Piața Muncii/Employment

Munceşti patru zile pe săptămână, dar eşti plătit pentru cinci

Constantin Pescaru › Vin, 2018-02-09 17:29
O companie îşi ajută angajaţii să ajungă la echilibrul mult visat între viaţa personală şi cea profesională: va implementa săptămâna de lucru de patru zile, iar salariile vor rămâne neschimbate.
Foto: Pixabay

Compania care va face acest experiment este Perpetual Guardian din Noua Zeelandă, iar măsura face parte dintr-un program mai amplu de restructurare a modului de lucru, astfel încât să fie adaptat nevoilor şi cererilor angajaţilor, informează presa externă.

Programul redus de muncă va fi implementat pe parcursul a şase săptămâni, în toate cele 16 birouri ale companiei. Iar dacă rezultatele vor fi încurajatoare, atunci va deveni permanent începând de la 1 iulie.

În medie, un cetăţean al Noii Zeelande petrece la job 1.753 de zile pe an, mai mult decât un german sau un olandez, dar mai puţin ca un mexican sau un sud-coreean, potrivit datelor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

EXPERIMENTE SIMILARE

Noua Zeelandă nu e singura ţară în care se fac astfel de experimente.

În Eleveţia, în ultimii doi ani, îngrijitorii de bătrâni au muncit doar 6 ore pe zi, iar rezultatele au fost mixte. Pe de o parte, perioada în care angajaţii şi-au luat concedii medicale s-a redus cu 10%, dar costurile totale au fost mai mari cu 20%.

Mai exact, pentru reducerea programului de lucru de la 8 ore la 6 ore la azilul de bătrâni Svartedalen, care avea 68 de angajaţi, primăria a fost nevoită să mai angajeze 17 persoane, la un cost de 12 milioane de coroane (2,2 milioane dolari). Cu noul program, angajaţii s-au simţit mai sănătoşi, ceea ce a redus absenţele din motive de sănătate, iar îngrijirea acordată pacienţilor s-a îmbunătăţit, dar primăria nu a continuat proiectul. De ce?

„Este asociat cu costuri mai mari, în mod sigur. Este mult prea costisitor pentru a putea aplica o reducere generalizată a programului de lucru, într-un orizont de timp rezonabil”, a spus Daniel Bernmar, politician de stânga responsabil de serviciul de îngrijire a bătrânilor al Primăriei Gothenburg. 

Şi în România se cochetează cu idei similare. De exemplu, există o companie în care se lucrează doar de marţi până vineri. „După câteva luni, am observat nu numai că productivitatea a avut un trend ascendent, dar am cunoscut chiar progrese privind comunicarea internă”, spune Ionuț Munteanu, Managing Partner, WebDigital.

BENEFICIILE UNUI PROGRAM REDUS DE MUNCĂ

Anul trecut, un studiu realizat de Autonomy Institute a identificat beneficiile săptămânii de lucru de patru zile: un astfel de program ajută oamenii să lucreze mai eficient într-un timp mai scurt. 

Acest lucru e confirmat şi de Ionuţ Munteanu. El a observat că primul efect important al programului de patru zile pe săptămână a fost că în zilele de vineri productivitatea a crescut. De asemenea, pregătirea materialelor pentru campaniile care demarează la finalul săptămânii a devenit o prioritate, povestește Managing Partner-ul firmei. În plus, odată cu această modificare, angajații au redescoperit importanța odihnei și a unui weekend prelungit.

„Știm cu toții cum se circulă în România și ce înseamnă să pleci duminica dintr-o stațiune de la munte sau de la mare, doar ca să ajungi luni dimineața la biroul tău din Capitală”, punctează Ionuț Munteanu. 

PROGRAMUL FLEXIBIL: TO BE OR NOT TO BE

De asemenea, se observă trendul ca o companie să nu mai angajeze toată forţa de muncă de care are nevoie, ci să colaboreze tot mai mult cu freelanceri şi profesionişti independenţi. Corina Gonteanu, Strategic Director of Marketing Europe, Manpower Group, a spus în cadrul CIO National Conference 2017, că "relaţia tradiţională între angajator şi angajat e aproape moartă, nimeni nu mai vrea să lucreze pentru toată viaţă într-un singur loc" şi a adăugat că oamenii au nevoie mai mult ca oricând de program flexibil, să lucreze pe proiecte, ca freelanceri sau ca profesionişti independenţi.

Psihologul George Chiriacescu susţine că ar trebui să muncim aşa cum ne "cere" corpul şi că programul flexibil ar putea fi o soluţie, dar sunt mai multe aspecte de luat în calcul.

"Programul flexibil poate fi o soluţie, dar nu se poate aplica în toate afacerile, nu este general valabilă. Este o ecuaţie cu mulţi factori, ce fel de activitate desfăşoară, sunt mai mulţi bărbaţi sau femei, este muncă de creaţie sau execuţie, ce vârste au angajaţii. Sunt o serie de cercetări care confirmă că oamenii consideraţi deştepţi şi de succes au în comun această trăsătură de a fi păsări de noapte. Totuşi, nu toţi cei care ajung manageri pot sta nopţile la lucru şi nici nu ar fi sănătos să facă asta dacă nu sunt aşa în mod natural. Aceste evaluări este bine să fie făcute de la individ la individ, altfel pot apărea probleme medicale şi psihologice din cele mai grave", încheie psihologul.

0 comentarii 1386 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter