Atitudini

„Negarea nu e o politică”

Roxana Roseti › Mar, 2018-01-09 13:06
Aproximativ 30 de femei din forţele armate ale SUA au manifestat luni în faţa Departamentului Apărării din Washington pentru a atrage atenţia asupra agresiunilor hărţuirilor sexuale în mediul militar.

Gestul lor se înscrie în mişcarea lansată în reţelele sociale sub cuvântul-cheie #metoo (şi eu) şi în sprijinul unui proiect de lege iniţiat de senatoarea democrată Kirsten Gillibrand.
Protestatarele , aflate în serviciul activ sau în rezervă, au susţinut mesaje cum ar fi „Negarea nu e o politică” şi “Gata cu represaliile”, împotriva atmosferei care nu încurajează denunţarea agresiunilor sexuale în cadrul forţelor armate, potrivit AFP.

Datele oficiale ale Pentagonului arată că în ultimii cinci ani au fost semnalate circa 20.000 de astfel de cazuri, dar AFP consideră că în realitate ar fi mult mai multe, deoarece multe victimele care au vorbit despre agresiuni au suferit represalii. Legislaţia propusă de Gillibrand ar evita astfel de situaţii, de care se tem femeile hărţuite sexual sau violate, după cum notează Agerpres.

Un rol important

Un purtător de cuvânt al Departamentului Apărării a dat asigurări că instituţia „încurajează denunţarea agresiunilor sexuale, pentru a permite victimelor să primească îngrijirile necesare şi pentru tragerea la răspundere a agresorilor”.
El a adăugat că Pentagonul „înţelege că are un rol important de jucat în dezbaterea naţională actuală privind agresiunile şi hărţuirile sexuale”. „Ne angajăm să ne facem cunoscute succesele şi provocările, cu speranţa că ceea ce învăţăm poate fi de folos societăţii în ansamblu”, a mai spus purtătorul de cuvânt Gary Ross.

0 comentarii 394 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter