Actual

O “poveste” care abia începe: Mark Zuckerberg va fi audiat de Congresul SUA

audiere › Mar, 2018-04-10 17:35
La data de 11 aprilie, șeful executiv și co-fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg
va fi audiat de Comisia pentru energie și comerț a Camerei Reprezentanților din Congresul American.
Mai exact, audierea va avea loc în ziua de 11 aprilie, cu începere de la ora locală 10.00 (14.00 GMT), după cum au confirmat preşedintele comisiei, republicanul Greg Walden, şi democratul Frank Pallone, membru al acesteia.
foto: France 24

“Sensul” acestei audieri este ca Zuckerberg să dea explicații despre rolul companiei în exploatarea de către firma de consultanță Cambridge Analytica a datelor persoanele a milioane de utilizatori ai rețelei, după cum notează agențiile de știri dpa, AFP și Reuters.

„Va fi o ocazie importantă de a face lumină asupra unor probleme critice privind protecţia datelor consumatorilor şi de a-i ajuta pe toţi americanii să înţeleagă mai bine ce se întâmplă cu informaţiile lor personale online”, a precizat Comisia pentru energie şi comerţ, într-un comunicat emis miercuri.
Mark Zuckerberg, fondatorul şi directorul general al companiei Facebook, a admis de curând că au existat unele "erori", în prima reacţie după apariţia informaţiilor privind utilizarea ilegală a datelor în scop electoral de către firma Cambridge Analytica. "Vreau să fac o actualizare a datelor despre situaţia cu firma Cambridge Analytica, inclusiv despre măsurile pe care le-am luat deja şi pe care le vom lua.
Avem responsabilitatea de a proteja datele utilizatorilor, iar, dacă nu putem, nu merităm să vă oferim servicii. (...) Am luat măsuri pentru a înţelege ce s-a întâmplat şi pentru a mă asigura că nu se va repeta. Vestea bună este că cele mai importante măsuri pentru a evita repetarea acestor lucruri au fost luate deja acum câţiva ani. Dar am făcut şi greşeli, mai avem de făcut lucruri şi trebuie să intensificăm măsurile", a explicat Mark Zuckerberg. (http://money.cnn.com/2018/03/21/technology/mark-zuckerberg-cambridge-analytica-response/index.html?iid=EL)

"Pentru a evita aplicaţiile abuzive, în anul 2014 am anunţat modificarea întregii platforme pentru a limita semnificativ cantităţile de date pe care le pot accesa astfel de aplicaţii", a spus Zuckerberg, referindu-se la sistemul software dezvoltat de expertul Aleksandr Kogan şi de firma Cambridge Analytica.  
Pe scurt: o firmă specializată în analizarea datelor online implicată în campania preşedintelui SUA Donald Trump şi în cea pro-Brexit a exploatat în scop electoral datele de pe Facebook a zeci de milioane de cetăţeni americani în ceea un membru al echipei lui Steve Bannon a numit drept "război psihologic".
Un activist pentru transparenţă, Christopher Wylie, a dezvăluit pentru publicaţiile The New York Times şi Observer că firma Cambridge Analytica, deţinută de miliardarul specializat în tranzacţii speculative Robert Mercer şi condusă la acea vreme de Steve Bannon, a participat la campania electorală a lui Donald Trump folosind fraudulos profilurile Facebook a milioane de alegători americani pentru a construi un puternic program software în scopul anticipării şi influenţării preferinţelor electorale. Aceeaşi companie de analize a fost implicată în campania pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit). Steve Bannon a devenit în august 2017 director al echipei de campanie a lui Donald Trump.
 
Firma Cambridge Analytica a utilizat date sustrase în 2014 din conturile Facebook pentru a stabili profilurile alegătorilor americani şi a le trimite reclame politice personalizate. Christopher Wylie, care a colaborat cu un profesor de la Universitatea Cambridge pentru obţinerea datelor, a declarat pentru publicaţia Observer: "Am exploatat platforma de socializare online Facebook pentru a obţine milioane de profiluri ale alegătorilor. (...) Aceasta a fost baza pe care a fost construită compania".

În 2015, Cambridge Analytica a început să lucreze pentru campania prezidențială a lui Ted Cruz. Când campania a eșuat, compania s-a reprofilat în favoarea lui Trump și a procesului de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Poate prea lung. https://www.youtube.com/watch?v=FXdYSQ6nu-M
Senatorul democrat Mark Warner a spus că adunarea de date la scară atât de largă în scopuri politice arată nevoia Congresului de a îmbunătăți reglementările. „Această poveste este o dovadă în plus că piața reclamelor politice online este de fapt Vestul Sălbatic”, a spus el.
„Indiferent dacă le permite rușilor să cumpere anunțuri politice sau micro-vizarea extensivă bazată pe informații ale utilizatorilor luate pe nedrept, este clar că, dacă rămâne nereglementată, această piață va continua să fie predispusă la înșelăciuni și lipsă de transparență”.
 
 
 
 
 

0 comentarii 475 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter