Visand la o expeditie cu National Geographic

124-rolemodel

Munciti de la 18 ani. Credeti in acest model de viata?

Nu exista un raspuns care sa se potriveasca pentru toata lumea. Modelul acesta s-a aplicat foarte bine in cazul meu, la vremea respectiva, in anul 1988. Asta nu inseamna ca cineva sa urmeze exemplul meu. Eu am intrat in viata destul de abrupt. Sa lucrezi opt ore pe zi si sa faci si o facultate in paralel este un lucru destul de dificil. Dar experienta este un lucru pozitiv pe care l-as recomanda tinerei generatii, care sufera din lipsa contactului cu practica. Acum zece ani, am urmat cursurile unui program de EMBA la ASEBUSS. Ei bine, pe parcursul studiilor, s-a facut o diferenta foarte mare intre cei care aveau o experienta reala de business si profesori, pur teoreticieni. Daca nu erau varf de lance in domeniul lor, cursantii cu un nivel de experienta superioara ii rejectau usor. Iar cei cu experienta hand-on si cu raspunsuri din viata practica au avut un castig semnificativ. Acest lucru este valabil la toate nivelurile.

Atributul de om muncitor, dorinta de actiune sau nevoia de bani v-a impins de timpuriu catre piata muncii? Sunteti un om harnic?

Sunt muncitor, ma scol foarte devreme dimineata, sunt la prima ora la serviciu, muncesc cate ore este nevoie. Uneori chiar prea multe ore, dar nu cred ca asta ma caracterizeaza. Daca nu vreau sa muncesc, nu muncesc. Am ales sa am o libertate deplina. Oricum muncesc mai mult decat daca as avea un program fix. Ce m-a impins devreme spre munca a fost dorinta de a avea o experienta practica. La vremea respectiva, intr-un context politic diferit, trebuia sa muncesc pentru ca voiam sa plec din tara. In 1988, Romania nu era tara in care sa vreau sa traiesc toata viata. Iar cand m-am angajat, m-am convins si mai mult ca n-o sa pot ramane aici. Apoi, a venit "lovilutia", cum ii spun eu Revolutiei, si lucrurile au capatat alta turnura.

Inainte de a va deschide prima firma, Discus, care producea confectii de lux pentru barbati, ati lucrat timp de doua saptamani in Israel. De ce si care a fost morala acelei perioade?

In 1992, eram in vacanta de vara si am vrut sa vad cum se lucreaza intr-o firma din strainatate. A fost o intamplare. Am descoperit acolo o cultura a muncii semnificativ diferita, un respect al muncii care la vremea respectiva, la noi, nu mai era la mare pret. Romanii aveau doar vise de imbogatire rapida. Munca nu era neaparat calea spre avere, oamenii cautau scurtaturi. In Israel, am vazut ca oamenii au o atitudine normala fata de munca. Chiar daca ce lucram eu nu era semnificativ, nu era ceva rocket science, pentru ca nu aveam calificare in domeniu, asta nu i-a impiedicat sa ma aprecieze pentru ceea ce faceam. Acolo am invatat ce inseamna eficienta fiecarui minut folosit.

Acum, cand cifra de afaceri a firmei pe care o conduceti se masoara in milioane de euro, ati ramas tot atat de muncitor, de constiincios?

Trebuie sa precizez intai ca Dial Telecom a devenit recent parte a unui grup. Eu nu m-am schimbat, nu am nici un motiv sa ma schimb, sunt la fel de harnic, daca vreti. Nu cred ca am castigat vreo jumatate de creier in plus, nici dreptul de a face lucrurile mai putin bine decat inainte. In momentul in care voi considera ca mi-am atins obiectivele personale de cariera, imi voi schimba statutul, voi deveni actionar sau consultant.

Ce ma interesa pe mine era daca apare vreo schimbare in atitudinea fata de munca de la o cifra de afaceri incolo?

Asta este o filozofie foarte periculoasa pe care n-am impartasit-o pana acum si sper sa nu o imbratisez vreodata. N-as vrea sa ma denatureze vreun succes sau vreun esec. Calitatea unui om o cunosti in momentul in care ii dai sau ii iei puterea. Cred ca a avea o firma cu un oarecare succes iti confera un grad de libertate suplimentar, in sensul ca ai o confirmare a performantei tale, dar asta nu-ti da dreptul sa o iei mai usor. E o filozofie nesanatoasa. Daca vrei sa te odihnesti, nominalizezi pe cineva care sa-ti preia activitatea si sa o faca la fel de bine. De la sine nu prea merg lucrurile.

Urmarindu-va evolutia profesionala, am descoperit in dv. un puternic spirit antreprenorial. Va asteptati ca si angajatii dv. sa se manifeste la fel?

Intr-o companie ca Dial Telecom, spiritul antreprenorial este esential. Nu in sensul ca fiecare isi porneste afacerea lui, ci ca se definesc lucrurile intr-un sens mai larg decat cel delimitat de fisa de post. Motivul este foarte simplu: intr-o piata de telecomunicatii atat de dinamica si cu o crestere atat de mare, Dial Telecom are un succes comercial de milioane de euro, dar piata este de miliarde de euro si are jucatori cu buzunare semnificativ mai mari. Dial Telecom a facut si face o figura frumoasa tocmai datorita acestei elasticitati de gandire. Fireste ca libertatea trebuie balansata cu un grad de birocratie pozitiva. Antreprenoriatul nu inseamna sa actionezi dezorganizat, ci sa gandesti lateral. Sa nu accepti ideea ca te afli intr-o cutie din care nu poti schimba nimic. Nu are importanta pe care nivel al ierarhiei te situezi, daca ai o idee buna, vii si o spui. Daca vezi un lucru care nu functioneaza bine, chiar intr-un alt departament, si stii cum s-ar putea remedia, la fel. De aceea am considerat ca este esential sa gasesc oameni care sa impartaseasca acest stil.

Apropo de spiritul antreprenorial, va rog sa-mi spuneti pe scurt povestea Dial Telecom. Este o firma suta la suta romaneasca?

Acum este in totalitate romaneasca. Povestea incepe in 1998, cand lucram in ING, ca director de IT. Lucrurile functionau bine, ca in orice companie pozitionata sa aiba succes comercial. Avand o pozitie de management destul de inalta, participam la planul de afaceri pe trei-cinci ani si am sesizat ca s-ar putea ca in decurs de vreo doi ani sa nu mai incapem in sediul respectiv. Astfel, desi nu era in zona mea de responsabilitate, mi-am asumat proiectul de a gasi un sediu nou. Lucru care m-a pus in contact cu o lume cu totul noua, cea de Real Estate. Am avut si sprijinul catorva asistenti din zona de imobiliare din ING. In cateva zile, m-am informat cu ce oferea piata si l-am cunoscut pe unul dintre antreprenorii care si astazi face afaceri semnificative in Romania in Real Estate, unul dintre cei doi englezi asociati la Portland Trust. Ei au construit Opera Center, probabil primul business center din Bucuresti, de clasa A. Dupa negocierile care au durat vreo noua luni si dupa cei doi ani de desfasurare a proiectului in sine, am ajuns sa ne cunoastem mai bine si sa ne apreciem reciproc. Asa se face ca, la un moment dat, mi-a vorbit despre niste prieteni de-ai lui care voiau sa investeasca in telecomunicatii aici. Propunerea lui s-a suprapus peste dorinta mea de a schimba domeniul financiar-bancar cu unul mai dinamic. El mi-a facut cunostinta cu fostii actionari cehi de la Dial Telecom. Am fost o zi la Praga, o zi la Bratislava, la cele doua companii. Mi-a placut ce am vazut, erau oameni tineri, dinamici, deschisi, cu o cultura foarte occidentala, care mi-au spus: "Nu cautam un angajat, ci un partener". Cu asta m-au cucerit si m-au tinut sapte ani alaturi de ei. Multi ani, parteneriatul nostru nu a fost scris pe hartie. Aveam incredere unii in ceilalti.