Antreprenor

Afacere cu aroma de ceai

Roxana Achim › Mie, 2009-06-10 23:51

Atmosfera intima, muzica in surdina, liniste si izul de ceai sunt ingredientele principale ale unei ceainarii de succes. Toate acestea se asezoneaza cu entuziasmul Madalinei Radulescu, proprietara ceainariilor "Rendez Vous".

145-antreprenor

Inceputul

Prima ceainarie cu care a luat contact a fost "Regina ceaiurilor" din Strasbourg, Franta, in 2002. Acolo s-a angajat in timpul facultatii. In momentul in care a intrat, au izbit-o tot felul de arome de ceaiuri si, pe loc, s-a gandit ca este o idee foarte buna sa lanseze o ceainarie asemanatoare si in Romania. De la idee la practica, drumul a fost scurt.

S-a imprietenit atat de bine cu proprietarii incat acestia au incurajat-o sa deschida o astfel de ceainarie in Bucuresti. Mai mult, s-au oferit sa o sprijine material, la inceput, si sa-i ofere consiliere si tot ce inseamna know-how.

Asa ca, la numai 22 de ani, in martie 2003, Madalina Radulescu a lansat prima ceainarie "Rendez Vous" din Bucuresti, situata in cartierul Dorobanti. Era in anul trei de facultate. Bineinteles ca pana a absolvit facultatea, Madalina a fost ajutata in afacere si de parintii ei, care se ocupau la randul lor de un business din domeniul industriei lemnului.

Numele

Denumirea cafenelei - Rendez Vous - arata ca e locul de intalnire a persoanelor care au ceva de discutat. Initial, antreprenorul a vrut sa numeasca ceainaria Five O'Clock Tea, insa a dorit ca numele sa fie unul frantuzesc mai ales ca toate ceaiurile care se servesc in local provin din Franta. Prin urmare, Madalina Radulescu s-a oprit la Rendez Vous, care, spune ea, "semnifica o intalnire intre oameni sau intre ei si ceai".

Investitia initiala

35.000 de euro a fost investitia de inceput in business. Madalina recunoaste ca nu-si mai aduce minte care a fost cifra de afaceri dupa primul an, insa stie sigur ca businessul a mers in pierdere in jur de sase luni. Abia in a saptea luna, numarul clientilor a inceput sa creasca.

Promovarea

S-a facut initial doar in interiorul ceainariei. "Incercam sa-i explicam fiecarui client ce inseamna ceaiul, le dadeam clientilor sa miroasa frunzele, sa simta aromele", isi aminteste Madalina Radulescu. In felul acesta, mai spune ea, clientii nu se simteau agresati, din contra, fiind ceva nou pentru ei, erau curiosi, mai ales ca existau 50 de sortimente de ceaiuri. Practic, clientii erau ajutati sa se decida asupra unui produs. Era ceva complet nou si isi doreau sa afle despre ce e vorba.

Apoi, promovarea a trecut in paginile revistelor de lifestyle. A urmat promovarea in ghidurile "7 seri" si "b24fun". "Ma gandeam ca fiind ceva nou va prinde. Si, din vorba in vorba, caci asta a fost cea mai buna publicitate, am reusit sa ne promovam", spune antreprenorul.

Prima ceainarie deschisa in Bucuresti, cea din cartierul Dorobanti, a fost si prima inchisa, recent, in luna mai. Madalina spune ca a fost nevoita s-o inchida pentru ca expirase contractul de inchiriere, iar proprietarul sediului a decis sa deschida la randul lui o cafenea. Cu profitul primei ceainarii au fost sustinute cele doua localuri din prezent, din zona Universitatii si din Floreasca.

Cifra de afaceri

80.000 de euro a fost cifra de afaceri obtinuta anul trecut. Fiind un an de criza, proprietara ceainariilor se fereste sa faca o estimare a cifrei de afaceri pentru 2009. Cu o oarecare precautie, antreprenorul anticipeaza o cifra de afaceri similara cu nivelul din 2008. "In prezent", spune ea, "oamenii nu mai vin atat de des la ceainarie, nu mai cheltuiesc atat de mult. De exemplu, in loc sa-si ia un ceai si o prajitura isi cumpara numai ceai".

Pana acum insa, in fiecare an s-a semnalat o crestere a cifrei de afaceri de 10%. Aceasta crestere s-a datorat oamenilor care au descoperit ca sunt din ce in ce mai atrasi de ceai.

Nesomnul dupa lansare

Tanara antreprenoare marturiseste ca in primul an, cand a lansat afacerea, a dormit foarte putin. Cinci ore pe noapte era durata somnului si asta pentru ca trebuia sa fie prezenta non-stop la ceainarie. Nu a ratat nici un client.

Clientii

Numarul clientilor din prima saptamana de lansare a fost redus, in jur de 20. "Oricum, localul nu ramanea complet gol, mai veneau prietenii", isi aminteste Madalina Radulescu. Nu exista un profil al clientului, spune antreprenorul, deoarece acestia sunt oameni de toate varstele, de la mame cu copii si pana la adolescenti de 16 ani sau oameni in varsta. Spre deosebire de ceainaria din Floreasca, unde vin clienti mai instariti, veniturile celor care trec pragul localului de la Universitate sunt undeva intre mici si medii, poate si pentru ca fiind situat in centru, este mai accesibil si pentru ca prin zona trec multi studenti.

Ceainaria din Floreasca are si avantajul ca in apropiere sunt multe cladiri de birouri. Angajatii acestora vin in pauza de masa sau seara, dupa programul de lucru.

Riscurile afacerii

Vara nu prea merge afacerea, recunoaste antreprenorul. In special in localul de la Universitate, unde nu exista terasa, iar clientii nu prea mai trec pragul. Cu toate acestea, proprietara nu intentioneaza sa inchida ceainaria de la Universitate, mai ales ca este situata intr-o zona centrala. "In lunile de vara, abia supravietuiesc. Din septembrie si pana in aprilie, afacerea merge foarte bine. Asta inseamna ca trebuie sa strang bani iarna pentru a supravietui vara", marturiseste tanara.

Problema principala a afacerii, recunoaste ea, este personalul. Din cauza personalului chiar era hotarata, cu putin timp in urma, sa vanda afacerea pentru ca nu gasea oameni competenti.

"Am avut o plangere din partea unei cliente care mi-a spus ca personalul s-a purtat urat cu ea. Asa se pierd clientii, iar 80% dintre ei nu se mai intorc", povesteste antreprenorul.

Neseriozitatea si instabilitatea personalului sunt ingredientele care lipsesc pentru ca afacerea sa fie perfecta. Cu toate acestea, criza are si partile ei bune. Actuala situatie economica are efecte pozitive asupra businessului ei, mai exact, asupra personalului, care il responsabilizeaza mai mult si il face sa-si pretuiasca locul de munca.

Ceaiurile

Principala atractie a afacerii sunt, bineinteles, ceaiurile. Toate provin de la un producator din Franta, care isi procura, la randul lui, ceaiurile din India sau China si le aromatizeaza cu diferite ingrediente. Ceainariile Rendez Vous au exclusivitate pentru aceste ceaiuri aromatizate.

Bauturile pot fi degustate la masa, iar in cazul in care clientii doresc, pot cumpara un pachet de ceai pentru acasa. Antreprenorul anticipeaza o crestere in urmatoarele 6-12 luni a segmentului de vanzare pentru acasa deoarece este mult mai rentabil.

"Oamenii", spune Madalina Radulescu, "se vor orienta catre acest tip de consum pentru ca sunt multi bautori pasionati de ceai si, in plus, vin frecvent".

Criza

Ceainariile Rendez Vous au fost afectate de criza incepand din luna aprilie a acestui an. Este normal, oamenii consuma mai putin, ies mai rar in oras. Pana in luna martie a existat o crestere a afacerii, insa comparand cu perioada aprilie-mai de anul trecut, afacerea a scazut cu 20-30%. De exemplu, in luna mai, in ceainaria din Floreasca, au trecut pragul circa 40-50 de clienti pe zi.

Daca vorbim despre luna septembrie-octombrie a anului trecut, numarul acestora depaseste 150-200 pe zi.

Alte elemente

Pe langa ceai, Madalina Radulescu le ofera clientilor, chiar in incinta ceainariilor, o expozitie cu mobilier masiv din stejar. Ceainaria are un parteneriat cu o fabrica din Romania care face aceasta mobila. Toate camerele sunt amenajate cu o alta colectie. Practic, este vanzare de mobilier. "Chiar daca acum merge mai greu din cauza crizei, speram ca in viitorul apropiat acest lucru se va remedia". In local, au mai fost expuse si produse cosmetice, dar pentru ca dispareau, antreprenorul a renuntat sa le mai prezinte.

Pe langa businessul cu ceaiurile, Madalina Radulescu este si distribuitor unic in Romania a unei game de cosmetice din Franta. Motivul pentru care comercializeaza aceste cosmetice consta in faptul ca ingredientele sunt asemanatoare cu cele ale ceaiului: mere caramelizate, dulceata de lapte, iasomie, paciuli, ambra sau trandafir salbatic.

"Intentionez sa dezvolt linia de distributie a cosmeticelor in magazinele Plafar. In ceainarii o sa dezvolt doar tema ceaiurilor si a accesoriilor pentru servirea ceaiului", spune proprietara ceainariilor.

Se pare ca mizand pe tranzitia de la consumul de cafea la cel de ceai, afacerile din zona gustului bun au sanse daca sunt facute cu bun gust.

0 comentarii 8643 vizualizări
 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter