Actual

„Coşul cu alimente”, vine în ajutorul familiilor nevoiaşe

Mirabela Stoica › Joi, 2012-10-04 17:02

Asociaţia „Şansa ta” organizează proiectul social “Coşul cu Alimente”, în perioada 2012-2015. Proiectul presupune înfiinţarea unui coş social cu alimente în scopul ajutorării familiilor numeroase şi care nu au posibilităţi de întreţinere.

Până în prezent, au beneficiat de acest proiect peste 80 de copii din familii sărace, dar şi din centre de tip familial din judeţele Prahova, Dâmboviţa, Ilfov şi Bucureşti.

Obiectivele proiectului sunt multiple: o sănătate mai bună pentru aceşti copii şi părinţi prin prevenirea bolilor cauzate de lipsa hranei sau igiena necorespunzătoare; ajutor material pentru persoanele considerate „cazuri sociale”; prevenirea abandonului şcolar; sprijin pentru integrarea copiilor şi prevenirea discriminării copiilor în şcoli şi grădiniţe din cauza unei alimentaţii corespunzătoare.

În continuare, vor beneficia de program 30 de familii din Bucureşti, din localitatea Buftea şi comunele învecinate (Buciumeni, Flămânzeni, Atârnaţi) şi trei adăposturi sociale - centre tip familial pentru copii, în care sunt crescuţi atât copii orfani, cât şi care provin din familii destrămate.

Familiile care vor beneficia de acest program vor fi selectate riguros; echipa de consilieri sociali va întocmi dosare sociale pentru fiecare familie în parte pentru a analiza situaţia lor socială. „Pe lângă asigurarea unei igiene corespunzătoare, prin acest program urmărim ca familiile nevoiaşe să fie sprijinite prin consiliere pshiologică şi socială în scopul asigurării educaţiei în ceea ce priveşte sănătatea şi igiena alimentaţiei”, spune Gabriel Ciubotaru, preşedintele Asociaţiei „Şansa ta”.

0 comentarii 2449 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter