
Cum să cuceriţi INVESTITORII
Richard Branson › Joi, 2011-09-29 09:57Ai o idee grozavă pentru un produs sau un serviciu care va schimba un sector sau o industrie. Ai pus cap la cap datele problemei cu minuţiozitate, stabilind cel mai bun mod în care ai putea să ţinteşti potenţialii clienţi şi să le atragi interesul. Câţiva jucători-cheie sunt gata să se alăture echipei tale. Dar, înainte să lansezi afacerea, ai nevoie de un investitor, astfel încât să-ţi poţi permite echipamentele de care ai nevoie, să închiriezi spaţiul de birouri şi să porneşti o campanie de marketing. Ce urmează? Mulţi oameni care se află în această situaţie vin să-mi ceară sfatul şi mă întreabă în special dacă Virgin este interesată de planul lor de afaceri.
Citeste si:
Mulţi antreprenori mă contactează prin intermediul site-ului nostru, virgin.com. Primesc sute de idei de afaceri în fiecare lună, detaliate şi clasificate. Cele mai bune sunt revizuite şi documentate, iar un număr mic dintre ele ajung în mâna profesioniştilor noştri în investiţii, care analizează afacerea mai ceva ca detectivii criminalişti de la „CSI: Crime Scene Investigation“.
Ce se întâmplă dacă le place ideea? Dacă aţi văzut emisiunea Dragons' Den de pe postul BBC sau un reality show de acelaşi gen (n.r. - Arena Leilor), în care antreprenorii îşi prezintă ideile în faţa investitorilor, atunci ştii ce urmează. Atât la Virgin, cât şi la multe alte companii cu capital privat, ideea este disecată până la elementele sale esenţiale, de către echipa noastră de specialişti care se întâlnesc săptămânal să revizuiască noile idei.
Interesele noastre legitime nu ne determină să ne aruncăm orbeşte în noi investiţii şi nici unul dintre comitetele noastre executive de la Virgin nu derulează afaceri de pe o zi pe alta. Toţi lucrează îndeaproape cu directorii executivi care au experienţă şi care conduc mai multe consilii de administraţie ale companiei noastre.
Dacă o idee are potenţial, s-ar putea ca protagonistul să fie invitat să-şi prezinte planul de investiţii echipei Virgin, conduse de directorul executiv Stephen Murphy. Trebuie să fii bine pregătit, cu toate detaliile la îndemână. De aici încolo comparaţia cu show-urile de televiziune se încheie pentru că, spre deosebire de unii dintre oamenii de la TV, echipa noastră de top nu este deloc lipsită de politeţe. Se vor pune întrebări foarte dificile şi în mod sigur se va examina riguros planul de afaceri pentru a verifica dacă este profitabil. Dacă este, atunci foarte probabil că ţi se va cere să participi şi la alte şedinţe în care vei răspunde la şi mai multe întrebări.
Deseori echipa se întâlneşte de câteva ori înainte să dea verdictul final. Ei evaluează potenţialul afacerii, pentru a stabili dacă se potriveşte cu ambiţiile de dezvoltate ale grupului şi, desigur, cu valorile brandului nostru şi ce venituri şi profit vor rezulta. Îţi verifică planul de cheltuieli, previziunile de profit şi bugetul de marketing şi identifică cu precizie chiar şi momentul în care compania ar putea da faliment. Ei vor căuta să descopere interesul urmărit de grupul Virgin, strategia de ieşire din afacere – o posibilă vânzare şi chiar o eventuală listare la bursă. Mai presus de toate, îi vor urmări atent pe managerii importanţi care vor conduce afacerea. Este Sfântul Graal pentru noi, pentru că angajaţii tăi vor face ca o idee grozavă de afaceri să funcţioneze.
Eu nu particip la întâlniri – echipa nu agreează deloc întreruperile şi intervenţiile mele. M-au poreclit „Dr. Yes“, o parodie după titlul minunatului film cu James Bond, Dr. No.
Totuşi, asul din mânecă e la mine. Dacă cred în ideea ta de business, îi pot convinge şi pe directorii mei să-mi accepte punctul de vedere. Dacă îmi place ideea, însă echipa mea este circumspectă, în mod normal îi rog pe ei să găsească soluţii la problema pe care au ridicat-o. Pot fi foarte insistent. Înainte să intrăm pe piaţa telefoanelor mobile, de exemplu, i-am întrebat săptămânal: „De ce n-am făcut asta până acum?” La început colegii mei nu au vrut să lanseze Virgin Blue, dar în cele din urmă s-au răzgândit.
Nu mi-e uşor să conving echipa de seniori că îmi place o idee – dar, cum am mai spus, de obicei mă bazez pe instinct şi uneori ignor munca lor de cercetare de piaţă. Mi-ar plăcea să fiu capabil să spun că fiecare as pe care l-am scos din mânecă a fost câştigător, aşa cum s-a întâmplat cu Virgin Blue. Dar nu pot – motiv pentru care colegii de la Virgin sunt foarte, foarte îngrijoraţi.
Dacă ne decidem să mergem mai departe totuşi, vom prelua o participaţie în cadrul companiei tale şi vom urmări să obţinem profit de pe urma investiţiei într-o perioadă de trei sau cinci ani. În schimb, noua companie va beneficia de o gamă completă de expertiză Virgin – iar eu voi fi de acord să îi cresc capitalul de imagine, să ofer conexiuni cu persoanele-cheie şi să fac orice alte sugestii se pot face.
Şi dacă eşti refuzat de Virgin sau de un alt concern, aminteşte-ţi că insistenţa este cheia. Dacă ideea ta nu este bună pentru un anume investitor, un altul s-ar putea să-i vadă potenţialul. Deci, dacă te afli în situaţia asta, scutură-te de praf şi învaţă ce poţi, apoi încearcă din nou.
Comentarii
Adăugati comentariu
Robin Sharma: Ce am învăţat de la Richard...
“Richard a fost politicos şi absolut minunat. O placere să împarţi timpul cu el. Un om care adoră efectiv tot ceea ce face”. Aşa îl descrie Robin Sharma pe celebrul Richard Branson, în urma...
Elisabeta Stănciulescu : Te simţi...
Multe persoane – atât bărbaţi, cât şi femei – ar putea scrie, dacă ar îndrăzni să-şi recunoască propriile probleme, mesaje similare cu acesta, pe care l-am primit recent de la o...
Mihai Răzvan Ungureanu: Nu pierdeți vremea...
Mihai Razvan Ungureanu a declarat marți, într-o întâlnire cu studenții de la Academia de Studii Economice, că trăiește fiecare zi cu gândul că este determinant în construirea carierei și...
Nu-ţi mai “documenta” viaţa,...
© 2012 Harvard Business School Publishing Corp.
Luna trecută, la nunta unui prieten, ceea ce părea inimaginabil chiar s-a întâmplat. În timp ce mirele era rugat să confirme că vrea să o...
Pericolele restructurării: Ce înseamnă de...
Când spunem “restructurare” în mediul de business şi al resurselor umane cel mai adesea ne gândim aproape spontan la concedieri, la oamenii care urmează să rămână fără un venit, la...
Un mentor pentru fiecare
De cele mai multe ori evităm să visăm la idealurile noastre, spunându-ne că pierdem vremea fără rost şi că nu ne alegem cu nimic. Dar, atunci când ascultăm discursul oamenilor de succes...
New York Times have exclusive rights for the Richard Branson section of cariereonline.ro portal. The terms and condition for usage of abovementioned pages could be read here.
Puteti sa ii adresati intrebari lui Richard Branson. Va rugam sa includeti numele, prenumele, tara, adresa de email si unde ati citit articolul. |
|
Richard Branson este fondatorul Virgin Group , al companiilor Virgin Atlantic, Virgin America, Virgin Mobile si Virgin Active. Are propriul blog si il puteti urmari si pe Twitter.
Brandul Virgin este unul dintre cele mai cunoscute si respectate la nivel international, fi ind reprezentat prin 200 de companii, in 29 de tari. Printre cele mai cunoscute companii din portofoliul sau se numara liniile aeriene Virgin Atlantic, Virgin America si VAustralia, dar si Virgin Mobile, Virgin Money si Virgin HealthMiles. Branson isi pune intreaga energie antreprenoriala si toata creativitatea la dispozitia organizatiei sale nonprofit, fundatia Virgin Unite. Datorita initiativelor sale umanitare a primit titlul de „cavaler pentru servicii antreprenoriale” din partea monarhiei britanice. Richard Branson este autorul a trei bestseller uri internationale: „Losing My Virginity: How I’ve survived, Had Fun and Made a Fortune Doing Business My Way” (Crown Business, 1998), „Screw It, Let’s Do It: Lessons in Life” (Virgin Books, 2006) si „Business Stripped Bare: Adventures of a Global Entrepreneur” (Virgin Books, 2008). Cel mai recent titlu in limba romana – „Afacerile, dezbracate” – a aparut la editura Publica. |







