Piața Muncii/Employment

Raportul pensionari versus salariaţi, de 9 la 10

Marilena Ispas › Mie, 2018-03-14 13:08
Numărul pensionarilor din România a ajuns la 5,229 milioane în al patrulea trimestru al anului trecut, în creştere cu 5.000 faţă de trimestrul precedent, în timp ce pensia medie a crescut cu 2,4%, la 1.132 de lei, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10.

Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti, la 17 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman.

”Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 502 de lei (860 lei în judeţul Botoṣani faţă de 1362 lei în Municipiul Bucureşti)”, se arată în comunicat.

Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 89,7% în totalul celor de asigurări sociale.

Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (76,3%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale.

”Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1071 lei, iar raportul dintre pensia medie nominala netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 52,5% (comparativ cu 55,3% în trimestrul precedent)”, se arată în comunicat.

0 comentarii 576 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter