Tools

Vrei şi tu să externalizezi?

Florin Scarlat › Lun, 2011-10-10 09:23

Companiile au început să apeleze tot mai des la externalizarea anumitor activităţi, cum ar fi cele de asistenţă financiară, de resurse umane sau IT, datorită, pe de-o parte, eficientizării proceselor, iar pe de altă parte, datorită monitorizării mai atente sau reducerii costurilor. Odată cu criza, această tendinţă s-a accelerat, externalizarea fiind o soluţie ce ajută la eliminarea activităţilor redundante, care nu generează valoare în mod direct.  

Cum procedezi pentru a lua o decizie corectă, atunci când apelezi la un furnizor extern de servicii? În primul rând, este foarte important să analizezi motivele care stau la baza dorinţei de externalizare: reducerea de costuri sau creşterea competitivităţii. În funcţie de aceasta şi de strategia pe termen lung a companiei, poţi hotărî şi ce tip de furnizor răspunde necesităţilor tale.

Iată câteva întrebări-cheie pe care ţi le-ai putea adresa atunci când cauţi un furnizor de servicii:

Care este costul externalizării?

Gândeşte-te la importanţa activităţii pe care vrei să o externalizezi! Care sunt costurile totale şi implicaţiile pe termen lung ale acestui demers? De exemplu, IT-ul este o activitate suport de care este nevoie în toate departamentele companiei, iar dacă procesul de externalizare eşuează, vom paraliza complet activitatea şi vom consuma resurse în mod inutil. În astfel de situaţii, gândeş-te-te la un plan de rezervă şi nu uita care este strategia pe termen lung a companiei!

Care sunt motivele pentru care vrei să externalizezi activitatea?

O externalizare de succes se poate realiza doar dacă se cunosc foarte clar motivele pentru care se face. Vrei să reduci costurile sau să câştigi un avantaj competitiv în piaţă? Încearcă întodeauna să ai în vedere aspectul creşterii calităţii serviciilor oferite clienţilor. În funcţie de acest tip de abordare, poţi alege  furnizorul de servicii.

Ce experienţă are furnizorul de servicii? Care este portofoliul său de clienţi?

Verifică care este experienţa acestuia şi dacă în portofoliul său de clienţi există firme similare, din punctul de vedere al tipului şi complexităţii serviciilor pe care le doreşti. Lipsa de experienţă poate duce la eşec. Stabileşte obiectivele de la început, pentru a le putea discuta cu furnizorul şi verifică în ce măsură are capacitatea să le îndeplinească! Cere referinţe de la clienţii săi! Externalizarea este privită ca o delegare de responsabilităţi şi de aceea trebuie să ştim foarte bine ce vrem şi unde vrem să ajungem, ca să ştim ce să cerem furnizorului de servicii.

Care este modalitatea de lucru a furnizorului cu clienţii săi?

În general, cele mai multe probleme cu furnizorii apar la începutul perioadei de colaborare. Stabileşte clar, de la început, care este modalitatea de lucru şi modul de comunicare! Află dacă există proceduri standard pe care trebuie să ţi le asumi în relaţia cu acesta şi analizează-le! Le poţi accepta? Personalul propriu are, la rândul său, anumite proceduri sau s-a obişnuit cu un anumit mod de lucru? Pot fi cele două armonizate? Stabileşte cu furnizorul, dar şi cu angajaţii proprii un plan de lucru corelat cu obiectivele firmei şi respectă-l!

Funizorul lucrează cu indicatori de performanţă ?

Stabileşte-ţi indicatori de performanţă (KPI) pentru realizarea activităţii pe care vrei să o externalizezi! Nu există serviciu bun sau prost, ci criterii de evaluare clare, pe baza cărora vei evalua activitatea furnizorului.

Furnizorul are aceleaşi valori şi acelaşi tip de cultură organizaţională cu a ta?

Întotdeauna trebuie să avem în vedere compatibilitatea noastră cu valorile firmei furnizoare de servicii. Chiar dacă furnizorul are experienţă şi se dovedeşte bine pregătit, poţi avea surpriza ca acesta să nu adere la valorile companiei tale. Spre exemplu, se poate ca furnizorul tău să fie orientat spre relaţie, iar compania ta, pe generarea de rezultate imediate. Acest lucru ar duce la blocaje în comunicare şi, în general, la risipă de energie de ambele părţi, deci la un consum prea mare de resurse pentru ca efortul de externalizare să se justifice.

Căutând răspunsurile la aceste întrebări, vei putea selecta compania potrivită nevoilor business-ului tău.

Îţi doresc un parteneriat de succes!


 

Florin Scarlat, General Manager 
Bit Solutions

 
 
0 comentarii 712 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 

restructurare asistata