Vom avea un Jack Welch de Romania?
Mihai-Cristian Stirbu › Joi, 2010-04-15 09:55Managerii romani ar putea prelua modelul miliardarului american Warren Buffett, presedintele companiei de investitii Berkshire Hathaway, sau al lui Jack Welch, fostul CEO al GE, care si-au sintetizat experienta de business in carti. Implinirea a 20 de ani de economie capitalista, dar si interesul crescut al romanilor pentru acest tip de literatura arata ca este momentul potrivit pentru o astfel de miscare.
Citeste si:
› Titlul care te face sa citesti articolul
› Jonas Ridderstrale si Kjell Nordstrom: Idei-dinamita pentru un business funky
Revolutia in afaceri
Perioada trecuta din 1990 pana in prezent a confirmat succesul anumitor afaceri, dar a si infirmat alte incercari antreprenoriale. Exista modele de business demne de urmat, modele de oameni de afaceri care pot fi luate ca exemplu. Publica, editura specializata in carti de business, a initiat un proiect prin care vrea sa identifice acele nume romanesti care pot sta pe raft cu mandrie alaturi de eroi precum Jack Welch, Richard Branson sau Steve Jobs. „Ideea de a publica autori romani cu o voce proaspata si energica din lumea afacerilor este o directie fireasca”, afirma Bogdan Ungureanu, Executive Manager in cadrul editurii. Primul autor roman publicat a insemnat si un best-seller. Lansata la inceputul lunii noiembrie, „Sfarsitul economiei iluziei”, scrisa de tanarul economist roman Liviu Voinea, s-a epuizat in doar trei luni.
Diverta, cel mai mare retailer de carte, se arata si ea interesata de titluri de business locale: „Orice antreprenor care si-a construit in ultimii 20 de ani o afacere de succes ar putea scrie o carte, si iar domeniile sunt vaste - de la retail, telecomunicatii, la burse, si banci etc. Intalnim multe nume care ar putea sa vorbeasca despre spiritul antreprenorial si despre leadership local”, afirma CEO-ul Amalia Buliga. Chiar daca de multe ori nu managerii sunt cei care scriu o carte, Ungureanu crede ca este extrem de important sa ai o poveste autentica de spus. Odata ce este bine inchegata, punerea ei pe hartie ar trebui sa fie un succes la care contribuie si editura.
Cartea, instrument de motivare
Accesul restrans la astfel de titluri pana acum cativa ani si cresterea numarului de titluri traduse sunt factori importanti care au ajutat piata sa creasca, au determinat inmultirea sau orientarea unor edituri inspre colectii si titluri de afaceri. „De mii de ani se tot scrie beletristica, dar cartile de business au vazut lumina tiparului abia in ultimele decenii. Este o nisa inca destul de restransa si care mai are mult pana la pragul de maturitate in comparatie cu alte tari europene”, este de parere Amalia Buliga. Potrivit oficialului, targetul acestor titluri are un comportament de consum constant si este un public cu afinitati antreprenoriale care stie sa sintetizeze continutul, pentru ca succesul unui business nu se invata din carti. Dar intalnim si tipologia consumatorului „turist”.
„In astfel de perioade, creste statistic interesul pentru educatie si informare. Lectura de business aduce un avantaj competitiv. Un alt factor este reducerea programelor de training de anul trecut, companiile apeland astfel la carti de business ca instrument de motivare a membrilor din organizatii”, explica directorul de la Publica.
In reteaua de magazine Diverta, vanzarile de carte de business reprezinta 3% din totalul de vanzari carte. In 2009, valoarea vanzarilor pe carte de afaceri (exceptand titlurile in limba engleza) a scazut cu 28% fata de 2008, in trend cu scaderea pietei de carte. Din totalul de vanzari de carte de business, doar 10% il reprezinta titlurile semnate de autori romani. „Autorii straini domina piata. Cartile scrise de Janet Low, Jack Welch se destainuie sau Warren Buffet se destainuie, aparute la Editura Injoy Books, sunt in lista de optiuni a cititorilor care doresc sa inteleaga modul de gandire al protagonistilor”, afirma Luiza Dragomir, Marketing Manager in cadrul editurii.
Un alt exemplu il reprezinta cartile aparute la Publica, titluri ai caror autori au participat la evenimente de promovare in Romania, cu un impact in vanzari semnificativ mai ridicat („Karaoke Capitalism” si „Design Yourself” etc.). Totusi, cea mai bine vanduta carte in anul trecut a editurii a fost „Screw it, let's do it”, de Richard Branson. „In continuare, pregatim pentru aceasta luna si autobiografia lui, Losing my virginity, care va deveni un nou best-seller si in Romania”, crede Bogdan Ungureanu. Anul 2009 a adus 24 de titluri noi in portofoliul editurii si o cifra de afaceri de jumatate de milion de euro, in crestere cu 52,30% fata de 2008.
Cele mai vandute carti de business in reteaua Diverta ianuarie-martie 2010
1. „Tata Bogat, Tata Sarac” (Reeditare), Robert T. Kiyosaki, Editura Curtea veche
2. „De ce vrem sa fii bogat”, Donald Trump, Robert Kiyosaki, Editura Curtea veche
3. „Warren Buffett se destainuie”, Janet Lowe, Editura Injoy Books
4. „Esecul in afaceri: 10 reguli de urmat”, Donald R. Keough, Ed. Litera International
5. „De la idee la bani”, Napoleon Hill, Editura Curtea veche
Cele mai vandute carti de business in reteaua Diverta 2009
1. „Tehnici de negociere”, Astrid Heeper, Michael Schmidt, Editura All
2. „De ce vrem sa fii bogat”, Donald Trump, Robert Kiyosaki, Editura Curtea veche
3. „Lectii din scoala vietii. Screw it! Let's do it!”, Richard Branson, Editura Publica
4. „Tata Bogat, Tata Sarac” (Reeditare), Robert T. Kiyosaki, Editura Curtea veche
5. „Warren Buffett se destainuie”, Janet Lowe, Editura Injoy Books
Cele mai vandute carti in 2009, Ed. Publica
1. „Screw it, let’s do it - Lectii din scoala vietii”, de Richard Branson
2. „Confesiunile unui banker toxic”, semnat Crésus
3. „Intoarcerea economiei declinului si criza din 2008”, de Paul Krugman
4. „Funky Business Forever”, de Kjell Nordstrom & Jonas Ridderstrale
5. „Exceptionalii: Povestea succesului”, de Malcolm Gladwell
Primele doua titluri din clasament se afla deja catre finalul celui de-al doilea tiraj.
Citeste despre cum se transforma un manager in scriitor.
Comentarii
Adăugati comentariu
Dan Berteanu: „Trainingul, aşa cum îl...
La începutul acestui an, am fost solicitat să-mi dau cu părerea despre evoluţia din 2012 a pieţei de training din România şi din Europa Centrală şi de Est. Am declinat-o.
Manager în ape tulburi
Criză sau ne-criză, situaţii neaşteptate sau neplanificate apar tot timpul, iar factorul imprevizibil este cel mai dificil dintre toate. Nu ştii cum, nu ştii când, nu ştii de ce, pur şi...
In Malta pentru un concediu binevenit
Daca doriti sa va petreceti vacanta intr-un loc insorit si captivant, atunci este simplu. Alegeti Malta. Iata de ce.
Despre lideri adevăraţi - cu Dale Carnegie
Am descoperit cărţile lui Dale Carnegie într-un moment în care aveam nevoie de o direcţie în viaţa profesională şi revin la ele ori de câte ori caut motivaţie, informaţie sau pur şi...
Greşeli care îţi pot afecta cariera
Pe parcursul vieţii, un angajat se confruntă cu o multitudine de probleme care îşi pot pune amprenta mai mult sau mai puţin asupra evoluţiei carierei acestuia. Unele decizii pe care le iei...
Avem un sceptic printre noi. Ce-i de făcut?
Îi ştiţi pe sceptici, cei care afişează aerul acela incredul, în spatele căruia se ascunde cu mare greutate gândul: „De ce te-aş asculta!“ Sunt cei mai dificili prieteni, cei mai...
Unul dintre cei mai renumiți hackeri din România, cunoscut în lumea virtuală sub pseudonimul...
La începutul acestui an, am fost solicitat să-mi dau cu părerea despre evoluţia din 2012...
În majoritatea cazurilor când cineva face o greşeală (mai ales în legătură cu noi), ne...






