Antreprenor

Meșteșugul rom, adus în față, în „buricul târgului”

Luiza Gireadă › Mie, 2016-03-16 13:11
Coșurile împletite și ibricele din cupru făcute de meșteșugarii romi de la noi au ajuns în muzeu la Stockholm, iar cerceii de argint și fustele înflorate își vor găsi în curând clienți în zona Mariahilfer Strasse din Viena. Sunt cele două piețe europene pe care Meșteshukar ButiQ negociază acum intrarea prin parteneriate cu magazine locale. Modelul va putea fi apoi replicat și în alte capitale, în funcție de rezultate. Nu e doar un demers comercial care să aducă bani și profit, ci mai ales o încercare, până acum reușită, de a recupera niște meșteșuguri în pericol de dispariție și de a aduce respect unei etnii care se confrută cu multe prejudecăți.

A fost drum lung până când bijuteriile, hainele sau obiectele decorative și de mobilier ieșite din mâinile meșteșugarilor romi să ajungă să se vândă în buricul târgului, la București, sau în Stockholm și Viena. Iar drumul a început prin îmbarcarea în mașini a tuturor celor 10 membri ai echipei inițiale, în vara lui 2010, pentru a colinda țara în căutarea și cunoașterea oamenilor pricepuți care încă își folosesc îndemânarea și cunoștințele moștenite de la părinți pentru a face obiecte în stil tradițional.

Ideea însă a pornit de la bunicul lui Ciprian Necula, sociolog și activist pentru drepturile romilor, spune Oana Țoiu, antreprenorul social care își leagă numele de Meșteshukar ButiQ. 

„Ciprian Necula, unul dintre inițiatorii proiectului, vine din familie de meșteșugari- bunicul lui a fost fierar, dar când a venit în București a ajuns tinichigeriu în atelierul auto, făcea acoperișuri de biserici și altele”. Ciprian Necula și prietenul lui, Khalid Inayeh, partener în proiect și arhitect, au invitat-o apoi pe Oana să li se alăture, în cadrul proiectului finanțat atunci din fonduri europene. „În prima etapă, noi voiam să generăm venituri și respect pentru comunități. Bani- ca să treacă de limita supraviețuirii și să se poată dezvolta- ca familie și comunitate- și să aibă un viitor. Iar respect ca revalorizare a unor meșteșuguri care de-a lungul istoriei României au avut valoare. Dacă te duci în sat, chiar și oamenii cu tendințe rasiste apreciază un lăutar care le-a cântat bine la nuntă sau spun că au un cazan de țuică bine făcut, care nu s-a stricat. Talentul este recunoscut. Și atunci am zis să ne folosim de asta ca să generăm resurse pentru comunitate (prin antreprenori, către toată comunitatea), dar și ca să spargem zidul de stereotipuri”.

Ideea lor a fost să pună în fața prejudecății că romii nu muncesc faptul că pentru a face un ibric de cafea e nevoie de 2.000 de lovituri de ciocan. Să genereze întrebări în mintea celui care vede rezultatul muncii. „Credem că experiențele directe sunt cele care funcționează cel mai bine. Dovada pe care poți să pui mâna. Meșteșugarul pe care îl vezi”. De aceea, în primii ani, meșteșugarii au mers alături de promotorii proiectului de la Iași, la Cluj-Napoca și Vama Veche pentru a-și prezenta produsele și a fi văzuți lucrând.

„În primii ani am avut o clădire itinerantă pe care am tot mutat-o, un fel de caravană de festival de meșteșugari cu expoziții manifest. Aveam ghizi care îți povesteau despre istoria meșteșugului, aveam fotografii cu meșteșugari la ei în atelier, aveam informații statistice despre discriminare, despre anii de robie, făceau ucenicie la minut, cu instrumente inclusiv pentru public. Am avut 3.500 de ucenici și cred că a fost una dintre cele mai puternice experiențe pentru că începând să faci tu cu mâna ta înțelegi cât e de greu, de ce fel de talent e nevoie, creezi o altfel de legatură, poziționezi meșteșugarul în altă zonă- a cuiva de la care ai de învățat”.

De la meșteșugar, la cooperative și făbricuțe

Oana, Ciprian, Khalid și echipa lor, inclusiv contabila și juristul, au întâlnit pe parcursul primului an (2010) 1.500 de meșteșugari, din totalul pe care îl estimau la minimum 5.000. Au discutat cu ei, au început să le explice noțiuni de bază în antreprenoriat, au aflat care sunt pricepuți și care dornici să lucreze și să se dezvolte alături de oamenii de la București. 500 de meșteșugari au acceptat parteneriatul și au fost ajutați să se organizeze în 30 de cooperative (li s-au plătit taxele de înființare și contabilii timp de trei ani). „Prin aceste cooperative am vrut să-i ajutăm să folosească în comun resursele: să aibă furnizori comuni de materie primă, să cumpere utilaje pe care să le folosească în comun. În practică nu se întâmplă chiar așa,  pentru că meșteșugarii sunt la limita dintre producător și artist și fiecare are stilul lui de lucru”.

Din finanțările și sponsorizările obținute au investit în atelierele multora. Ba chiar au trimis sociologii pe teren ca să afle părerea lor științifică despre dinamica comunităților și despre cum ajunge să se dezvolte întreaga comunitate dacă ajuți meșteșugarul. „Ei au validat lucrurile pe care noi le intuiserăm. De exemplu, că dincolo de impactul imediat este important să vezi modelele în comunitate. Faptul că Emil a fost, toamna trecută, la Vienna Design Week cu produsele și cu designerii, acum la Stockholm Design Week, iar la următoarea ediție vrem să-l luăm cu noi pe Zoli, meșteșugarul care face coșurile cu designerii suedezi, se află. Sunt lucruri care se povestesc în comunitate și devin posibile, deodată. Dacă înainte părea aproape imposibil să-ți vinzi produsele la oraș, iată că acum nu e doar posibil, ci dovedit. După astfel de experiențe, meșteșugarii au început iar să discute cu copiii lor despre ce înseamnă să duci meseria mai departe, un lucru care nu se mai întâmpla. Când vezi că nu reușești să-ți întreții familia din meșteșug nu e cel mai responsabil lucru din lume să-ți transferi meseria copilului. Dar de când au suficiente comenzi au început să vorbească despre a face asta împreună, în familie. Sunt efecte pe care le-am vizat de la început”. Un alt efect, la care nu s-au gândit inițial, a fost faptul că modelele de produs care au fost dezvoltate în cadrul proiectului au fost copiate apoi de meșteșugari neimplicați direct în rețeau.

Design străin, meșteșug autohton

În prima etapă, meșteșugarii au realizat modele tradiționale, fiecare lucrând în funcție de timp și personalizând, deseori, comenzile clienților. Vânzările se făceau mai ales la târguri și evenimente și ulterior prin magazinul online. Modelul de business a fost apoi schimbat. Din 2013-2014 meșteșugarii au început să colaboreze cu designeri străini- doi austrieci și doi suedezi-, iar din 2015 a fost deschis un magazin în zona Pieței Universității din București. Tot în 2015 au început participările la expoziții internaționale de design, cu sprijinul Fundației Erste și al Institutului Cultural Român.
 

0 comentarii 1493 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter