Companii

Lungul drum spre casă al unei mame de carieră

Adriana Coblişan › Vin, 2018-01-12 12:32
Olga Melihov, Country Head BNP Paribas Real Estate România, are studii în domeniul limbilor străine, urmate de pregătire în management, marketing, real estate. Fiecare limbă străină pe care o vorbește (rusa, engleza, poloneza, franceza) este în strânsă legătură cu viața ei personală și profesională.

Pentru Olga Melihov a fost o plăcere să descopere limbile străine și apoi să se apropie cu ajutorul acestora de cultura, arta și literatura altor țări. „Fiecare limbă străină pe care o vorbesc astăzi a avut sensul ei în viața mea, cu atât mai mult cu cât nimic n-a fost planificat, ci s-a întâmplat natural și intuitiv”, spune Olga Melihov.
Astfel, a cunoscut limba rusă îndeaproape încercând să își cunoască originile. Engleza a învățat-o din filme, muzică și apoi în mediul de business. Poloneza a fost o opțiune firească, în perioada în care a lucrat în Varșovia, iar franceza a cucerit-o încă din liceu, în ultimii ani redescoperindu-i frumusețea.
Limbile străine au ajutat-o să se exprime, să poată lucra în mediul internațional, să se dezvolte și să învețe mai mult cu fiecare an care a trecut.

De la limbi străine la real estate

Tot limbile străine au apropiat-o de domeniul în care lucrează acum – real estate, de pe o poziție de top. „Aș spune mai degrabă că real estate-ul m-a ales pe mine, nu eu m-am orientat în mod special către acest domeniu.”
Totul a pornit de la limba rusă și experiența Olgăi în Rusia. A fost o conjunctură care a determinat-o să se alăture unei companii active în dezvoltarea de centre comerciale, care își dorea extinderea în Ucraina. Astfel a început să învețe despre centre comerciale și să se ocupe de dezvoltare imobiliară.
În același timp, primul job în afara țării a fost și o experiență de lucru dură, deoarece Ema, fiica ei, avea atunci doar 3-4 ani și, deși Olga revenea des în România, nu era ușor. Ea își amintește că a fost greu pentru că era vorba de Rusia, pentru că era o femeie mult mai tânără decât astăzi, pentru că planurile făcute s-au schimbat pe drum și, de la ideea de supervizare de la distanță, a ajuns să se ocupe de managementul operațiunilor în Rusia. „A fost o luptă cu mine, cu prejudecățile, cu mentalitățile, cu autoritățile, cu provocările unui proiect de construcții, cu dorul de casă și de micuța mea, cu viața în general.”

O nouă provocare: Varșovia

După ce a terminat proiectul în Rusia, s-a hotărât că nu mai vrea să plece nicăieri. Își dorea să poată lucra în continuare pe relația comercială cu Rusia, însă fără a călători atât de mult. Așa a ajuns la Mayland Real Estate, dezvoltator de centre comerciale cu sediul central în Polonia, prezent la acea vreme în România și Bulgaria, cu planuri de extindere în Ucraina.

Olga a făcut parte din echipa de dezvoltare internațională, a fost legătura între Ucraina, România și Polonia. În 2009, însă, Mayland a hotărât să se retragă din piețele unde activa, România și Bulgaria, iar set-up-ul în Ucraina n-a mai avut loc. „Am primit invitația de a mă alătura echipei din Polonia, iar acela a fost un moment dificil: în România, criza se instalase deja, cu atât mai pregnant în sectorul imobiliar, nu existau alternative, însă asta presupunea să călătoresc din nou.”

A acceptat propunerea crezând că va fi pe termen relativ scurt, dar în final a petrecut în jur de 5 ani pe ruta Varșovia – București. Au fost sute de zboruri pe an. „Eram săptămânal acasă, făcând slalom printre întâlniri de afaceri și momentele cele mai importante din viața Emei (începutul fiecărui an școlar, plecarea în tabără, sosirea din tabără, vacanțele împreună, ziua ei de naștere, serbările de la școală, petrecerea de Crăciun etc.).”

În același timp, însă, a învățat mult, a fost parte din proiecte speciale.

Din nou acasă

Revenirea cu un job în România s-a întâmplat în iunie 2014, când a acceptat postul de Director de dezvoltare în cadrul BNP Paribas Real Estate – o companie franceză de consultanță imobiliară, parte a marelui grup bancar BNP Paribas, care începuse o repoziționare activă în Polonia, unde se stabilise atunci hubul regional pentru Cehia, Ungaria, Polonia și România.

Discuțiile despre o oportunitate în România au început la Varșovia. „Mi se oferise șansa să construiesc și să pot face asta acasă. Deși compania exista în România, era nevoie de o reconstrucție a echipei, de reorganizare, de repoziționare pe piața imobiliară din România.”

Era mult de lucru, dar era și șansa de a fi acasă în fiecare zi. Provocarea cea mai mare a fost să atragă lângă ea oameni de valoare. Echipa de vânzări se dizolvase cu puțin timp înainte de venirea ei, în urma schimbărilor de management la nivel regional. Acest lucru avusese un impact major asupra activității, dar și asupra oamenilor încă rămași în echipă, sceptici privind dezvoltarea acesteia. În plus, această instabilitate se resimțise și în rândul partenerilor, precum și în rândul jucătorilor din piața imobiliară, în general, lovind puternic în brandul BNP Paribas Real Estate. „N-a fost un context ideal de a intra într-o organizație nouă, dar am fost omul care a crezut cel mai mult în relansarea BNP Paribas Real Estate și mi-am dorit enorm să reușim.”

În prezent, sunt aproape 20 de oameni care fac parte din echipa BNP Paribas Real Estate în România, susținuți de echipa regională CEE, unde au funcțiile de suport. Împreună au reușit reconstrucția echipei de vânzări, întărirea echipei de property management, extinderea echipei de evaluări și repoziționarea BNP Paribas Real Estate în rândul companiilor de consultanță imobiliară.


„Arta comunicării nu stă în limbile străine vorbite, ci în capacitatea noastră de a exprima clar, corect și asumat părerile, trăirile, deciziile sau așteptările noastre. Cunosc oameni cu care dialogul ar fi fost imposibil dacă nu vorbeam limba rusă sau poloneză, dar, în același timp, cunosc oameni care nu știu sau nu pot să comunice cu cei din jur, deși vorbesc aceeași limbă, iar asta este trist.”
Olga Melihov, Country Head BNP Paribas Real Estate România


Timpul liber este, de cele mai mul­te ori, petrecut cu Ema, fiica mea. Stabilim călătorii în avans (dacă e vorba de vacanțe sau de vreun city break), dar și improvizăm mult: putem fugi la munte de azi pe mâine, sau la mare, sau putem face o plimbare pe străduțele cochete ale Bucureștiului ori la țară, pe malul Dunării, poate într-un parc de aventură, la piscină, la film. În afară de asta, îmi găsesc timp să revăd prieteni dragi, îmi place să fotografiez și să pictez. 
E foarte greu să găsești ceea ce numim „work-life balance”, cu atât mai mult când faci lucrurile cu pasiune și devotament, când simți că de tine depinde viitorul companiei sau viitorul oamenilor, când ai în desfășurare proiecte fantastice și unice, când ai viziune sau planuri mărețe. Eu am reușit să găsesc acest echilibru și mă simt norocoasă pentru asta. Ca mamă, am fost întotdeauna antrenată să găsesc soluții până să termine cineva de expus problema, să caut rezolvări din mers, să prioritizez diferit, să lucrez uneori târziu pentru un proiect, dar să fiu mereu acolo pentru copilul meu sau pentru oamenii dragi.

Un manager de top este un lider pentru echipa sa, o persoană integră, motivată, deschisă la schimbare, dispusă să își asume riscuri. Statutul de lider presupune o dezvoltare personală și profesională, care să îi permită să facă față atât provocărilor care vin din partea angajaților, cât și celor care vin din partea companiei. Un lider recunoaște valoarea altora fără să se simtă amenințat, încurajează și își ajută echipa, își prețuiește oamenii, comunică transparent, este pozitiv, onest, vertical și are simțul umorului.



Articol preluat din numărul 243/decembrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.  
0 comentarii 2021 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter