Atitudini

Internetul a creat o nouă profesie: influencer. La ce folosește

Roxana Roseti › Vin, 2018-02-02 16:19
Un influencer este definit, de obicei, drept o persoană care are abilitatea de a schimba comportamente sau are un impact asupra deciziei de cumpărare, într-un context dat.

Termenul „influencer” a fost desemnat cel mai folosit cuvânt englezesc în 2017, în Germania, alăturându-se unei bogate liste de anglicisme care s-au strecurat, de-a lungul timpului, în vocabularul vorbitorilor de germană.
Cuvântul, care desemnează o persoană influentă pe reţelele de socializare, este folosit din ce în ce mai mult de vorbitorii de germană şi suplineşte lipsa din vocabular a unui termen pentru acest fenomen contemporan, după cum a subliniat  lingvistul Anatol Stefanowitsch, preşedintele juriului care a validat topul,

De ce să nu recunoaștem, pe site-urile sau în aplicațiile de social media, influencerii au dobândit o audiență implicată pentru că produc conținut țintit pe anumite subiecte/domenii. Ediţia din 2017 a studiului InfluenceMe, realizată cu sprijinul Global Records, a cercetat cele mai populare platforme social media pe care influencerii din România sunt urmăriţi. Ca să aflu mai multe despre rezultatele cercetării, am stat de vorbă cu un om axat „pe temă“: Andreea Grigoroiu (foto) - Senior Consumer Strategist la Starcom.

Care sunt surprizele, din punctul de vedere al „specialistului în consumatori“?

În 2017 nu ne-am oprit la intervievarea persoanelor expuse la conţinut al influencerilor în online, ci am investigat totodată şi perspectiva brandurilor şi a influencerilor. Deşi campaniile cu influenceri pot fi observate peste tot, rezolvarea barierelor pe care le întâmpină influencerii, dar şi brandurile indică faptul că mai există potenţial de creştere în această zonă.
La nivel de rezultate, am fost surprinşi să vedem că trei din patru persoane urmăresc influenceri în online, un potenţial uriaş pentru brandurile care se gândesc să adopte acest tip de marketing. O altă noutate interesantă a fost să vedem că YouTube este canalul pe care internauţii îl preferă într-o măsură mai mare atunci când vine vorba despre conţinut postat de influenceri online, urmat de Facebook. Totuşi, campaniile cu influenceri pe Facebook au un grad mai mare de memorabilitate decât cele de pe YouTube (55% dintre respondenţi îşi aduc aminte de cel puţin o campanie cu influenceri pe Facebook, faţă de 37% pe YouTube).

Care este direcția spre care se îndreaptă Influencer Marketing-ul în România? Dar la nivel mondial? Ne aliniem tendințelor sau rămânem în urmă?

Încet-încet, a fi influencer se conturează ca o nouă profesie, şi acest lucru poate fi observat şi pe plan local. România nu rămâne în spatele tendinţelor globale, de aceea Influencer Marketing-ul va ridica şi la noi în ţară noi provocări, pe parcurs ce va fi adoptat de mai multe branduri.
O singură platformă nu mai este suficientă acum pentru conţinutul publicat de influenceri. Mixul de platforme pe care aceştia o să-l folosească se va dezvolta. După cum am aflat şi în urma studiului, fiecare platformă este preferată în mod diferit de fiecare internaut în parte, iar pentru ca mesajul unui brand să ajungă la grupul dorit de oameni, acest lucru va implica folosirea unui mix mai variat de canale decât până acum.

Oamenii care urmăresc bloggeri sunt mai receptivi decât media în a cumpăra şi a recomanda produsele susţinute de influenţatori pe această platformă. Datorită faptului că se simt parte dintr-o comunitate, şansele ca, bunăoară, cititorii de bloguri să participe la evenimente sau concursuri sponsorizate sunt mai mari. Asta rezultă din studiu. De ce?

Bloggerii reuşesc să stabilească o legătură cu publicul lor, mai puternică pentru că interacţiunea dintre ei se bazează cel mai mult pe articole care ilustrează un punct de vedere personal. De la bloggerii de cooking până la bloggerii de lifestyle, toţi scriu în detaliu despre experienţele lor. E ca atunci când te vezi cu prietenii la o cafea şi povestiţi despre ultima achiziţie pe care aţi făcut-o. Genul acesta de comunicare nu doar atrage, dar şi ajută la dezvoltarea unei relaţii cu persoanele care îi urmăresc. Până la urmă nimeni nu doreşte a citi conţinutul unui blogger dacă nu simte că se regăseşte într-o oarecare măsură în opiniile lui. Sentimentul de apartenenţă la un grup de oameni care împărtăşesc opinii similare ajută la crearea unei legături de încredere, o comunitate. Tocmai de aceea publicul bloggerilor e mai dispus să recomande produse, să ceară opinii, să participe la concursuri sau la evenimente.
 
Studiul mai spune, printre altele, că cititorii de bloguri care urmăresc influenceri pe o astfel de platformă sunt bine reprezentaţi în mai multe intervale de vârstă, cu o concentrare semnificativă în segmentul 25-39 ani. Aceştia sunt mai mult orientaţi către Profesionişti şi Oameni ca noi. Ce înseamnă mai exact această departajare?

Fiecare dintre platformele pe care le-am investigat are un specific. Influencerii care activează pe bloguri tind să fie mai degrabă persoane de tipul Profesionişti sau Oameni ca noi, acestea fiind persoanele de la care publicul se aşteaptă la o comunicare prin intermediul articolelor (conform studiului realizat în 2016 – „Rolul Influencerilor din mediul online românesc”).
Persoanele care urmăresc aceste tipuri de influenceri tind să se încadreze în categoria de vârstă 25-39 ani pentru că şi subiectele abordate se adresează mai degrabă lor. Profesioniştii pot fi experţi IT, media, medici, chefi în restaurant sau psihologi/terapeuţi care scriu articole din perspectiva unui expert în domeniu. În timp ce Oameni ca noi se aseamănă mai repede cu cineva familiar. Ei scriu articole pe blog despre viaţa lor, despre cum s-au mutat în alt oraş sau recomandări despre locaţii şi mâncare.

Mi-a atras atenția faptul că, în ultima vreme, blogurile celor care nu sunt foarte cunoscuți, să zicem blogurile „de nișă”, au început să fie foarte vizitate. Care este cauza și, de ce nu, secretul?

Explicaţia vine dintr-un fenomen pe care îl surprindem şi în studiul nostru. Motivele pentru care oamenii îi urmăresc pe bloggeri sunt pentru inspiraţie, pentru a găsi răspunsuri şi sfaturi sau pentru a fi la curent cu ce se întâmplă în jurul lor. Există, aşadar, o tendinţă generală în ziua de azi de a fi primul care descoperă un lucru, un blog sau un brand, de a veni cu o informaţie nouă, neştiută de nimeni sau de prea multă lume. „Descoperirile” sunt distribuite, iar prestigiul în grup creşte.
Deci, secretul este să găseşti acele subiecte, teme, despre care se vorbeşte mai puţin în online sau să ai perspectivă unică, individuală asupra unor teme generice cum sunt chiar cele enumerate de tine: fashion, cultură, personalităţi.

Având în vedere rezultatele studiului din care am înțeles că, practic, celebrităţile – persoane cu background în showbiz (actori, cântăreţi, prezentatori TV) – „rad tot” în ceea ce privește influența pe online, au „oamenii ca noi” vreo șansă?

Evident! Pentru a avea o şansă ca influencer în online este important ca fiecare tipologie de influenceri să înţeleagă care este sursa influenţei lui. Rezultatele din valul de anul trecut, „Rolul influencerului din mediul online românesc”,
surprind aceste diferenţe între cele două tipuri de influenceri.
Oamenii urmăresc Celebrităţi din motive de entertainment, ca să afle despre anumite produse noi încercate de acestea, nu neapărat pentru informaţiile pe care le oferă. Influenţa lor este mai degrabă de tip aspiraţional, în timp ce Oameni ca noi dobândesc influenţa online datorită furnizării constante de informaţii despre viaţă, din experienţa lor personală. Principalul lor punct forte este că au acelaşi statut social asemenea celor care îi urmăresc în online, sunt oameni obişnuiţi. Ei câştigă influenţa, pentru că sunt corecţi, originali, încearcă mereu lucruri noi şi sunt bine informaţi.

De ce brandurile își doresc să ajungă cunoscute mai repede prin influencer marketing? Și, în acest caz, ce e mai bine să fii: copywriter sau contentwriter?

Influencer Marketing-ul este o altă modalitate, dintre multe altele, prin care brandurile pot ajunge la consumatori, iar, în funcţie de obiectivele pe care le au, şi influenţa în direcţia dorită. Obiectivele campaniei de marketing pot varia de la creşterea în notorietate până la educarea consumatorilor, iar brandurile pot ajunge la rezultate bune într-un timp scurt, atunci când campania este şi adaptată la specificul grupului de consumatori.
Să luăm un exemplu recent de campanie cu influenceri care nu a mers exact cum s-a aşteptat echipa de marketing: campania celor de la Pepsi cu Kendall Jenner. După câteva ore de la lansare, a fost scoasă de pe piaţă. Nu orice campanie cu influenceri este un succes şi tocmai de aceea aş tinde să spun că rolul fiecărei persoane din echipă este la fel de important, începând de la cea care dezvoltă profilul consumatorului şi până la echipa de creaţie.
 
Ce e mai bine – fac un joc de cuvinte: să ai influență sau să fii influencer?

A fi influencer înseamnă a avea un impact asupra deciziei de cumpărare a unei alte persoane, aşadar a exercita un oarecare nivel de influenţă asupra persoanelor din jurul tău. La un anumit nivel şi în afara spaţiului online, cu toţii suntem influenceri, pentru că se întâmplă deseori să povestim despre sau să recomandăm anumite branduri. Aceste două concepte, „să ai influenţă” şi „să fii influencer”, există concomitent. Nu poţi să te numeşti influencer dacă nu există persoane care te urmăresc şi care îţi urmează sfatul sau recomandarea!


Articol preluat din numărul 241/octombrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.  

0 comentarii 658 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter