Trend, Actual

Statul la birou 8 ore, sau chiar mai mult de atât este demodat. Ce se poartă

Roxana Roseti › Lun, 2017-04-10 16:47
Tot mai multe țări adoptă programe de lucru cu mai puține ore de muncă, iar angajații resimt beneficiile din plin, de la o productivitate mai mare, la un devotament mai intens, potrivit specialiștilor în domeniu.

Statul la birou 8 ore sau chiar mai mult de atât este o idee desuetă, din moment ce orele suplimentare pot crește starea de tensiune și de stres și pot aduce în punctul în care se resimte extenuarea, după cum subliniază noile studii.

Mai precis, studii recente arată că statul mai puține ore la muncă reduce stresul, iar angajații vor fi mai productivi și vor lucra mai eficient. De altfel, o nouă carte arată că angajații din prezent ar trebui să lucreze patru ore pentru o eficiență maximă, dând exemplele lui Charles Darwin și Charles Dickens care, după cum se știe, lucrau numai patru ore pe zi și au obținut ceea ce și-au propus, scrie „The Independent“.

Odihna deliberată

Darwin ar fi lucrat uneori numai 90 de minute pe zi, iar în restul timpului citea, se plimba, dormea sau scria scrisori. Dickens lucra de la ora 9.00 până la ora 14.00, cu o pauză pentru prânz. Iar acestea nu sunt singurele două figuri istorice care s-au bazat pe această formulă pentru a atinge succesul.

Durata de timp pe care aceștia și-o alocau pentru relaxare, denumită „odihnă deliberată“, era la fel de importantă precum timpul de lucru efectiv. Pe de altă parte, e greu de crezut că o asemenea inițiativă ar putea să fie implementată curând, însă beneficiile sunt vizibile pentru toate părțile implicate.

Un alt studiu, din 1950, a arătat că, de exemplu, cercetătorii care lucrau timp de 25 de ore pe săptămână erau la fel de productivi precum cei care lucrau doar cinci ore.

Pe de altă parte, cercetătorii care lucrau 35 de ore pe săptămână aveau productivitatea scăzută la jumătate față de colegii lor care lucrau 20 de ore, iar cei care lucrau peste 60 de ore nu mai erau productivi deloc. O explicație în acest sens e legată de volumul de muncă ridicat care duce la insatisfacții legate de locul de muncă.

0 comentarii 7552 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter