Antistres

350 de vinuri de top, din toate colțurile lumii, așteaptă să fie degustate!

Marilena Ispas › Joi, 2018-05-17 15:47
RO-Wine | The International Wine Festival of Romania! Weekendul acesta, pe 19 și 20 mai, între 12:00 – 20:00, organizatorii evenimentului, Marinela V. Ardelean, Liviu și Mihai Popescu, ambasadorii festivalului, Cornel Ilie și Virgil Ianțu, producători locali și internaționali și specialiști de top îi așteaptă, la Fratelli Studios, pe toți pasionații și iubitorii de vinuri să descopere selecția super-premium de 350 vinuri oferite înspre degustare! 

Lista producătorilor celei de-a treia ediții a Festivalului RO-Wine cuprinde nu mai puțin de 50 de expozanți în zona standard, care vor prezenta, fiecare, maximum 5 vinuri atent selecționate. Și în acest an, festivalul se bucură de prezența unui număr mare de producători străini, consumatorii având astfel acces la vinuri excepționale, unele în ediții extrem de limitate, prezente în premieră în România. Astfel, vinuri din Statele Unite ale Americii, Noua Zeelandă, Argentina, China, Italia, Franța, Portugalia sau Republica Moldova îi vor încânta pe vizitatori cu gustul și aromele lor deosebite.

În premieră la RO-Wine, produsul de elită al grupului Alexandrion, vinars Brâncoveanu, își va întâmpina iubitorii de distilate de vin într-o zonă special creată pentru această ocazie.

În zona VIP se vor regăsi selecții inedite ale unora dintre cele mai bune vinuri, acolo unde peste 100 de etichete exclusiviste așteaptă să fie descoperite. Participanții vor avea parte și de prezentări ale unor vinuri prestigioase, susținute de experți internaționali. Vinurile selectate de către Helmuth Koecher, vinurile lui Bruno Vepsa, selecția de Champagne aparținând a 12 producători și vinurile extreme sunt doar câteva dintre exclusivitățile zonei VIP.

Ziua de sâmbătă va fi deschisă de workshop-ul susținut de Stefano Saderi, ”What is quality?...In a profitable wine business”, care, de la ora 11:00, le va vorbi iubitorilor de vinuri despre ce înseamnă un vin de calitate sau un business în domeniul vitivinicol de calitate. De la ora 15:00, aflăm totul despre vinurile extreme, la worskshop-ul lui Roberto Bartolomeo Lepori: ”Extreme wines from heroic viticulture”. Selecția este formată din vinuri italiene, de la cele ce își au originea la 1.000 de metri altitudine în Tirolul de Sud sau pe pantele abrupte din Tremonti, până la cele de pe solul neprimitor al vulcanului Etna.

Seria evenimentelor speciale se încheie cu masterclass-ul ”The Wine in The Future” susținut, de la ora 17:00, de Helmuth Koecher, „The Wine Hunter” și fondatorul  Merano Wine Festival, dedicat exclusiv vinurilor super-premium. Cu ajutorul unei selecții unice de 11 vinuri, prezentate într-o degustare comparativă, dl. Koecher va vorbi despre cum arată viitorul pieței de vin.

Accesul la aceste workshop-uri și la masterclass se face pe bază de bilet, separat de cel de la festival, ce poate fi achiziționat de pe romaniawinefestival.com. Prețul de intrare la fiecare workshop este 150 lei, respectiv 200 lei la masterclass.

Intrarea la RO-Wine se face pe bază de bilet, care se poate procura online, de pe bilete.ro. Prețul unui bilet standard este de 50 lei. Cei care își doresc o experiență completă în lumea vinului, pot opta pentru biletul VIP, în valoare de 400 lei, și vor avea posibilitatea să deguste peste 100 de vinuri de top, în ediție limitată sau din colecții private. 

0 comentarii 192 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter