Companii

Comisia Europeană acționează legat de legea ungară privind finanțarea ONG-urilor

Roxana Roseti › Joi, 2017-12-07 17:25
Comisia Europeană a sesizat joi Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) contra Ungariei în legătură cu legea controversată privind finanțarea ONG-urilor, după ce în aceeași zi a decis să trimită Ungaria, Polonia și Cehia în fața CJUE pentru că nu și-au îndeplinit obligațiile cu privire la primirea de refugiați.

Potrivit AFP, aceasta este a treia etapă a procedurii de infringement lansate contra Ungariei, după scrisoarea de notificare trimisă Budapestei de Comisia Europeană la 14 iulie (prima etapă) și avizul motivat adresat Budapestei în 4 octombrie.
 
''Comisia Europeană formulează astăzi un recurs contra Ungariei pe tema legii referitoare la ONG-urile care beneficiază de capitaluri străine'', a indicat executivul UE într-un comunicat. Această procedură poate duce la sancțiuni financiare împotriva țării membre respective.
 
Legea în cauză impune unele obligații anumitor ONG-uri ungare care beneficiază de finanțări străine. În realitate, ea îl vizează mai ales pe George Soros, miliardarul american de origine maghiară care a creat în 1984 Fundația pentru o Societate Deschisă, în prezent activă în multe țări europene foste comuniste.
În comunicatul de presă citat, Comisia Europeană estimează că Ungaria 'nu a respectat obligațiile care îi revin' în materie de 'liberă circulație a capitalurilor'.
Comisia Europeană, care este gardianul tratatelor UE, consideră că Ungaria 'încalcă dreptul la liberă asociere și dreptul la protecția vieții private și a datelor cu caracter personal'.
 
Noua legislație ungară impune ONG-urilor care primesc finanțare anuală externă de cel puțin 7,2 milioane forinți (circa 24.000 de euro) să se înregistreze ca 'organizații care beneficiază de sprijin din străinătate' și să se prezinte ca atare pe website-urile lor. În caz contrar, respectivele ONG-uri riscă să suporte sancțiuni.

0 comentarii 274 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter