț, orașul natal, până într-o comună aflată la 30–35 de kilometri distanță, unde mama sa lucra ca medic. Dar catalizatorul său spre cicloturism a fost în vara lui 2013, când Radu – care în 2004 a emigrat în Canada cu familia – se afla la Copenhaga, într-un schimb universitar. „În Danemarca l-am întâlnit pe Tică Darie, care avea spiritul de a combina activismul cu cicloturismul. Ne-am împrietenit și am decis să organizăm o tură de sensibilizare a Europei față de ce se întâmpla atunci la Roșia Montană. Am făcut echipă, doar că el a traversat partea centrală a Europei, în timp ce eu am înconjurat continentul prin partea scandinavă și prin cea de Est, prin Rusia”, povestește românul cu cetățenie canadiană.

 


CITEȘTE ȘI: Remote sau de la birou? Angajații se simt mai productivi acasă 


Traseul nu l-a parcurs exclusiv pe bicicletă, fiindcă nu avea timpul necesar. A pedalat circa 2.500 de kilometri, iar restul drumului l-a făcut cu trenul sau autostopul. Când a ajuns la Roșia Montană, Radu a avut sentimentul că a făcut ceva important. „Nu aveam speranța că va fi o mișcare atât de amplă, dar a fost un fel de trezire pentru ce a urmat. Protestele și faptul că proiectul minier a căzut au fost ca o încununare a ceea ce am făcut în vara aceea”, spune el.

Autostopul până la Teheran, cu doar 300 de euro în buzunar

După acel episod, nemțeanul a prins gustul aventurii, așa că în 2014 s-a decis să facă o „nebunie”: să ajungă în Iran cu autostopul. A plecat din Piatra Neamț cu doar 300 de euro la el și s-a întors după trei săptămâni. Nici măcar nu cheltuise toți banii. „În general, dacă ești autostopist călător, și nu unul navetist, șoferii nu te iau pentru bani. Vor să vorbească cu tine, să-ți afle povestea. Așa că toată călătoria m-a costat 250 de euro, în condițiile în care am plătit 50 de dolari ca să urc muntele Damavand, din Iran. M-am întors la Piatra cu 50 de euro, din care le-am făcut prietenilor cinste cu bere”, povestește Radu.

Pe lângă faptul că e cea mai ieftină metodă de a te plimba, călătoria cu autostopul, mai are un beneficiu important: experiența umană. Așa a descoperit că turcii sunt oameni extraordinari, iranienii deosebit de ospitalieri ori că șoferii ucraineni și bulgari sunt printre puținii care încă le cer bani autostopiștilor. „Chiar dacă la autostop ai mai puțină independență decât pe bicicletă – pentru că depinzi mereu de cineva –, persoana care te duce poate să-ți ofere o viziune a culturii țării în care te afli. Dar ai grijă ce semne arăți când faci autostopul. În estul Turciei și în Iran, spre exemplu, semnul clasic de autostop – cel cu degetul mare ridicat – e considerat un fel de înjurătură”, adaugă cicloturistul.

Cum i-a venit ideea să traverseze Americile pe bicicletă


   Fotografie din arhiva personală a lui Radu Păltineanu

Ideea să traverseze Americile, adică circa 21.000 de kilometri pe bicicletă, i-a venit când a aflat, dintr-un documentar, că e cea mai lungă rută posibilă de parcurs în acest mod. A vrut să plece împreună cu o iraniancă stabilită în România, de care s-a îndrăgostit când s-a întors de la Teheran. „Ea era căsătorită, dar noi ne făceam planuri să ajungem în jurul lumii. Am ajuns amândoi să credem asta, ne-am mutat împreună, dar apoi ne-am certat. A fost o nebunie de câteva luni”, își amintește Radu.

Relația lui cu iranianca s-a terminat, dar el a rămas cu gândul să facă înconjurul planetei. Așa că, după ce și-a dat licența în software engineering la Montreal, și-a zis că e momentul potrivit. N-a făcut cine știe ce pregătiri. „Am venit în România, de care am rămas mereu legat sufletește, și-am găsit pe cineva care m-a ajutat cu echipamentul și camerele video. Am avut o campanie de strângere de fonduri pe internet, am adunat 1.400 de dolari, bani cu care am plecat spre Alaska. De atunci, am scris impresii de pe drum pe site-ul meu, pagina de Facebook și contul de Instagram. Iar românii au primit bine toată chestia asta. Mulți dintre ei chiar m-au ajutat cu bani.”

Viață de cicloturist – a fost jefuit exact acolo unde nu se aștepta

Mulți oameni visează să plece în lume pe bicicletă, dar puțini au curajul s-o facă. Temerile de necunoscut, de pericol sau de a-și pierde jobul îi opresc. Radu e diferit: se teme de rutină și aleargă mereu după experiențe noi. „Îmi place să călătoresc neorganizat și nu mă văd niciodată să lucrez opt ore într-un birou”, subliniază el. De când umblă prin America, spune că nu s-a simțit niciodată în pericol, chiar dacă a fost jefuit de două ori. „Ca cicloturist, nu prezinți mare interes pentru hoți, deoarece n-ai lucruri de valoare la tine”, explică el.

Paradoxal, a fost furat în locurile unde nu se aștepta: în Mexico City, capitala Mexicului, și în Ciudad de Panama, considerat New York-ul Americii Centrale. „În sudul capitalei mexicane, un tip pe motocicletă mi-a înşfăcat telefonul, cu tot cu cablul de la căști. Apoi, într-un cartier mai nevoiaș din capitala Panama, un tip m-a atacat cu cuțitul. Voia să-mi fure tot, dar am întors bicicleta și-am fugit. Mi-a luat doar o geantă din spate, în care erau hainele groase. Norocul meu că nu erau actele, dar și că, de atunci, am trecut numai prin țări unde e foarte cald.”

De altfel, nimic din ce îi spuseseră oamenii înainte nu și-a găsit corespondent în călătoria lui. „Percepția unor țări față de altele e fascinantă. Oamenii din SUA și Canada mă atenționau. «Te duci în Mexic? Vei trece prin Ciudad de Juarez, cel mai periculos oraș din lume. Dacă scapi de acolo, e bine, dar nu te duce!» M-am dus, n-am avut nicio problemă. Apoi cei din Mexic mi-au zis să nu merg în El Salvador, că o să fiu răpit. Am trecut și pe acolo, a fost în regulă. În Columbia, localnicii mi-au zis: «Ai grijă dacă ajungi prin Venezuela, e periculos!» Am ajuns și a fost OK”, își amintește.
 


CITEȘTE ȘI: Nobelul pentru Literatură. "Cine e Kazuo Ishiguro?" – insistenta întrebare de pe Twitter a japonezilor are răspunsuri
 


Probleme de integritate a avut însă în Guyana Franceză, care este teritoriu francez. „A fost ultimul atac de care am avut parte. Căutam Wi-Fi pe o străduță, dar totul era închis. Trei adolescenți m-au filat, mi-au zis să le dau tot ce am și unul chiar a scos o armă, care nu știu dacă era adevărată. Mi-am zis că n-o să mă omoare. Am vrut să-l lovesc pe adolescentul acela, dar el s-a ferit. Apoi am luat-o la fugă și nu m-au prins. Oricum, nu ți-ai imagina că vei fi atacat pe un teritoriu francez, nu-i așa?”, rememorează Radu o experiență care pe cei mai mulți i-ar fi făcut să se îmbarce în primul avion spre casă.

 A fost făcut „țigan” în El Salvador și a văzut cum arată socialismul în Ecuador

Dintre toate țările prin care a trecut, cel mai mult l-au impresionat Brazilia, pentru atmosferă, și Mexic și Columbia, pentru oameni. A văzut și destule lucruri care l-au lăsat mască. În Venezuela, spre exemplu, țară despre care spune că e o Românie a anilor ’90, dar în sens invers. „Ei au naționalizat multe companii și «le-au jefuit», exact cum la noi cele de stat au fost privatizate și au trecut din mâinile statului în cele ale șmecherilor. Au resurse imense de petrol, dar aduc petrol rafinat din Iran. Situația e critică acolo. În jur de două milioane de localnici au plecat în țările vecine”. De altfel, în Venezuela a dat și singura șpagă din acest traseu, unui polițist local. „Vreo 500 de bolivari, echivalentul a 50 de cenți americani. De banii ăștia am primit și o cafea”, povestește el amuzat.

La granița dintre El Salvador și Honduras, a avut o altă experiență inedită. „Când a văzut că vin din România, polițistul care mi-a verificat pașaportul a exclamat: «A, ești țigan!» Am rămas impresionat că până și acolo s-a auzit chestia asta”, își amintește nemțeanul. Acum, în Ecuador, unde se află de câteva săptămâni bune, zice că simte pe pielea lui socialismul. „Oamenii sunt de treabă. Mă fascinează cum te duci într-un magazin și ți se spune «Eu n-am de aia, dar du-te la vecinul că are el!» Sau «Nu pot să-ți repar bicicleta, dar du-te la ăla că e OK!» Ca să nu mai zic că mi-au reparat-o gratis și mi-au urat drum bun. În plus, am rămas blocat când am văzut că localnicii își botează copiii Lenin sau Stalin.”

 „Viața e frumoasă când te bazezi pe oameni”


   Cu gărzile boliviene, în Venezuela, America de Sud. Fotografie din arhiva personală a lui Radu     Păltineanu

Odată cu această expediție, a descoperit că există încă umanitate pe Pământ. De multe ori, s-a cazat și a mâncat la oameni pe care i-a găsit pe platformele de coachsurfing. Apropo de mâncare, Radu spune că nu a avut un meniu
special ca să reziste drumului. Cinci luni, cât a fost prin Alaska și SUA, a consumat conserve și paste. Singurele dăți când a gustat și altfel de mâncare a fost în casele celor care l-au primit. În schimb, din Mexic s-au schimbat lucrurile. „Nu mai merită să iei conserve, pentru că mâncarea e ieftină în țările din Sud și Centru. Un prânz e doi dolari, iar fructele sunt aproape gratis”, explică românul.

Dacă oamenii nu l-ar fi ajutat, n-ar fi ajuns până aici. „Îți dau trei exemple. În SUA, în ajunul Zilei Recunoștinței, am bătut la prima ușă dintr-un orășel de lângă Salt Lake City. M-au primit ca pe copilul lor, m-au pus la masă și am stat de vorbă. Apoi, într-un orășel din Mexic, am întrebat poliția locală dacă poate să-mi ofere un loc unde să dorm și oamenii mi-au zis «Sigur, avem două celule libere», așa că am dormit două nopți la închisoare. Iar în jungla din Guatemala, unde mă aflam ca să văd niște ruine, niște tipi m-au luat cu elicopterul. Erau patronii unei mari companii de dulciuri din Columbia”, spune Radu.

Românii trebuie să vadă și să atingă diversitatea, ca să nu mai fie rasiști și homofobi

El recunoaște că mentalitatea lui s-a schimbat. La începutul aventurii, avea planul făcut pentru fiecare zi, dar pe parcurs și-a modelat comportamentul. A vrut să înțeleagă dinamica locurilor în care ajunge, așa că s-a oprit câte o lună în Medelin și în Manaus. Plănuiește să se întoarcă acasă abia la începutul anului viitor, tot pe bicicletă, din Portugalia. După care să stea o vreme și să plece vreo trei–patru ani în Africa. „Îmi place să fiu pe drum, să văd schimbarea, dar la fel de interesant e să stai și să observi cum curge viața. Am zile în care nu pedalez deloc sau în care plec la drum la mijlocul zilei. Uite, am locuit în favelă, în Brazilia, și am învățat spaniola și portugheza în timpul ăsta.”

Spune că o călătorie de tipul ăsta te învață despre viață mai mult decât facultatea. Să vezi lumea așa cum e, cu ochii tăi, și să nu depinzi de nimeni îți crește încrederea în tine. Iar românii au nevoie de încredere. „Dacă România ar imprima tinerilor din universități curiozitatea de călătorie, societatea noastră ar evolua. Polonezii, de exemplu, fac asta. Universitatea din Gdansk are un concurs inedit: cine ajunge primul cu autostopul la Barcelona câștigă un premiu. Doar prin călătorii în care vezi și atingi diversitatea te poți vindeca de ororile trecutului, naționalism, rasism sau homofobie, metehne pe care românii încă le au”, explică cicloturistul.

Dar e nevoie de timp pentru asta, consideră Radu. „Din păcate, în România există mentalitatea aceea materialistă, de genul «am nevoie de bani ca să călătoresc». Nu-i adevărat. Poți călători în forme diferite, ieftine. Oricine poate. Trebuie doar să ieși din rutină și să zici «Just do it!» E singurul principiu care funcționează. Cel mai e greu e să te apuci să faci ceva. Asta e cea mai bună lecție pe care am învățat-o.”

Articol preluat din numărul 239/iulie - august 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.

1 comentariu 1408 vizualizări

Comentarii

2017-10-10 00:23

STELA ROSU

Il admir din tot sufletul pe

Il admir din tot sufletul pe Radu si ii doresc sa reuseasca tot ce isi propune.Nu stiam ca are si cetațenie canadiana.Pur si simplu ma fascineaza si as vrea sa stiu cat mai multe despre calatoria lui.Drum bun,Radule esti in gandul meu,mereu!

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter