Richard Branson: Soluţii antreprenoriale pentru o planetă însetată

Richard Branson › Mie, 2011-10-05 15:50

Dacă vă puteţi turna oricând doriţi un pahar de apă rece de la robinet, vă vine greu să credeţi că una dintre cele mai mari oportunităţi de afaceri ale secolului XXI - şi una dintre cele mai bune oportunităţi de afaceri cu care puteţi ajuta societatea - este furnizarea apei potabile.

Richard Branson

Cererea globală de apă potabilă a crescut de şase ori în ultimul secol, în timp ce populaţia a crescut de patru ori. Dacă tendinţa continuă, resursele noastre actuale şi infrastructura pentru apă potabilă nu vor fi suficiente pentru a satisface cererea. În timp ce industria globală a apei se diversifică şi, în termeni de înţelegeri contractuale, investiţiile în acest sector ajung pe picior de egalitate cu industria de petrol şi gaze şi a energiei electrice, până acum încă nu au fost atrase multe investiţii  din domeniul privat. Este timpul pentru antreprenori şi lideri de afaceri care să se implice şi să găsească soluţii creative pentru aceste provocări, care vor solicita nu doar o conducere politică de excepţie pentru cercetare şi inovaţie, ci o transformare a afacerii în sine.

Percepţia de abundenţă este numai o iluzie: Cea mai mare cantitate de apă potabilă de pe planetă este îngheţată în calotele polare, în subsol şi în lacuri inaccesibile de mare adâncime; numai un singur procent din apa potabilă planetară este la dispoziţia oamenilor. În cea mai mare parte, sursele de apă pe care ne bazăm – lacuri, râuri, rezervoare şi subteran – sunt regenerate cu ajutorul ploilor şi al zăpezilor. Teoretic ar trebui să ne ajungă, însă în unele cazuri deja am depăşit limita de epuizare a acestor resurse.


Richard Branson vine în România pe 9 mai 2012! Profită de oferta de Sărbători şi rezervă-ţi biletul până pe 30 decembrie aici.


Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că până în 2050, peste 60% din populaţia globului va fi privată de apă potabilă de băut şi gătit.

Dacă sunteţi antreprenor şi speraţi că veţi produce o diferenţă în comunitate şi societate, acesta este un sector pe care puteţi să-l luaţi în considerare. Ţinând cont nevoia acestei resurse şi de faptul că fiecare regiune are provocarea ei, există posibilităţi nelimitate pentru inovaţie, ca de exemplu: mijloace noi şi mai eficiente de aprovizionare, livrare, reciclare şi tratare. Domeniul legat de conservarea apei potabile atinge fiecare aspect al vieţii, începând cu prepararea ceaiului dimineaţa şi până la fabricarea diferitelor produse.

Noii veniţi pe piaţă îşi pot planifica în detaliu strategia – putem fi siguri că cerere pentru apă prospătă şi distribuţia acesteia va exista pentru o perioadă de timp îndelungată. Potrivit estimărilor curente din industrie, sectorul are în prezent o valoare anuală de 450 de miliarde de dolari. Cu India şi China în continuă dezvoltare, cheltuiala globală pentru această resursă o să crească în următorii 25 de ani la aproximativ 1 000 de miliarde de dolari pe an, potrivit analiştilor noştri de la Virgin.

0 comentarii 2270 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.