Start-up

Cel mai dificil și căutat job din lume

Mihaela Feodorof › Lun, 2012-03-26 11:00

În plan familial, excelența înseamnă mai mult decât orice dividende din profit sau prime de performanță. Ea se măsoară în împlinirea copiilor și în relația armonioasă cu aceștia.

De câte ori nu ți-ai spus că nimic nu contează mai mult decât liniștea, comfortul și sănătatea familiei? Dacă sunt asigurate aceste condiții în viața personală, probabil că ai gândit că orice s-ar întampla în viața profesională cu siguranță se vor putea rezolva.

Unul din aceste argumente a stat și la baza conceptului Yourway Counseling atunci când l-am gândit completat cu o piața a minorilor, pe care mai puțină lume știe că activăm de mai bine de doi ani. Un alt motiv, la fel de important, a fost faptul că sunt, la rându-mi, părinte și-mi amintesc, încă de pe vremea când nu aveam proprii copii, ce importanță căpăta discuția cu orice angajat când era vorba de familie.

Nu puține erau ocaziile în care din perspectiva omului de HR (resurse umane) țineam cont de etapa școlară a copilului în planul de dezvoltare profesională al părintelui. Primul an de grădiniță sau de școală, admiterea la liceu sau la facultate erau repere pe care le gestionam împreuna cu salariatul, astfel încât acesta să poată rămâne în preajma copilului asigurându-i susținerea de care avea nevoie.

Ultimii doi ani de activitate în domeniul dezvoltării mi-au întărit credința că nu există o activitate mai provocatoare și care să pună în valoare potențialul profesional, decât cea de părinte.

Experiența de zi cu zi m-a condus la acest exercițiu practic; Am pus în oglindă profilul candidatului pentru un post de executive/top management și abilitățile pe care le activează rolul de părinte. Pe loc mi s-a derulat în minte o listă de persoane pe care le apreciez pentru ceea ce fac în viața lor profesională, dar și personală.

Comportamentul observat este definit de următoarea listă de caracterisitici, valoaroase și necesare atât ca părinte, cât și ca profesionist.

Leadership – sau cum îmi place mie să spun, “Oamenii urmează oameni”. Amintește-ți cât te-ai străduit să afli care sunt pârghiile prin care îi poți aduce pe membrii echipei pe drumul convingerilor tale și ține cont că modelul părintelui este foarte important pentru copil. Deseori regăsim la copii acelasi profil comportamental cu al părintelui- de la micuții școlari până la adolescenții rebeli. Ceea ce uneori trebuie să recunosc că, pentru o parte din clienții mei, a devenit un foarte bun argument pentru schimbarea pe care se pregăteau să o facă în plan profesional.

Project management – organizarea eficientă a programului copilului sau copiilor, în raport cu activitățile pe care acesta le are de dus la bun sfârșit, fie că e vorba de școală sau de alte modalități de dezvoltare. Au fost luate în calcul sport, activități artistice, limbi străine etc.

Gestiune de resurse – timpul, de lucru dar și de relaxare și odihnă, persoanele care vin în ajutor pentru buna creștere a copilului și, nu în ultimul rând, bugetul alocat acestuia, sunt elemente de care părintele ține cont permanent până când acesta va deveni responsabil de propria dezvoltare.

Comunicare – Una din verigile slabe în activitatea profesională care duce la rezultate mai puțin dorite, este prioritară mai ales în relația cu copilul. Dorința de a deveni și rămâne prieteni cu acesta este ceea ce aud de la toți executivii –părinți cu care lucrez, și de ce să nu recunosc, un deziderat și pentru mine, mamă a trei băieți minunați. Dacă considerați că vă va fi dificil să spuneti ce gândiți la serviciu în relația cu șeful sau omologii, sunt sigură că acesta va fi doar un mic impediment față de discuțiile cu copiii voștri. Încă din perioada întrebărilor  interminabile care te distrează dar și exasperează, până la adolescență cu nevoia acută de a pune în discuție subiecte “tabu”, modul în care comunici cu copilul face diferența dintre părintele prieten și adultul rigid pe are acesta nu-l va dori în preajma sa.

Implicare – așa cum este ea definită în zona profesională “commitment”, este o condiție pe care în calitate de părinte o îndeplinești, uneori, poate mai mult decât ar fi necesar. Dorința de a proteja și de a asigura un viitor cât mai bun puiului tău îți aduce un nivel de energie excesiv care îl sufocă sau îl intimidează pe acesta. Cu siguranță nu-ți dorești ca ea/el să te ocolească sau să devină “stângaci” când va trebui să se descurce și singur.

Managementul crizei - O remarcă des întalnită în discuțiile cu managerii părinți care tind să preia controlul vieții copiilor, dovedind astfel cât de capabili sunt să gestioneze și riscurile vieții acestora, este “nu poți să trăiești în locul ei/lui”.

Sigur că este datoria ta să te preocupi de trăirile sale asigurându-i un drum cât mai lipsit de griji, dar ar fi mult mai bine pentru amândoi să-i accepți alegerile chiar și cu riscul să-l vezi uneori pierzând. Unii dintre noi învățăm chiar mai bine din greșeli.

Managementul relației cu fiecare din copiii noștri este unul spectaculos de relevant pentru capacitățile noastre de a înțelege și a ne adapta unui mediu mereu diferit, dar și de a comunica și a ne eficientiza acțiunile.

Probabil că mai sunt multe alte competențe dezvoltate prin rolul de părinte pe care orice companie și le dorește de la angajații săi. Cunoscându-ne copiii, căutând să-i înțelegem și să evităm ceea ce nici nouă nu ne-a plăcut cand am fost de vârsta lor, cred că este un excelent  și intensiv program de dezvoltare atât la nivel personal, cât și profesional.

Dedic acest articol tuturor clienților mei părinți care m-au îmbogățit prin propriile lor experiențe.

Mihaela Feodorof,
Life & Career Coach, 
Managing Partner, Yourway Counseling
www.yourway.ro

1 comentariu 3119 vizualizări

Comentarii

2012-03-26 16:18

ANCA LAZAROIU

Cel mai dificil și căutat job din lume

excelent articol, adordarea e originala si foarte realista. mai vrem articole ale Mihaelei Feodorof. multumim

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter