Actual, Antreprenor

Portretul celui mai bogat om din Europa: e discret, modest și mănâncă alături de angajați la cantină

Redacția CARIERE › Mie, 2017-07-26 10:55
În fiecare an, oamenii obișnuiți asistă la insipida întrecere din topul marilor miliardari ai lumii. Totuși, figurile impenetrabile ale unor miliardari ascund povești de viață demne de transpus într-un roman de succes. Un exemplu este discretul Amancio Ortega, cel mai bogat om din Europa și patronul Inditex, grup ce deține brandurile Zara, Bershka și Stradivarius.

Spaniolul Ortega (81 de ani) este singurul nume din Top 10 Forbes care, din 2009, a reușit să-și crească averea, an de an, până la valoarea actuală de 67 de miliarde de dolari. Performanța financiară l-a urcat pe locul al doilea, în spatele lui Bill Gates și în fața magnatului Warren Buffett. De altfel, Ortega și mexicanul Carlos Slim sunt singurii „intruși” din plutonul fruntaș al celor mai bogați oameni din lume, format, în rest, doar din americani.


CITEȘTE ȘI: Alegerea carierei potrivite. Când ceea ce visăm nu e întotdeauna cu ceea ce putem
Presa de specialitate îl caracterizează pe Amancio Ortega ca fiind un om simplu, normal, dar excesiv de discret. Fotografiile cu el sunt rare, la fel și aparițiile sale publice (prima, în anul 2000). Este căsătorit a doua oară, și are trei copii, iar fiica Sandra este cea mai bogată femeie din Spania. Rezumatul stilului său de viață se încadrează perfect în afirmația proprie, conform căreia vrea să fie recunoscut pe stradă doar de familie, prieteni și oamenii cu care lucrează. Spaniolul a impregnat filosofia sa de zi cu zi și în business, dovadă că Zara, cel mai cunoscut nume din portofoliul Inditex, nu a avut vreodată o campanie de publicitate, ci a devenit popular prin viul grai al clienților mulțumiți.
CITEȘTE ȘI: Românul școlit în Anglia, care a creat în țară un business de la zero
Ortega trăiește într-o casă cu vedere la ocean, în La Coruña, orașul care l-a lansat în afaceri. Deține un iaht și un avion personal și are mai multe fundații prin care sprijină munca, educația, cultura, cercetarea științifică, dar și persoanele cu dizabilități. Se spune că mai are o locuință obișnuită, de care nu știe nimeni. Nu poartă cravată, obișnuiește să mânânce alături de angajații săi, la cantină, și, deși este înaintat în vârstă, trece în fiecare dimineață prin sala de forță. Totuși, misterul din jurul său face ca puțină lume știe cât este adevăr și cât este legendă din ceea ce se spune despre el.

Copilăria modestă a stârnit o ambiție de fier

Amancio Ortega Gaona s-a născut în 28 martie 1936, în micul sat spaniol Busdongo de Arbas, situat în provincia León. Era mezinul unei familii numeroase, într-o conjunctură economică nefastă. Regiunea simțea din plin avântul industrial, dar și tumultul Războiului Civil, iar calea ferată din apropiere, extrem de tranzitată, a creat o vitală sursă de venit pentru familia sa. Tatăl lui Ortega era lucrător feroviar, iar mama – servitoare de casă.


CITEȘTE ȘI: La doar 21 de ani vrea să dea lovitura cu vinul de mure "made in Ţicleni"
Potrivit jurnalistei și scriitoarei Covadonga O’Shea, prietenă veche și singurul biograf autorizat de miliardarul spaniol, copilăria lui Ortega s-a consumat la limita sărăciei. Tatăl său câștiga 300 de pesetas pe lună, în contextul în care o duzină de ouă costa o zecime din salariu. O amintire relatată în autobiografie spune că, într-o zi, un vânzător a refuzat să le dea mâncare pe datorie, lui și mamei sale. Umilința simțită l-a făcut să nu mai vrea să meargă la școală, iar primele gânduri serioase de a face bani s-au înrădăcinat în mintea tânărului Ortega.
CITEȘTE ȘI: Roboţii ne vor fura sau nu joburile? Miliardarii Zuckerberg şi Musk se contrazic pe viitorul inteligenţei artificiale 
Pe când el avea 14 ani, tatăl său a găsit un post mai bun în orașul La Coruña, astfel că familia s-a mutat în vest. Imediat, Amancio s-a angajat într-un magazin numit „Gala”, care producea și vindea tricouri, și care, astăzi, încă mai există. În timp, Ortega a învățat să creeze și să lucreze manual haine. Împreună cu familia, a pornit o mică afacere în domeniul confecțiilor. Strategia era să se ofere ceea ce se caută, în cel mai scurt timp posibil. În 1972, Ortega a fondat Confecciones Goa („Goa” – acronimul invers al numelui său), unde erau angajate multe femei, organizate în cooperative, care făceau halate. Primul magazin a fost deschis în 1975, în centrul orașului La Coruña, după 12 ani în care Amancio a fost creator de textile. Cum denumirea „Zorba” era deja luată, a stabilit ca „Zara” să fie numele magazinului. Pentru a economisi timp și bani, Ortega s-a ocupat de design, fratele său de zona comercială, iar sora sa asigura contabilitatea şi aprovizionarea cu materiale.

Inditex – un imperiu inovator, susținut de femei

Succesul cu Zara l-a făcut pe Ortega să deschidă magazine în toată provincia Galicia. A urmat depășirea granițelor, în special în Portugalia, și fondarea, în 1985, a Inditex Holding. În anii ’90, începe extinderea mondială a afacerii, sunt create noi branduri și inaugurate magazine, din Mexic până în Japonia. Recent, Inditex a devenit cea mai importantă multinațională din domeniul vânzării de îmbrăcăminte. Vedeta este lanțul de magazine Zara, succedat de alte câteva branduri cu renume, precum Bershka, Stradivarius, Massimo Dutti, Pull and Bear, Oysho, Zara Home și Uterqüe.

Inditex este considerat unul dintre cele mai inovatoare nume din piața mondială de retail vestimentar. Compania are peste 152.000 de angajați, din care 76% sunt femei, potrivit raportului anual publicat în 2015. Vânzările de haine și accesorii vestimentare au adus, anul trecut, o cifră de afaceri de 20,9 miliarde de euro și un profit de circa 2,9 miliarde de euro, peste rezultatele din 2014. În prezent, sunt deschise peste 7.000 de magazine, răsfirate în 88 de țări, și 29 de platforme online de cumpărături
Paradoxal, criza financiară de acum câțiva ani a dus la cea mai prosperă perioadă pentru afacerile lui Ortega. Ibericul a câștigat 45 de miliarde de dolari, între anii 2009 și 2014, în contrasens față de tendința de pe bursele spaniole. În 2011, s-a retras din funcția de președinte al Inditex, iar în locul său l-a numit pe Pablo Isla.


CITEȘTE ȘI: Cinci sfaturi pentru cei care își caută job. Ce vor să audă angajatorii în timpul unui interviu
De multe ori, zerourile interminabile din dreptul averilor sunt semnătura unor minți sclipitoare, antrenate de mii de ore de muncă. Ortega a respectat rețeta și, în ultimii ani, a făcut investiții imobiliare în metropole importante, precum Madrid, Barcelona, Londra, Chicago, Miami și New York, mișcare ce i-a adus câteva miliarde de dolari în plus celui mai bogat om din afara Statelor Unite.
0 comentarii 12928 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter