Studii&Analize, Actual

Banii şi pasiunea în vremea milenialilor

Daniela Oancea › Mie, 2017-01-11 12:16
Mit sau realitate? Despre ei se spune că sunt fie narcisiști leneși, fie optimiști energici care vor să salveze lumea. Cum reacționează față de colegi și angajatori, cum transformă mediul de lucru, piața muncii și societatea, în general?

Din punctul de vedere al valorii e un recul senzațional al societății românești, observă sociologul Alfred Bulai. Într-o situație de criză, remarcă el, în modelul pecuniar care a început să se impună treptat după anii ’90, nu mai există presiunea de a merge la facultate, pentru că nu mai are valoare. „Pentru mulți tineri ideea de a pleca în străinătate e mai importantă. Chiar și dintre studenți, unii renunță la master fiindcă n-au ce face cu el. În afară de instituțiile publice, nimeni nu cere niciun master în România. De aceea o parte dintre studenți preferă să lucreze sau să lucreze afară. Mulți pleacă prin sistemul work and travel și lipsesc trei-patru luni pe an. Dacă și-ar găsi de lucru acolo, ar și rămâne.”

Sociologul spune că inerția făcea ca generațiile mai vechi să nu aibă acest model în anii ’90, însă după 20 de ani, avem generații formate într-un model în care banii sunt totul. „Sintagma-cheie pentru ceva valoros înainte de 1990 era să spui că e «meserie». Astăzi cuvântul sinonim e «marfă».”
„Denotă diferența valorică dintre a lucra și a face ceva și ideea de «a vinde» –
care nu are legătură cu calitatea, ci doar cu ideea de a scoate bani. Sunt mutații valorice firești după 1990, chiar dacă sunt duse la extrem.” Dimensiunea pecuniară a modelului a fost cimentată încă din anii ’90. Valorile promovate de mass media sunt cele legate de bani, vedetele de la televizor sunt „cu bani”.

„Gândiți-vă că totul a fost anatemizat: munca patriotică, de exemplu, fiindcă era comunistă. De aici și o chestie amuzantă pentru mișcarea ONG-istă: «Domnilor, vreau să fiu voluntar, cât plătiți?!»”
Nu doar generația milenială, ci societatea în ansamblu e pecuniară, afișajul averii de aici vine. „În capitalismul occidental, afișajul nu e atât de important sau, cel puțin, capitalismul tradițional a trecut de faza asta. Dacă ar fi un Bill Gates în România, probabil că și-ar face un castel mare, frumos, din aur, ceva de genul ăsta, ca să epateze. Și-ar lua o mașină care să coste 10 milioane de euro etc. E o tranziție a unei societăți care a plecat de la un model la un alt model.”
 
CULTURA MUNCII, EGALĂ CU ZERO

Atitudinea față de muncă a tinerilor s-a schimbat radical față de cea a generației părinților lor. „Munca este o nonvaloare, nu contează, cultura muncii este aproape zero. Marea problemă a angajatorilor este că nu vor să audă de absolvenți. Rata șomajului este uriașă în rândul lor, pentru că nu au cultura muncii, fără să fie vorba despre abilități de un fel sau de altul.”
„Cultura muncii înseamnă respectul pentru program, pentru ce ai de făcut. În mediul universitar, ca un student să vină sau să nu vină la cursuri este o chestie normală astăzi. Poate să își dea oricând examenele, să vină după ce începe ora, să plece mai devreme, ceea ce într-un loc de muncă nu este acceptabil. Presiunea îi face să se adapteze până la urmă, dar cu siguranță cultura muncii are mari probleme, munca nu este valorizată în societate. Persoanele prezentate public nu se legitimează prin muncă. Ce pot face angajatorii? Să îi dea afară și să tot angajeze alții. Dar să nu înțelegeți că toată generația aceasta se comportă așa, în fiecare generație au existat oameni deștepți și oameni proști, așa e natura umană. Nu doar societatea e de vină, răspunderea vine şi din familie. Dacă ai un copil depinde cum îl creşti – cu o atitudine total ostilă muncii… sau, dimpotrivă, într-un model cultural care valorifică munca.”

Sociologul Alfred Bulai spune că salariul nu este atât de important pentru mileniali și pentru cei din generația Z, pe cât este „capitalul simbolic”. „Modelul cultural valorizează capitalul simbolic al corporațiilor. Sunt absolvenți care preferă munca de jos în mediul corporatist decât să aibă o funcție importantă într-o firmă mică, fără identitate, de apartament. Poate tocmai de aceea firmele mari nu au o problemă atât de mare – cum îi angajează îi dau afară. Până la urmă există o presiune care îi face să se adapteze.” Alfred Bulai știe oameni de afaceri care preferă să lucreze cu pensionari, pentru că aceştia au respect pentru cultura muncii și pentru prezența la program.
Școala ca instituție are rolul ei în formarea și educarea tinerilor absolvenţi, dar este nevoie de politici publice care să reformeze școala. „Școala, oriunde în lume, nu reușește să țină pasul. Avem generația nativilor digitali, care s-au născut cu un ecran în mână – au abilități mai mari, de multe ori, decât ale profesorilor. Ei sunt nativi în acest mediu, noi suntem migranți. Noi, generațiile vechi, am învățat întocmai ca emigrantul care învață o limbă străină. Învață regulile, nu le folosește întotdeauna bine, are temeri să le folosească. Dacă observați un copil care are un calculator, veți vedea naturalețea cu care umblă pe el, fără nicio problemă. Noi ne uităm bine, să nu greșim. Au abilitatea aceasta de a lucra cu tehnologia și, din punctul de vedere al folosirii ei, școala este înapoiată.”

Această generație tinde să nu poată să se concentreze pe perioade mari de timp. Toate produsele pe care le consumă sunt „scurte” ca durată. „Dacă cineva face un filmuleț de șapte minute și îl pune pe YouTube, tinerii vor spune că e prea lung. Un profesor american sublinia că, dacă nu faci glume la fiecare 20 de minute, studenții nu mai pot să fie atenți. Trebuie să le dai publicitate, ca la film. Deficitul de atenție este o problemă structurală foarte gravă și lucrurile acestea sunt studiate la nivel internațional. Orice tehnologie are părți bune și părți rele. Utilizarea proastă a unei tehnologii la început e aproape literă de lege. Consumul e exagerat la început.”
„Imaginea despre viață a acestor copii este deformată, spun psihiatrii. Copiii și tinerii care joacă multe jocuri online s-au obișnuit cu ideea că ai mai multe vieți și că poți să ţi-o pierzi, că nu e atât de importantă; îți iei alta, ai oricum șapte-opt. În perioada de formare a creierului, în minte se conturează o concepție periculoasă, pentru că, în realitate, viața nu e decât una.”

CONSUMUL DE CULTURĂ TIP „BUFET SUEDEZ”

Alfred Bulai explică de ce tinerii nu se pot concentra și au nevoie de stimuli. „Totul a apărut odată cu smartphone-urile, fiindcă au dat acces nelimitat, instantaneu la internet. Ești bombardat de prea multă informație, nu ai niciun filtru, nicio grilă, nimeni nu îți spune ce important, ce nu e important și încerci să consumi cât mai multe produse în cel mai scurt timp. Nu îți permiți să acorzi timp de o oră și jumătate unui singur produs, fiindcă te așteaptă mii de alte informații. Citești, consumi în diagonală, și mesaje scurte. Nu te mai poți concentra pe un singur subiect. E diferența dintre a merge la un restaurant de lux și o masă de tip «bufet suedez». Internetul e bufet suedez. Ce face oricine la bufetul suedez? Ia ca Haplea, le amestecă, ia întâi prăjituri, apoi felul al doilea, puțin din fiecare, că îi pare rău să ia dintr-o singură chestie. Or, calitatea e la restaurantul de lux, nu la bufetul suedez, unde îți umfli stomacul, fără vreo altă valoare. Reflectă raportul dintre consumul tradițional de cultură și consumul pe internet.”
Bulai aminteşte că majoritatea instrumentelor la îndemână pe internet nu au nicio garanție științifică. „Wikipedia, dicționarul explicativ român online – sunt creația unor utilizatori de internet. O tâmpenie fără margini poate deveni literă de lege, fiindcă a fost luată de pe internet. Copiii n-au învățat să critice nici măcar manualul, de ce ar crede că o informație pusă pe internet nu e bună?! Aceste instrumente critice nu s-au format, iar consumul este aberant.”

Există o scădere a standardelor educaționale în lume, în general, din punctul de vedere al abilităților intelectuale, cognitive. Există și abilități care au crescut, cum sunt cele digitale, cele de a căuta informația, de accesa informația, cu rapiditate. „Pe vremea noastră, dacă aveai o problemă, dădeai fuga la bibliotecă. Acum ea este rezolvabilă în câteva minute, fiindcă e ușor să cauți pe internet. Scăderea competenței în România e cauzată de o schimbare valorică, au plecat 2-3 milioane de oameni competenți din țară – și nu neapărat creiere luminate, ci oameni capabili să facă anumite joburi.”
Sociologul spune că Occidentul a rezolvat problema lipsei de competențe, făcând astfel ca unele meserii să nu ceară competențe foarte înalte. „S-au segmentat activitățile, așa a crescut productivitatea. Nu e nevoie de mulți oameni cu creativitate, pe principiul am o mână de oameni deștepți care gândesc, restul fac operațiuni relativ simple. O mașină este supertehnologizată, dar este produsă sau mânuită de oameni care au competențe primare. Guvernanții nu au nevoie de oameni deștepți, ci de simpli executanți. Nici angajatorii nu au nevoie de oameni cu inițiativă şi spirit critic. Oamenii pot fi înlocuiți de tehnologie. Ai nevoie de elite, undeva în zona centrală, pe ăia nu vrei să îi pierzi, iar marile corporații au suficiente resurse să îi angajeze pe cei mai buni din lume, deci nu au nici cea mai mică îngrijorare. Secretul muncitorului român nu e că e mai bun, ci că e polivalent. În cultura de supraviețuire din România, te descurci cum poți. Muncitorul neamț, dacă e zidar, zidește, nu umblă cu prizele, nu schimbă siguranțele. În schimb, patru muncitori români construiesc singuri o casă, în Spania.”

Sociologul deplânge faptul că, la fel ca în multe domenii din România, nu s-au făcut cercetare și studii serioase asupra impactului pe care tehnologia îl are asupra generațiilor Y și Z, care să genereze ulterior politici publice adecvate. Ca statul să fie interesat, ar trebui să existe o presiune publică, spune el. „Societatea românească funcționează doar sub presiune – cum a fost în cazul Colectiv. Lipsa unor dezbateri și lipsa interesului pot fi puse pe seama faptului că politicienii nu gândesc în perspectivă, ci strict pentru ziua de mâine. Ca nație, nu am avut o cultură imperială care să planifice pentru 200 de ani ce trebuie să facem. La noi se potrivește legea lui Murphy: «nu lăsa pe mâine ce poți lăsa pe poimâine», pe principiul «nu mai face, că s-ar putea să nu mai fie nevoie». Subiectul despre care scrieți nu este în agendă. Politicienii merg pe logica este sau nu o presiune?! Acesta este modelul nostru cultural. Avem probleme demografice, acum nu sunt vizibile, dar vor fi foarte vizibile peste 20-30 de ani. Ați văzut pe cineva îngrijorat?!”.

0 comentarii 1788 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter