Actual

Companiile austriece au creat 100.000 de joburi în România şi vor să continue să investească în ţara noastră

Constantin Pescaru › Vin, 2017-09-08 14:51
Trei sferturi din companiile austriece iau în considerare continuarea investițiilor în România, potrivit unui sondaj recent.
Foto: Pixabay

Austria este al doilea cel mai mare investitor de pe piața locală, cu o cotă de peste 14% din totalul investițiilor străine din România, iar parteneriatul comercial dintre România și Austria devine tot mai puternic.

Conform celor mai noi date, comerțul bilateral dintre cele două țări a ajuns la aproape 1,5 miliarde euro în primele șase luni ale acestui an, reprezentând o creștere de 5,7% față de aceeași perioadă din 2016.

„Indicatorii comerciali din prima jumătate a anului 2017 sunt foarte pozitivi, încă o dovadă a relației strânse dintre Austria și România”, a spus Gerd Bommer, Consilierul Comercial al Ambasadei Austriei, potrivit unui comunicat de presă.

„Comunitatea de business austriacă își dorește să extindă angajamentul pe termen lung față de piața locală și, astfel, majoritatea companiilor austriece iau în considerare extinderea operațiunilor în următoarea perioadă. Există, așadar, premise bune pentru creștere economică, dar stabilitatea, predictabilitatea fiscală și statul de drept sunt imperative pentru a ne asigura că aceste planuri vor deveni realitate”, a adăugat acesta. 

În ultimul deceniu, peste 7.200 de companii cu capital austriac au contribuit la dezvoltarea economiei românești și au creat peste 100.000 de locuri de muncă în țară.

Un studiu recent efectuat de ADVANTAGE AUSTRIA, Secția Comercială a Ambasadei Austriei, indică un climat potrivit pentru investiții, în timp ce 77% din companiile austriece prezente în România iau în considerare posibilitatea de a-și continua investițiile, concentrându-se, în special, pe modernizarea și dezvoltarea capacităților deja existente.

Obiectivul principal al acestor măsuri este creșterea eficienței și productivității activității lor, creând, astfel, o bază solidă pentru a susține noi angajări și creșteri salariale.

Același studiu arată cum companiile austriece și-ar dori un dialog deschis cu statul român, cerând măsuri concrete care să ducă la reducerea birocrației ca premisă esențială pentru o creștere susținută, asigurarea predictibilității fiscale și susținere pentru crearea unui cadru instituțional puternic pentru cursuri profesionale. 

0 comentarii 558 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter