Actual

Un spațiu prielnic dezbaterilor argumentate și reflecțiilor critice

Roxana Roseti › Joi, 2018-05-17 16:42
În perioada 22-25 mai 2018, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) organizează Zilele Porților Deschise, serie de evenimente dedicată tuturor celor interesaţi de domeniul relațiilor externe, diplomaţiei, securităţii sau integrării europene.

Evenimentele pregătite în cadrul ediţiei de anul acesta a “Zilelor Porților Deschise” la Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană reprezintă un spațiu prielnic dezbaterilor argumentate și reflecțiilor critice pe teme actuale de politică externă și securitate.

Continuare a iniţiativei derulate anul trecut, organizată cu ocazia aniversării a 60 de ani de la Tratatul de la Roma, tema principală a evenimentelor din acest an este legată de noile provocări din vecinătatea Uniunii Europene în conexiune cu implicațiile conceptului “Europa solidară”, lansat chiar luna aceasta de Președintele Comisie Europene Jean-Claude Juncker la Conferința State of the Union 2018 (Florența).
Se vor desfășura mese rotunde şi o conferință academică internațională, la care vor participa experți recunoscuți din România si din străinătate, ministrul Afacerilor Externe, vice-Președintele Parlamentului European, profesorii de la Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană, cercetători din centre universitare partenere, reprezentanți ai Institutului Uniunii Europene de Studii de Securitate și Centrului de Studii Transatlantice din Ucraina. 

Acestea vor oferi o perspectivă a schimbărilor semnificative din politica externă a UE, a evoluțiilor geopolitice regionale, cu accent pe impactul asupra politicii externe a României ca stat la granița UE, concentrându-se cu precădere pe statele din vecinătatea estică și sudică. De asemenea, o expoziție de fotografie va dezvolta în mod creativ tema “vecinătății ca ambiguitate”. Nu în ultimul rând se vor  desfășura și o sesiune de mentorat în carieră, întâlniri cu absolvenți şi profesori SNSPA. Programul pregătit cuprinde şi evenimente legate de promovarea ofertei educaţionale a Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană.

0 comentarii 258 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter