Numarul 135
Designul ca „leadership tool”
In goana dupa valoare, firmele trebuie sa faca fata unor provocari si probleme de business variate, pe care le rezolva fie prin resurse proprii, fie apeland la consultanti. Foarte putine insa se gandesc sa apeleze la un designer grafic, desi la nivel international designul este privit drept un instrument de leadership. Intr-o discutie cu cei de la Brandient, una dintre cele mai mari companii de branding din tara, am descoperit ca designul ar putea fi o formula viabila pentru orice afacere.
Autor: Paul Dumitru 
Data publicarii: 11 decembrie 2008
Peste tot
Daca ar fi sa ne gandim la ce inseamna designul, ar trebui sa
incepem prin a observa cum arata camera in care fiecare dintre noi se afla
acum. Cum arata mobilierul, aparatura, cum suntem imbracati, ce bijuterii avem,
care este forma paharului aflat cel mai la indemana. Asa cum spunea un mare designer american, Paul
Rand, tot ce ne inconjoara este design („Everything is design!").
Mergand pe aceeasi idee, tot ce ni se intampla in oras este,
de asemenea, design: automobilele, hainele, pantofii, cladirile, clantele,
covoarele, absolut orice lucru cu care intram in contact este creat de un
designer, care de multe ori ramane, din pacate, anonim si neinstruit. „O
problema foarte mare pentru Romania
este faptul ca exista foarte putini designeri. La noi, majoritatea clantelor
sunt facute de maistri, nu de designeri", spune Cristian Kit Paul, Creative
Partner la Brandient. El sustine ca, in prezent, designul este aproape
inexistent la noi.
O alta problema ar fi si faptul ca designul nu este intotdeauna
bine inteles. Asa cum spunea Steve Jobs, CEO-ul Apple, designul nu se refera
doar la cum arata lucrurile, ci si la cum functioneaza. De fapt, in design se
spune ca functia dicteaza forma. Prin urmare, este foarte important sa se
identifice in profunzime functia unui obiect, serviciu sau concept si abia apoi
sa-i fie gasita forma cea mai potrivita.
Spre exemplu, un pahar este creat pentru a tine lichide, insa
un designer nu se limiteaza la acest unic aspect. Sunt pahare pe care le
folosim acasa sau in restaurante, pahare pe care le folosim dimineata sau
seara, cand ascultam un anumit tip de muzica, pahare pentru o firma de constructii
sau pentru o firma de consultanta. Aici se face diferenta. Astfel pot fi alese
materialele din care vor fi facute paharele, forma, culoarea, marimea etc.
In ceea ce priveste functiile, acestea sunt de multe feluri:
practica, sociala, estetica, de reprezentare a statusului s.a. O rezolvare
frumoasa a functiei duce automat la o forma frumoasa. In natura, de exemplu,
toate lucrurile sunt frumoase pentru ca sunt adaptate functiei si contextului.
Aici exista armonie si echilibru, spun profesionistii. De aceea, si designerul
cauta echilibrul si armonia in indeplinirea unei functii. Iar aici nu ne limitam
doar la un pahar sau la un telefon mobil, ci ne referim si la designul grafic.
„Se aplica, de exemplu, atunci cand facem un logo", spune
Kit Paul. „Ne uitam la corporatie, la produs, la client si la perspectiva pe
care trebuie sa o avem in vedere. Iar daca te uiti indeajuns de mult la context
si daca servesti perspectiva care ti se da, forma ajunge sa fie frumoasa si
lucrurile sa se lege intre ele. Adevarul are cea mai frumoasa forma", spune el.
Designul educa
Un alt expert in design de la Brandient, Bogdan Dumitrache,
fost art director si director de creatie la BBDO, spune ca pentru a putea intelege
ce este designul trebuie sa intelegem mai intai ca el face parte din viata de
zi cu zi, in cele mai mici detalii.
„Am fost de curand intr-o banca, unde am resimtit acut lipsa
oricarei orientari a clientului. Exista ghisee, scaune, mese, dar nu exista
deloc sageti si indicatii, nu exista o organizare logica a locului, care sa imi
faca mie, clientului, viata mai simpla. Ei bine, si asta tine de design" spune
Dumitrache. El considera ca designul exprima eleganta si ca are in special o
functie sociala, fiind strans legat de destinul unei tari.
„In Romania
stam destul de prost la domeniul way-finding. Suntem foarte dezorientati si
confuzi, iar asta se reflecta in felul nostru de a fi. Nu gasim drumul, nu avem
sisteme de orientare, nu gandim clar. De exemplu, cel mai greu mi se pare sa te
descurci intr-un spital. Este aproape imposibil", completeaza Kit Paul.
In acest context, un lucru foarte important este
„signage-ul" (arta orientarii). Iar signage-ul tine de design. Oamenii care
lucreaza in acest domeniu se ocupa de tot ceea ce inseamna orientarea urbana. Ei se gandesc in
primul rand la cum ar trebui o companie sa isi intampine oaspetii si care sunt
nevoile acestora, fie ei pacienti, clienti, parteneri sau furnizori. Potrivit
expertilor aceasta este o alta fateta a designului: printr-un design bun,
lucrurile devin mai clare.
„Uneori, designul e o forma de curatenie, iti elibereaza
mintea pentru lucrurile esentiale, pentru ceea ce ai de facut, pentru lucrurile
care te pasioneaza. Designul te elibereaza", crede Dumitrache, care mai spune ca
un design bun educa, determinandu-i pe oameni sa fie mai civilizati, mai
respectuosi, mai informati. Este vorba in special de o educatie subliminala.
Esenta sta in detalii
Designerii imbunatatesc calitatea vietii, proiectand un obiect,
pe care apoi oamenii il folosesc cu placere si cu bucurie. Acelasi lucru se intampla
si cand obiectul este imaginea unei companii. „Cand trebuie sa creezi o
imagine, incepi sa scormonesti, sa pui intrebari: cine a proiectat asta?, de
ce?, pentru cine?, pentru cand? Incepi sa gandesti in profunzime. Te intrebi:
de ce a aparut aceasta problema?, cum o rezolvam?, poate reprezenta o
oportunitate?, cum o sa facem data viitoare?, ce material vom folosi? Apoi, daca
paharul s-a spart, va trebui sa-l aruncam. Unde il aruncam? Poate fi reciclat?
Poate fi transformat intr-o veioza? Un designer priveste un lucru sau o situatie
pe toata durata vietii lor si din cat mai multe perspective", spune Kit Paul.
El povesteste ca unele companii au inceput sa angajeze designeri
doar ca sa gandeasca, acestia fiind chemati sa participe chiar si la procesele
organizationale, de business. „Exista banci care au proiectat servicii
financiare, implicand in proces si designeri. Rolul lor este sa puna intrebari
pana ajung la esenta. Pentru ca, pana la urma, asta face designul: scoate esenta
din ceea ce pare a fi ceva banal, neinteresant, inextricabil", explica Creative
Partnerul de la Brandient.
Unii designeri sunt foarte minutiosi, iar uneori ajung sa se
specializeze pe o anumita nisa. Dar cat de restranse pot fi nisele? Bogdan
Dumitrache, spre exemplu, este pasionat de litere. Pentru el, literele
reprezinta un intreg univers, deoarece textele au o mare importanta, in special
in identitatea unei companii. El studiaza impactul pe care forma literelor il
are asupra emotiilor noastre.
„Exista diferite tipuri de litere. Literele sunt formate
dintr-un schelet universal. De exemplu, „A"-ul de tipar este format din doua
linii oblice si una orizontala intre ele. Pe acest schelet se pot realiza nenumarate
variatiuni, care pot avea efecte puternice la nivel emotional", spune
Dumitrache. De exmplu, colturile literelor pot fi ascutite ca niste tepi,
inspirand reticenta, pericol, sau pot fi rotunjite, dandu-ti senzatia de moale,
de lin, de relaxare.
Impactul in business
Orice companie care tocmai se lanseaza sau care vrea sa se
relanseze si orice companie care tocmai lanseaza ceva nou are mare nevoie de
asistenta unor designeri, dupa cum sustin chiar ei. Dar daca fiecare designer
este specializat pe cate ceva, atunci ar putea parea ca e nevoie de o armata intreaga...
Ei bine, nu. Pentru asta exista firmele de design. Ele „redeseneaza" identitati,
tinand cont de cat mai multe aspecte: partea functionala a produselor sau
serviciilor furnizate, istoria companiei, valorile, obiectivele, contextul pietei
etc.
In functie de anvergura unui proiect, rezultatele pot aparea
dupa multe luni. De exemplu, CEC, care a dorit sa isi recapete imaginea de banca.
„Ce am facut? Am discutat cu toata lumea, cu liderii de opinie, cu
managementul, cu sindicatele, cu doamnele din back-office, cu oamenii de pe
strada", isi aminteste Kit Paul. „Mai intai incercam sa cartografiem situatia,
apoi ne apucam de treaba. Si, intr-o prima faza, ne-am intrebat: Daca CEC vrea
sa fie banca, de ce sa nu ii zicem „bank"? Apoi, cum putem sa ii dam o imagine
romaneasca? Simbolul CEC era o pusculita, un fel de acoperis prin care se
introducea o moneda. E asta ceva romanesc? Exprima mandrie? Cei care lucreaza
acolo sunt oameni mandri. Banci mari au fost spulberate, insa ei au supravietuit,
au o istorie extraordinara in spate. Asadar, noi ne-am gandit sa facem un scut si
sa punem in el frunza de stejar, un simbol al trainiciei, al perenitatii si
soliditatii", povesteste Creative Partnerul Brandient.
In plus, un alt proces important a urmat dupa ce a fost
rezolvat aspectul logo-ului. Daca o companie vrea sa isi schimbe identitatea,
trebuie sa existe o esenta de unde sa porneasca schimbarea.
„Primul lucru pe care l-am facut la CEC a fost sa lucram la esenta.
Le-am pus in lumina mandria pe care ne-au aratat-o: le-am scos barele de la
geamuri, am demolat ghiseele vechi si am organizat unele noi, care sa inspire
deschidere, am indepartat praful si am lasat soarele sa intre inauntru", spune
Cristian Kit Paul.
Unealta de leadership
Principalul avantaj pe care designul il aduce unui brand
este vizibilitatea si diferentierea. Designul ajuta din start produsul si
compania respectiva sa fie mai vizibila, mai de impact si sa se poata diferentia,
astfel incat consumatorul sa o poata usor identifica.
„Ca sa fii cunoscut, trebuie sa platesti, sa ai advertising.
Totusi, aceste costuri pot fi reduse, daca ai un brand bun. In loc sa platesti
pentru a deveni mai cunoscut, poti profita de pe urma unei imagini bune si a unui
logo de impact, economisind astfel bani. Doar vazand logo-ul, oamenii vor face
anumite conexiuni, pe care nici un alt tip de comunicare nu le poate starni",
spune Bogdan Dumitrache.
Iar daca aceasta nevoie a fost resimtita mai putin pana
acum, ceea ce urmeaza se anunta a fi o perioada grea, deoarece competitia este in
crestere. Pe de alta parte, marfurile „desenate" bine in celelalte tari au inceput
sa patrunda pe piata locala si sa castige teren, iar oamenii de afaceri romani
constientizeaza mai bine situatia.
„Cu toate ca antreprenorii romani nu au educatie de business
- pentru ca nu au avut de unde sa acumuleze experienta, ei au fler la fel ca
orice antreprenori din lume. Majoritatea se auto-educa si, cu cat devin mai
mari, cu atat invata mai multe. Multi inca fac greseli si au probleme, dar o
buna parte dintre ei au inteles ca in contextul actual au nevoie de design si
de consultanti", spune Cristian Kit Paul. Din punctul lui de vedere, exista o
legatura foarte stransa intre design si leadership, iar aceasta este inovatia.
Liderii care investesc in design fac asta fiindca stiu care sunt avantajele
designului si aduc cu ei viziunea. Este destul de limpede ca identitatea de
corporatie si designul de brand reprezinta acum un „leadership tool".
There are no comments attached to this item.