Actual

Avertisment. Încet dar sigur spre o nouă criză globală

Dana Badea › Joi, 2017-03-16 12:44
John J. Hardy, unul dintre cei mai citaţi analişti financiari ai lumii, dar şi unul dintre cele mai influente personaje din piaţa Forex, explică motivele pentru care, „cu răsuflarea ţinută, ne îndreptăm spre o nouă criză”. Analistul, o prezenţă constantă, ca invitat sau comentator, în emisiunile realizate de Bloomberg şi CNBC, și se află pentru a doua oară în România. Hardy a fost numit unul dintre cele mai influente personaje din piaţa Forex în 2008.
sursa: pixabay.com

„Cel mai important lucru pe care îl observi la România este că a avut parte de o revenire economică puternică, printre cele mai puternice din UE şi din regiune; precum şi reducerea ratelor dobânzilor – care au avut un nivel foarte ridicat, de 7,5% iniţial, din cauza reacţiilor la dezechilibrele crizei economice – iar reducerile de acum stimulează creditul”, enumeră analistul financiar John J. Hardy câteva dintre aspectele pozitive referitoare la piaţa locală pe care le-a observat, potrivit Mediafax.

La prezentarea raportului asupra stabilităţii financiare din aprilie 2016, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, avertiza că pentru prima dată în istoria postdecembristă a României, Banca Centrală a identificat un risc sistemic sever. „Raportul asupra stabilităţii financiare prezintă o hartă a riscurilor. Actualul raport menţine cele şase riscuri identificate în cel precedent şi adaugă încă două noi: un risc sistemic sever, legislativ sever şi un risc sistemic ridicat, dat de posibila ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.”

0 comentarii 864 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter