Companii, Actual

Dieta perfectă la birou. Ce alimente oferă energie și putere de concentrare la job

Redacția CARIERE › Vin, 2017-06-16 11:12
Angajații din România mănâncă la birou mereu pe fugă, cu tastatura în față. Mai bine de jumătate dintre ei alocă mai puțin de 30 de minute prânzului, dar mulți se declară preocupați de impactul pe care îl au obiceiurile alimentare asupra sănătății lor, relevă un studiu GFK.

Se trezesc devreme, petrec mult timp la birou şi când ajung acasă nu mai au timp să gătească. Este vorba despre sutele de corporatişti români al căror program încărcat îi împiedică să aibă o dietă sănătoasă pe care, cel mai probabil, şi-o doresc. Mulţi apelează la fast-food-uri pentru masa de prânz sau îşi comandă ceva de mâncare şi puţini sunt cei care îşi permit să aloce mai mult de jumătate de oră pauzei de masă. Există însă soluţii şi pentru cei mai ocupaţi angajaţi pentru a avea o dietă sănătoasă.
Totul începe cu micul dejun care este indicat să fie luat acasă, fără grabă. Masa de dimineață trebuie să fie cât mai copioasă cu putință, dar fără excese.

Lipsa micului dejun, una din cele mai frecvente erori în rândul românilor, se însoțește adeseori de lipsa prânzului și înlocuirea acestuia cu gustări, adică ceva de ronțăit: produse de patiserie, dulciuri rafinate, produse sărate, biscuiți și alte soluții de moment. Acestora li se alătură, frecvent, sucurile îndulcite cu zahăr, care pe moment furnizează energia de care angajatul simte că are nevoie. Acest tipar alimentar poate fi limitat dacă ziua începe cu un mic dejun echilibrat. De amintit este faptul că micul dejun este alcătuit în funcție de caracteristicile persoanei. Nu există un mic dejun ideal, valabil pentru toată lumea. Unora  li se potrivește micul dejun de tip american (cereale + lapte sau cereale + iaurt), altora li se potrivește micul dejun european (pâine prăjită + unt + gem + lapte sau cafea, pâine + brânză sau mezeluri + legume: roșii, castraveți), în timp ce alte persoane aleg variante care includ fructe sau salate. Aceste variante sunt corecte dacă persoana se simte bine, are energie și nu este supraponderală.
Ulterior, în cursul dimineții sau după-amiază, oricât de ocupat ar fi, corporatistul poate să mănânce o gustare care constă într-un fruct sau câteva alune și nuci. Dacă nu există timp pentru așa ceva, se poate apela la amestecuri de nuci cu fructe uscate de la magazin.

Problemele apar la masa de prânz, dar și acestea pot fi depășite cu puțină voință. Masa de prânz este marele semn de întrebare. Alternative există peste tot. Chiar și shaormeriile au variante mai sănătoase. Nu te obligă nimeni să-i ceri o tonă de maioneză și cartofi prăjiți din plin.
De asemenea, se poate apela la firme de catering pentru o salată, pentru un preparat mai sănătos sau la salad bar-urile din supermarketuri. Tot la magazin găsim humus, salată de vinete și alte alimente gata preparate. Cele mai mari 'furnizoare' de ener­gie sunt: varza, broccoli, sparanghelul, spanacul, iaurtul (are vitamina B, care ajută organismul să transforme substanțele nutritive în energie), nucile, ouăle (conțin o cantitate mare de proteine), portocalele (conțin vitamina C, un aliat împotriva oboselii), lintea, mazărea, fasolea și semințele. La masa de seară, poate fi consumat un semipreparat.

PIRAMIDA ALIMENTAȚIEI SĂNĂTOASE 

Meniu zilnic:

- 6-11 porții din grupele: pâine, cereale, orez, paste făinoase;
- 2-4 porții de fructe;
- 3-5 porții de legume;
- 2-3 porții din grupele: carne/pește, ouă, leguminoase uscate, nuci, arahide etc.
- 2-3 porții de lactate

Pentru că fructele și legumele nu acoperă toate nevoile nutriționale ale organismului, este  nevoie și de cereale, carne, lactate și ouă. Băuturi recomandate: apa plată, mine­rală sau de la robinet, filtrată, sucuri naturale 100%.

Alimente permise:
- Iaurturi
- Fructe
- Legume
- Sandvișuri preparate acasă 
- Brânza perlată
- Batoane cu cereale

Alimente interzise:
- Biscuiți și napolitane
- Produse de patiserie
- Snacksuri și chipsuri
- Cereale cu lapte
- Meniuri cu produse 'pane' și cartofi prăjiți

0 comentarii 1175 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter