Strategie

Avertisment: Statul român nu reuşeşte să păstreze oamenii competenţi în ţară

Constantin Pescaru › Joi, 2017-10-12 16:01
Exodul creierelor reprezintă una dintre cele mai mari probleme ale ţării noastre. Iar din cauza proastei alocări a resurselor, statul român nu reuşeşte să păstreze în interiorul graniţelor oamenii competenţi.
Foto: Pixabay

Aceasta a fost tema abordată de Radu Crăciun, președinte directorat BCR Pensii, într-o conferință organizată joi.

"Nu aș avea o problemă dacă statul ar fi un administrator corect al resurselor publice. În momentul în care văd că medici din România emigrează în masă, deja am un mare semn de întrebare vizavi de calitatea alocării de către stat a resurselor în direcția remunerării forței de muncă foarte calificate. Medicii se încadrează în această categorie.

Calitatea remunerării celor care lucrează în educație este foarte proastă. România este, din păcate, din alt film pentru că statul român nu este capabil prin alocarea de resurse pe care le face să păstreze marile competențe în țară pentru a face cu succes provocărilor pe care le avem", a spus Radu Crăciun, citat de Agerpres.

Ideea este că unul dintre motivele pentru exodul creierelor este, pe lângă partea financiară, investiţia insuficientă în inovaţie.

Potrivit unui studiu, 83% dintre firmele noastre nu dezvoltă nici un fel de activitate de inovare, 8% sunt inovatori ocazionali, 4% adopta tehnologii pe care le prelucrează şi 3% sunt inovatori-strategici, iar numai 2% dintre firme implementează noi tehnologii. Performanţele României în domeniul inovării se situează în urmă tuturor ţărilor europene. 

În aceste condiţii, nu e de mirare că angajatorii din România se confruntă cu cel mai acut deficit de talente raportat vreodată în țara noastră, după cum arată o analiză recentă a ManpowerGroup pe această temă.

Mai exact, 72% dintre angajatorii din ţara noastră chestionați pentru ediția 2016/2017 a studiului declară că întâmpină dificultăți la ocuparea posturilor vacante, față de 61% în 2015.

La nivel global, suntem pe locul al treilea, după Japonia şi Taiwan, la deficitul de talente.

0 comentarii 640 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter