programe
Educator, îndrumător, mentor
Eugenia Mihalcea › Lun, 2012-05-21 13:15Potrivit dicţionarului, mentorul poate fi un conducător spiritual, un povăţuitor, un îndrumător sau un educator. Dacă ne oprim la ultima definiţie, putem spune că avem mentori încă de la grădiniţă, lucru perfect adevărat. Câte dintre fetiţele de grădiniţă nu spun că îşi doresc să devină educatoare doar pentru că vor să fie precum persoana care le supraveghează şi le învaţă zi de zi în primii patru-cinci ani de viaţă? Când mergem mai departe, la şcoală, la liceu şi ulterior la universitate, portretul mentorului se creionează în linii din ce în ce mai clare, transformându-se dintr-un simplu personaj aflat la catedră într-un îndrumător. În goana după o şcoală mai bună, părinţii caută, de fapt, profesori-mentori. Ei nu stau la cozi pentru a-şi înscrie copiii la şcoli cu renume pentru modul în care sunt aranjate băncile într-o clasă ori pentru frumuseţea unor clădiri, ci pentru că acolo predau oameni pe care îi doresc ca îndrumători pentru prichindeii lor.
» pe largAngajatorii ignoră PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI
Roxana Achim › Mie, 2011-12-07 18:13În România anului 2005 existau în jur de 380 000 de persoane cu dizabilităţi, iar numărul lor a crescut cu circa 250 000 în cel de-al doilea trimestru din 2011. Din păcate, în ţara noastră angajarea persoanelor cu dizabilităţi nu este o practică uzuală, doar 4,5% dintre acestea au un loc de muncă, arată Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap. Din fericire, există programe în derulare care încearcă să formeze, să consilieze şi să creeze locuri de muncă pentru aceste persoane.
» pe largCursuri gratuite pentru peste 3.800 de someri in luna iulie
Redactia › Mar, 2011-06-28 09:27Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca organizeaza, in luna iulie 2011, 186 programe de formare profesionala pentru un numar de 3.865 persoane care beneficiaza, conform legii, de servicii de formare profesionala gratuite.
» pe largNumarul programelor de formare profesionala, in scadere
Miruna Nicolae › Joi, 2011-03-24 16:21In 2010 au fost autorizati 3.495 de furnizori de formare profesionala si au fost recunoscute 5.000 de programe de certificare, potrivit Mikaelei Balan, reprezentant al Unitatii Executive a Consiliului National al Calificarilor si al Formarii Profesionale a Adultilor (UE CNCFPA).
» pe largProgramele de dezvoltare, incotro?
Stefania Antone › Lun, 2011-01-24 09:40Training sau coaching? MBA sau academii de leadership pentru managementul firmei? Cursuri de vanzare consultativa sau speakeri motivationali? Teambuilding sau curs de customer service? Invatare experientiala sau metode mai traditionale?
» pe largVrei sa faci un MBA, dar nu ai timp? Incearca un program online
Redactia › Lun, 2010-10-11 11:48Numarul institutiilor si scolilor de business care au initiat programe de MBA online a crescut semnificativ in ultima vreme. In functie de institutie, titulatura acestor programe variaza de la ‘blended learning MBAs’, ‘e-learning MBAs’, ‘fast track MBAs’, pana la traditionalul ‘distance learning MBAs’.
» pe largPiata de training in 2010: Clienti mai pretentiosi, interesati de cresterea performantelor
Redactia › Mie, 2010-09-15 16:56Piata de training a intrat intr-un proces de revenire in prima jumatate a anului, dupa ce, in 2009, dezvoltarea organizationala a fost „cenusareasa” pe lista prioritatilor angajatorilor, afirma reprezentantii EXEC-EDU – compania de training a scolii de afaceri ASEBUSS. Angajatorii si participantii la cursuri au devenit, insa, mai pretentiosi, investind in programe de pregatire pentru cresterea performantelor, nu pentru motivare.
» pe larg118 programe gratuite de formare profesionala in septembrie
Redactia › Vin, 2010-08-27 16:23Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca va organiza in luna septembrie 2010 118 programe de formare profesionala pentru un 2.578 de persoane care beneficiaza, conform legii, de servicii de formare profesionala gratuite, organizate de agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca si a municipiului Bucuresti.
» pe largFundatia Dinu Patriciu a anuntat numele bursierilor pentru urmatorul an scolar
Redactia › Lun, 2010-07-19 18:115.000 de elevi din toata tara vor primi lunar, pe intreaga perioada a urmatorului an scolar, cate o bursa in valoare de 200 lei, in cadrul programului “Inventeaza-ti Viitorul!”.
» pe largRomania nu stie sa-si pastreze copiii supradotati
Miruna Nicolae › Mie, 2010-05-12 17:48La nivel mondial, 2% dintre copii sunt supradotati, iar in Romania acest procent se ridica la 4%. Multi dintre ei, insa, se “pierd” pe parcurs, din cauza ca nu exista clase speciale sau programe de diferentiere.
» pe larg
Noi soluții de management al informațiilor pentru companiile medii și mari
Hitachi Data Systems și Kapsch au organizat miercuri, 23 mai, un prim eveniment comun pe piața locală, menit să aducă în atenția organizațiilor din România parteneriatul dintre... » pe largGerhard Krennmair: Românii sunt mai orientaţi către viitor
Gerhard Krennmair, Managing Partner la Anxo Holding GmbH şi acţionar CONSULTEAM, are o experienţă de 22 de ani în vânzări şi a ocupat funcţia de Director General al HP Austria... » pe larg11even - o nouă serie de evenimente
A doua ediție a evenimentelor 11even se desfășoara în perioada 25-31 mai 2012 și sunt organizate în peste 10 orașe din România, dar și în Chișinău,... » pe larg










