Actual

Antreprenori creativi pot veni cu abordări originale în domenii diferite

Roxana Roseti › Vin, 2017-11-17 17:11
România are un potențial uriaș în domeniul industriilor creative. Iar cu susținerea potrivită, antreprenoriatul creativ poate deveni un motor de creștere pentru economia românească. 

În prezent, dezvoltarea presupune sacrificii pentru majoritatea afacerilor din industrii creative: 3 din 4 companii care realizează investiții o pot face numai cu economii substanțiale în alte domenii, potrivit Barometrului Minților Creative, primul studiu din România care a oferit în luna octombrie a acestui an o privire de ansamblu asupra antreprenoriatului creativ.
 
100 de antreprenori au absolvit în 2017 cursurile Academiei Minților Creative, programul de educație financiară și antreprenorială organizat de UniCredit Bank. Cea de-a doua ediție a Academiei Minților Creative s-a încheiat, iar 50 de noi antreprenori creativi s-au alăturat absolvențiilor programului la finalul ediției de toamnă. Aceștia au participat la cursuri de antreprenoriat susținute de către peste 20 de mentori, profesioniști din domenii relevante mediului de afaceri.
 
A doua generație de absolvenți ai Academiei Minților Creative e formată din antreprenori creativi - atât la început de drum, cât și cu afaceri existente, pe care își doresc să le aducă la următorul nivel. Aceștia vin cu abordări originale în domenii diferite precum design, publicitate, hairstyling, producție de biciclete cu cadru din bambus, aranjamente de buchete din fructe, petreceri cu diverse tematici și multe altele.
Timp de patru zile, cursanții au participat la cursuri susținute de un grup de mentori formați din specialiști UniCredit Bank și profesioniști din domenii relevante unei afaceri: planificare și strategie de business la aspecte juridice, marketing și branding, fiscalitate, resurse umane și multe altele.
 
"Academia Minților Creative a fost gândită pornind de la nevoile antreprenorului creativ și își propune să îi ofere acestuia cunoștințele necesare demarării și creșterii unei afaceri. A doua ediție a programului a venit cu un format nou, menit să adreseze problemele reale ale antreprenorilor. Sesiunile au fost împărțite în masterclass-uri și workshop-uri - masterclass-urile au abordat subiecte de interes pentru toți cursanții, indiferent de nivelul de dezvoltare al afacerii. Workshop-urile au presupus separarea cursanților în grupe de start up și scale up, iar fiecare a lucrat aplicat pe situațiicu care ei se confruntă în cadrul afacerii lor”, spune Printre mentorii din partea UniCredit Bank, Anca Ungureanu, Director Identitate și Comunicare în cadrul UniCredit Bank.

0 comentarii 431 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter