Actual

Dragoș Roua, un ultraantreprenor inspirat de alergare și tango

Sebastian Radu › Joi, 2016-01-14 11:32
Este antreprenor „de o eternitate”. 16 ani, mai exact, dar pentru România e mult. Toată această anduranță i se datorează celor două mari pasiuni ale sale: alergatul și tangoul argentinian, activități care l-au inspirat și motivat în viața profesională.
 
Dragoș Roua este un coach apreciat la nivel internațional, antreprenor și „părintele” al unui cunoscut și apreciat Hub din București – Connect Hub.
 
Revista CARIERE vă prezintă, în exclusivitate, cum poate pasiunea să inspire și influențeze cariera și, mai ales, ce înseamnă antreprenoriatul din perspectiva unui adevărat pionier al domeniului din România. 

Dragoș Roua este un soi de mentor pentru colegii de la Connect Hub. Aceasta este impresia pe care ne-am făcut-o când am întrebat de el, odată ajunși să îi luăm interviu, în locația de pe Bulevardul Dacia. În ochii lor se citea, în primul rând, aprecierea. Poate la adresa calităților sale sportive, poate la adresa celor antreprenoriale ori de mentorship. Sau, mai degrabă, la adresa lui, ca personaj.
 
Debutul său în antreprenoriat a avut loc destul de târziu, spune el, pe la 30 de ani. „Prima mea firmă se numea Roua Impex S.r.l. Am înființat-o când m-am hotărât să renunț la jobul pe care îl aveam în radio, vrând să fac altceva, crezând că îmi va rezolva niște probleme și, mai ales, din dorința de ieși din zona de confort și de a căpăta însemnătate.

Cu Roua Impex S.r.l. am facut prima mea afacere, am vândut un serial radiofonic pe care îl realizasem pentru un post de radio local. Ulterior am închis firma și am făcut alta, Mirabilis Media, al cărei prim produs a fost site-ul eclipsei din 1999. Dupa aceea ne-am stabilizat ca firmă de webdesign și web development. Ulterior, am realizat peste 25 de proiecte online, din care două: mașini.ro și culinar.ro aveau la un moment dat un trafic combinat de peste 1 milion si jumătate de utilizatori, în contextul a 4 milioane de utilizatori de internet din România. Se întâmpla prin 2004 – 2007”, își amintește Roua.
 
După ce a vândut protofoliul de site-uri, antreprenorul și-a luat doi ani sabatici în care „a stat cu el și cu cei apropiați" și a pornit proiectul dragosroua.com. „Mi-am dat seama că vreau să fiu altceva, să fiu mai independent, să fac altfel businessurile. O vreme  am fost digital nomad. Am vrut să intru pe piața de aplicații mobile, dar nu am realizat vreun Angry Birds”.
 
Din Starbucks, la cel mai important Hub al Bucureștiului
 
Și-a dorit să îi ajute și să îi inspire pe cei din jur. A demarat Open Connect, un eveniment  de mentoring făcut „la plezneală”, într-un Starbucks. Nu a durat mult și, în baza comunității create, câțiva investitori l-au contactat cu propunerea de a pune temelia unui Hub. Așa a luat naștere Connect Hub, care acum a devenit o franciză.
Linia principală de business a Hub-ului este accesul la o comunitate. Un Hub de genul acestuia este nu doar un loc în care vii să lucrezi. Este un loc în care ești expus la alți profesioniști și te dezvolți.
 
„Am realizat ceva foarte important: cu cât le dau mai mult oamenilor, cu atât voi primi și eu, la rândul meu mai mult. Cu cât înaintezi în vârstă îți dai seama că ce oferi, aia primești. În toate formele: financiar, emoțional. Chiar dacă trebuie să ieși din zona de confort și trebuie să faci niște eforturi… du-te în direcția aia și dă mai mult, ca să primești”.
 
2016 vine cu încă două Connect Hub-uri și cu evenimente conexe

                                                                                                                     
„Ne-am propus ca anul acesta să avem încă două locații noi. În București sunt peste 2.000 de freelanceri iar Hub-urile s-au înmulțit. Unele doar își încearcă însă norocul, căci este dificil să gestionezi un Hub, iar existența lor poate aduce chiar deservicii conceptului. Apariția pe piață în mod accelerat a Hub-urilor, fără comunități care sa le susțină, arată că unele nu își construiesc cum trebuie modelul de business”, spune Roua.
 
Open Connect, evenimentul despre care vorbeam mai sus, a ajuns la ediția 135. De trei ani și jumătate, în fiecare joi dimineață de la 10, vreme de două ore, participanții inspiră și sunt inspirați. Comunitatea crescută în jurul conceptului a depășit 5.000 de membri și, de anul acesta, o data pe lună, va fi organizat Open Connect Summit (un „Business Day pentru hipsteri”), sub forma unui eveniment de o zi intreagă, de această dată, în care se vor împărtăși cu mult mai multe sfaturi și idei.
 
Antreprenoriat și alergare pe ritmuri de tango
 
Din dorința de a fi în formă, acum 4 ani, Dragoș s-a apucat de alergare. „Primii 300 de metri au fost cumpliți”, își amintește. Nu a dat însă „bir cu fugiții” (oricum nu mai putea face asta din cauza febrei musculare), și a continuat antrenamentele.
 
Primul său maraton a venit ca un achievement, a căpătat un statut în ochii celorlalți alergători.
 
„Comunitatea alergătorilor e mișto, au o energie specifică. Vin din diverse domenii dar, indiferent de ce fac, în alergare toți sunt pe aceeași lungime de undă. Poate în alt context nu aveam nimic de împărțit”.
 
Antreprenorul… alergătorul nu s-a mulțumit însă cu atât și a vrut să vadă dacă poate face mai mult. După multe antrenamente, precum o tură Comarnic-București într-o noapte, cot-la-cot cu Andrei Roșu, Dragoș Roua a descoperit că vrea să devină ultra-maratonist. A căpătat și acest statut după ce a terminat UltraBalaton, o alergare de 220 de kilometri în jurul lacului Balaton din Ungaria. „Am terminat cu sânge în adidași, dar am terminat”.

 
Astfel, sportul, alergarea, l-au învățat ce înseamnă anduranța. L-au învățat ce înseamnă să îți stabilești obiective dincolo de zona de confort, căci despre asta este vorba când spui antreprenoriat. „Într-o cursă de anduranță durerea se plimbă prin tot corpul. Dacă stai însă suficient acolo, până la urmă, durerea dispare. Așa este și în business. Azi te supără furnizorii, angajații, clienții. Mergi mai departe și problemele dispar”, afirmă Roua.
 
Tango? Da. Până de curând, Dragoș a condus o școală de dans, pe care speră să o redeschidă. Deși mulți i-au spus că este o prostie, el și-a păstrat obiectivele. „În tango conduci polarizat, din piept, atent la ce face partenerul. În tangoul argentinan improvizezi. Ca lider trebuie să dansezi cu multe partenere până îți dezvolți acel mușchi al conectivității”, povestește cu pasiune antreprenorul.
 
Decepții?
 
Dragoș afirmă că a intrat în acest joc la 30 de ani, crezând că îi va rezolva anumite probleme. A aflat ulterior, pe propria piele, că nu este chiar așa. A aflat că goana după bani nu te ajută, ci din contră. A aflat că nimic, în sine, nu e rezolvarea a nimic. Cu toate acesta, nu își privește greșelile ca pe decepții: „Când pierd bani, de exemplu, atâta timp cât învăț ceva în urma experienței, o consider o lecție. Și, pe cuvântul meu că am învățat la cele mai scumpe universități!”
 
Decalogul Dragoș Roua
 
„Activez în jurul spiritualității. Există un anumit mod de a vedea realitatea, în care conștientizezi că ea nu vine în niciun fel din afară. Tot ceea ce percepi ca fiind real este ca o sămânță care înflorește în tine. Trebuie să ai grijă ce plantezi. Toate practicile spirituale vorbesc despre cum să faci bine. Dacă ți se bagă însă asta pe gât, într-un context în care libertatea ta personală este reprimată, nu prea digeri. De aceea nu înțelegi mesajul dacă  este sugerat de entități prea formale sau prea controversate”, afirmă Dragoș.
 
1. „Să nu faci rău, să protejezi viața.
2. Să respecți proprietatea altuia și să o îngrijești.
3. Puritatea în relații. Nu intra în relații în care nu ai ce căuta.
4. Să spui adevărul.
5. Să nu vorbești într-un mod care îndepărtează oamenii.
6. Să vorbești frumos cu oamenii. Chiar dacă sunt clienți și te enervează. (râde)
7. Să nu bârfești. Este pierdere de timp, rezultă în semințe pe care le plantezi degeaba.
8. Să te bucuri de succesul altuia. Practic acest lucru, mă bucur de succesul competitorilor și chiar colaborez cu ei când se ivește ocazia.
9. Să ai compasiune.
10. Să îți păstrezi lucididitatea și să înțelegi că tot ceea ce se întâmplă se întâmplă dintr-un motiv ce ține de tine, o consecință a acțiunilor”, sugerează mentorul.
 
Sfaturi pentru cei care vor să devină antreprenori?
 
Fiecare poveste este personală, spune Roua. Antreprenoriatul nu îți rezolvă problemele, ci din contră. Antreprenoriatul este o opțiune mult mai dificilă decât calea de a fi angajat. Antreprenoriatul necesită o toleranță scăzută la risc și își trece protagoniștii printr-un spectru larg de emoții: „Un antreprenor este un cântăreț ce acoperă opt octave, în vreme ce angajatul doar două”.

0 comentarii 2661 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter