Strategie

Numire: Henrietta Fore este noul director executiv al UNICEF

Roxana Roseti › Vin, 2017-12-22 22:22
Henrietta Fore, 69 de ani, prima femeie care a condus Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), a fost numită în funcţia de director executiv al UNICEF.

Henrietta Fore, 69 de ani, îi va succeda lui Anthony Lake, aflat în postul UNICEF  - agenţia Naţiunilor Unite pentru protecţia drepturilor copilului, din 2010.
Anunţând această numire făcută de secretarul general al Naţiunilor Unite, un purtător de cuvânt al instituţiei a precizat că Henrietta Fore a lucrat în sectorul public şi privat în Statele Unite, precum şi pentru organizaţii neguvernamentale de-a lungul unei cariere de patru decenii, după cum notează AFP.
În afară de conducerea USAID, ea a mai fost responsabilă cu ajutorul internaţional în cadrul Departamentului de Stat de la Washington.

În prezent, Henrietta Fore ocupă funcţia de CEO al grupului industrial şi financiar Holsman International. În momentul preluării mandatului, la începutul anului, Antonio Guterres şi-a luat angajamentul să numească mai multe femei în funcţii de conducere în cadrul ONU. Numai un sfert din aceste posturi sunt ocupate deocamdată de femei, menționează Agerpres.
 

0 comentarii 683 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter