Actual

Campanie de diplomaţie publică: "Britain In Romania"

Roxana Roseti › Joi, 2018-06-14 15:34
"Este o mare plăcere să mă aflu aici, la Giurgiu, am ajuns ieri, am vizitat Colegiul Naţional 'Ion Maiorescu' şi am discutat cu elevi de liceu, dar şi cu voluntari de la filiala de Cruce Roşie Giurgiu pentru a vedea cum operează sistemul de salvare din apă, aici fiind un oraş la Dunăre”.

Aceasta a declarant ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, care a vizitat joi Muzeul Judeţean "Teohari Antonescu" din Giurgiu şi a declarat că este o mare plăcere să se afle în oraşul de pe malul Dunării unde în anul 1837 a avut reşedinţa un viceconsul britanic.

Vizita ambasadorului britanic se desfăşoară în cadrul unei campanii de diplomaţie publică "Britain In Romania". “Poate mulţi nu ştiu că în data de 27 aprilie 1837, la Giurgiu, a avut reşedinţă un viceconsul britanic imediat după eliberarea oraşului de sub stăpânirea otomană, iar în 1869 când s-a inaugurat linia Bucureşti-Filaret- Giurgiu, prima linie de cale ferată construită în Principatele Unite se dădea astfel cale liberă intrării României în circuitul civilizaţiei şi al progresului prin folosirea forţei aburului, constructor fiind compania engleză <John Trevor Barclay & John Staniforth>'", a spus Brummell.

Potrivit Agerpres, ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, a vizitat expoziţiile de bază şi temporare din cadrul muzeului şi a fost impresionat de una dintre acestea, privind şcoala de altădată, în care se află expuse tăbliţe, creioane, cretă, numărători, abace, caiete, bănci de şcoală şi este prezentat modul în care se făcea şcoală la Giurgiu în urmă cu peste 50 de ani.
 

0 comentarii 396 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter