Ce compromisuri fac managerii pentru un job?
Daca in anii trecuti interviurile de angajare se invarteau in jurul negocierii pachetului salarial, iar cei care dadeau dovada de flexibilitate erau angajatorii, in 2010, situatia s-a schimbat. Angajatii sunt cei dispusi sa renunte, sa fie intelegatori si sa puna mai mult pret pe stabilitatea locului de munca decat pe aspectele financiare. Aceasta noua realitate este numita de unii normalizare, iar de altii - compromis.
Anul 2010 anunta deschiderea unei noi etape in recrutare si selectie: se manifesta o tendinta de echilibrare a nevoilor angajatorilor cu cele ale viitorilor angajati, „o decelare intre valoarea profesionala autentica si valoarea de piata de la un moment dat”, cum o numesc specialistii in piata muncii.