Trend, Actual, News

În România: De ce o treime dintre locuitorii marilor orașe sunt interesați să cumpere, să vândă sau să închirieze o proprietate!

Roxana Roseti › Joi, 2017-01-26 13:40
O treime dintre locuitorii marilor orașe din România sunt interesați să cumpere, vândă sau închirieze o proprietate, majoritatea preferând locuințele nou-construite, în detrimentul celor vechi, conform unui studiu realizat de un portal imobiliar.
Cumpărătorii au tendința de aloca mai mult timp pentru găsirea unei proprietăți. Pe de altă parte, printre semnele de maturizare a pieței se numără diminuarea importanței acordate factorului preț în favoarea zonei sau apropierii de facilități, dar și preferința sporită pentru locuințele noi, în detrimentul celor vechi.

Potrivit Agerpres, studiul relevă o ușoară creștere a interesului pentru chirii și o așezare a cererii în ceea ce privește nevoia de cumpărare. Din totalul populației cu o nevoie imobiliară, ponderea celor interesați să cumpere o locuință a scăzut ușor, de la 55,2% în 2015, la 53,7% în 2016. Conform studiului Imobiliare.ro, ponderea celor interesați să ia o proprietate în chirie a crescut de la 10,6% la 11,8%.
Pe de altă parte, cota celor care au nevoie să vândă a crescut de la 23,2%, la 25,1%. În 2016, proprietarii dornici să dea spre închiriere o locuință reprezentau 9,5% din piață, față de 11% în anul precedent.

Prețul, un factor cu greutate

În ceea ce privește timpul estimat pentru încheierea unei tranzacții, se remarcă o tendință de relaxare a potențialilor cumpărători, iar 47,4% dintre ei (față de 43,5% în 2015), se așteaptă să-și rezolve nevoia imobiliară într-un interval mai mare de șase luni. Cota acelora care și-au alocat un interval de trei până la șase luni pentru aceasta a crescut de la 13,1% la 25%. Prin contrast, ponderea clienților cu o nevoie imobiliară urgentă, pe care ar vrea să o îndeplinească în mai puțin de o lună, a scăzut de la 19,7% în 2015, la 12,2%. Nu în ultimul rând, cota celor care se așteaptă să încheie o tranzacție într-un interval de una până la trei luni de zile a scăzut de la 23,7% la 15,4%.

Dintre potențialii cumpărători, 46,3% s-ar afla la achiziția primei lor locuințe, în creștere de la un nivel de 38,3% consemnat în 2015. Pe de altă parte, 39,8% dintre respondenți (față de 40,7% în anul precedent) au deja o casă, dar își doresc una nouă. De remarcat este că numărul celor interesați de o achiziție în scop investițional (pentru închiriere) a scăzut semnificativ pe fondul instabilității legislative, de la o pondere de 21% în 2015, la 13,9% în 2016.

La capitolul criterii de selecție a unei locuințe, cercetarea derulată de Imobiliare.ro, în parteneriat cu Synaptic Intelligence, arată că în 2016, deși prețul rămâne factorul cu cea mai mare greutate, acesta este luat în calcul de 70,5% dintre potențialii cumpărători, în scădere de la 76,9%. Importanța amplasamentului unei proprietăți a crescut de la 53,7% la 59,8%. Pe locul al treilea în clasamentul priorităților se situează apropierea de utilități și facilități (cu o cotă de 38,3%, în creștere de la 33,7%).
 

0 comentarii 1051 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter