Piața Muncii/Employment

Angajator de top pentru al patrulea an la rând

Adriana Coblişan › Joi, 2018-07-05 14:51
Indicatorii unui angajator de top se modifică pe măsură ce generațiile de angajați, dar și valorile pe care le prețuiesc, se schimbă. Însă care sunt atuurile unei companii care se califică, al patrulea an la rând, pentru titlul de angajator de top?

Mirela Iordan, Country Manager Pfizer România – căci Pfizer România este compania desemnată, pentru al patrulea an consecutiv, Best Employer – crede că cea mai bună măsură a unui angajator de top este o companie în care angajații sunt mulțumiți de locul lor de muncă, de mediul de lucru și de ceea ce fac și care, astfel, rămân în acea companie pentru o perioadă lungă de timp.

Vorbim, deci, nu doar despre retenție, ci și despre engagement, despre măsura în care orice angajat din acea companie simte că rezonează cu valorile și cultura organizațională și că, prin activitatea sa individuală, dar și prin cea a companiei, la modul general, aduce un plus de valoare societății.
„Din punctul de vedere al Pfizer, primează autonomia, responsabilitatea individuală și responsabilitatea companiei de a-și susține fiecare angajat în a da ce are el mai bun. Cred că aceste principii sunt și cele mai importante, ca dovadă că, de patru ani la rând, echipa noastră ne consideră suficient de buni să merităm titlul de Best Employer în studiul anual realizat de AON HEWITT”, spune Mirela Iordan.
Este, fără îndoială, un cumul de factori, însă, dacă ar fi să se oprească asupra unui singur lucru, Mirela Iordan crede că atuul diferențiator este „OWN IT” – un concept de cultură organizațională pus în practică de Pfizer la nivel internațional. Acesta încurajează oamenii să gândească strategic, să discute onest, să colaboreze eficient, să pună pasiune în ceea ce fac, dar și să își asume riscuri în sarcinile zilnice pe care le au de rezolvat, având astfel impact nu doar asupra evoluției companiei, ci și, la modul mai general, asupra stării de bine a românilor. „Acest titlu este o recunoaștere din partea colegilor noștri că le place mediul de muncă, colectivul și, de ce nu, programele de dezvoltare și învățare pe care le desfășurăm pentru ei”, mai spune Mirela Iordan.

Care sunt, însă, avantajele pentru un tânăr care își începe cariera la Pfizer? Compania are un program special dedicat tinerilor aflați la început de carieră, numit Management Trainee, prin care aceștia au oportunitatea să lucreze într-un mediu multicultural antrenant, în care vor avea de rezolvat diferite sarcini din domenii variate, special alese astfel încât să le permită să înțeleagă cum funcționează o companie farmaceutică.
Imersia într-un colectiv nou și într-o organizație de tip matrice este bazată pe autonomie, dar, în același timp, pe interdependențe eficiente și permanente. Fiecare manager în parte are un rol decisiv în a coordona direct programe de integrare adaptate pentru orice nou angajat, în funcție de poziția sa. Planul primelor 90 de zile este complex, detaliat și este susținut prin platforma online de training, în timp ce trainingurile care necesită clarificări și exemplificări concrete se derulează față în față. Managerul urmărește îndeaproape procesul de integrare al noilor angajați până la final, ajutat fiind de rapoarte periodice emise de sistem, dar și de alerte și notificări punctuale în cazul în care angajatul întârzie în a parcurge anumite elemente ale programelor de training inițial.

PROGRAME DE DEZVOLTARE

Ulterior, cei care trec de etapa de integrare pot accesa o serie de programe de dezvoltare adaptate pe categorii de angajați. Ca urmare a mediului de lucru extrem de reglementat, cele mai multe dintre programe sunt obligatorii și se derulează online, cu obligativitatea verificării cunoștințelor și obținerea certificării. Programele care dezvoltă competențe, inclusiv pe zona soft skills, sunt particularizate și se pot desfășura sub forma unor sesiuni interdepartamentale, de comunicare, negociere, managementul proiectelor sau instrumente utilizate în cunoașterea personală, cum ar fi Insights Discovery, diversitate, coaching etc.

Un program pentru dezvoltarea abilităților manageriale, creat în cola­borare cu un partener acreditat, este Pfizer Harvard Leadership Academy, care este gândit a funcționa modular, după modelul de MBA, pe o perioadă de un an, cu studii de caz și prezentări de proiecte, utilizând platforma Harvard Mentor.
Un alt exemplu de program de succes este „Dare to Try”, prin care participanții sunt încurajați să își dezvolte gândirea antreprenorială, să își asume riscuri calculate pentru atingerea obiectivelor de business și le permite, totodată, să învețe din greșeli.
În plus, în cadrul companiei există o transparență totală asupra posturilor regionale sau globale deschise și oricine dorește să aplice pentru un astfel de job este sprijinit să o facă pe site-ul global Pfizer Career, deschis și candidaților externi.

PLAN DE GESTIONARE A CARIEREI

Pe lângă planul de dezvoltare a carierei, care este obligatoriu individual și se desfășoară sub directa coordonare a managerului, responsabilitatea de a crește și de a se dezvolta este și a fiecăruia dintre angajați, în contextul unei abordări a parcursului profesional pe care o numesc „Own your career”. Planul de carieră al fiecăruia este realist construit, pornind de la abilitățile deja identificate, dar include și elemente de feedback 3600. În același timp, se susține mobilitatea angajaților și li se oferă, de asemenea, posibilitatea de a intra în secondment, un fel de etapă intermediară către noi oportunități profesionale, în care ei preiau o poziție diferită de cea prezentă pentru o perioadă definită de timp, având astfel ocazia să învețe și să capete experiență, de cele mai multe ori internațională.
Angajații Pfizer au, de asemenea, posibilitatea și sprijinul celorlalți colegi de a alege un program flexibil, cu posibilitatea de a lucra remote, în funcție de activitățile specifice desfășurate de persoana respectivă. În plus, în proiectele interne ale companiei se pune mare accent pe conceptul de echilibru în toate aspectele vieții profesionale a angajaților. De altfel, aceasta a fost și tema zilei OWN IT din acest an, în care angajați din toată țara s-au reunit la sediul central pentru a se bucura împreună de activități sportive și de workshop-uri despre mindfulness, de gestionare a stresului și de atingere a echilibrului mental, emoțional, personal și profesional.
 
Cifre

380 – Numărul de angajați Pfizer România
100.000 – Reprezintă numărul de specialiști pe care îl are Pfizer la nivel global
3% - Dinamica angajaților Pfizer România, în ultimii ani, s-a situat în jurul valorii de doar 3%.


Articol preluat din numărul 248/iunie 2018 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici  

0 comentarii 833 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter