Role model

Victor Rebengiuc: "Eu am o treaba de facut: trebuie sa ajung mare actor"

Rodica Nicolae › Joi, 2004-03-25 01:00

4 martie 2004, intalnirea cu unul dintre cei mai mari actori romani de teatru si film. S-a nascut pe 10 februarie 1933, la Bucuresti. A absolvit UNATC "I. L. Caragiale" din Bucuresti in 1956, la clasa prof. Aura Buzescu si Beate Fredanov. A urmat o coplesitor de lunga lista de roluri, in regii nu mai putin remarcabile: Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Radu Penciulescu, Alexa Visarion, Silviu Purcarete, Alexandru Darie, Felix Alexa, Catalina Buzoianu, Yuri Kordonski, Alexandru Dabija. Cei 45 de ani de film i-au prilejuit tot atat de memorabile intalniri artistice: "Padurea spanzuratilor", regia Liviu Ciulei, "Tanase Scatiu" si "Faleze de nisip", regia Dan Pita, "De ce trag clopotele, Mitica?", "Balanta", "Niki Ardelean, colonel in rezerva", regia Lucian Pintilie, "Morometii", regia Stere Gulea.

Victor Rebengiuc

 

Este actoria o cariera?

Eu n-am urmarit sa-mi fac o cariera, n-am fost un artizan al construirii unei cariere. Ce m-a interesat pe mine a fost sa-mi dezvolt gama interpretativa, adica sa incerc sa joc bine, din ce in ce mai bine. Am fost si sunt in permanenta nemultumit de mine. Intotdeauna am niste rezerve, la fiecare rol pe care-l joc. M-am straduit sa joc roluri cat mai diferite, sa-mi largesc paleta. Daca asta poate sa insemne o cariera, atunci poate ca da, mi-am construit o cariera. Pe mine m-a interesat mereu si ma intereseaza si acum sa ajung un actor mare. Asta se va intampla atunci cand nu voi mai avea nimic sa-mi reprosez cu privire la interpretarea unui rol.

Dar se poate trai dintr-o asemenea munca, nu-i asa?

Salariile noastre au fost foarte mici intotdeauna, dar chiar si in comunism am trait la o limita de decenta, pentru ca m-am intins atat cat mi-a fost plapuma.

N-ati facut nici un compromis de-a lungul vietii?

Nu am facut nici un fel de compromis niciodata, nu stiu sa lingusesc, nu-mi place sa fiu lingusit. Desi se spunea ca nu ti se pune talentul in valoare fara sa fii membru de partid, eu n-am fost. Cu toate astea, am fost mereu in top.

Cum ati ajuns sa faceti actorie? A fost vocatie?

N-a fost nici un fel de vocatie. Destinul meu artistic a stat sub semnul intamplarii. Ma pregateam pentru o cariera tehnica. Ideea bunicilor si a mamei fusese sa am o meserie de pe urma careia sa pot trai. Nu fusesem la teatru. Familia mea nu mergea la teatru. Tata ne parasise de foarte mici, pe mine, pe fratele meu si pe mama, asa ca pe noi ne-au crescut bunicii din partea mamei, care munceau toata ziua sa ne creasca, nu aveau grija teatrului. Urmam asadar o scoala medie electrotehnica. Unul dintre colegii mei mai mari mi-a propus sa joc intr-o piesa pusa de el in scena, "Ce i s-a intamplat Gherghinei", un text propagandist. Dupa ce am jucat in piesa asta, un alt coleg care era la un camin cultural, mi-a propus un rol intr-o piesa de-a lor. M-am dus acolo. Era o joaca pentru mine. Nici nu ma gandeam ca lucrez deja la o viitoare profesie. Imi petreceam timpul liber jucand teatru de amatori, asa cum altii jucau fotbal pe maidan. Mi se parea mai atractiv. Am jucat din camin cultural in camin cultural, pana cand, in ultimul an de scoala, am montat o piesa, "Nea Nae invata carte", intr-un spectacol de sfarsit al studiilor liceale. Directorul scolii, caruia i-a placut ce a vazut, a zis ca trebuie sa dau la teatru. A fost prima data cand am luat in considerare ideea asta, care nu existase in mintea mea pana atunci.

I-ati urmat indemnul?

Da. M-am dus, am dat la teatru si am intrat printre ultimii. Baza mea erau cei doi ani ca amator pe scena. Practica, deci. In facultate am fost construit ca actor, pentru ca intrasem cu niste deprinderi gresite, luate de la instructorii cu care lucrasem in caminele culturale, care nu erau niste specialisti. Ma invatasera "cabotinarii", lucruri ieftine. Am nimerit la clasa doamnei Aura Buzescu. In primele luni, imi venea sa ma spanzur, sa ma impusc, imi doream sa ma inghita pamantul, de cat urla la mine: "Cine te-a invatat sa faci asa? La circ sa te duci, la revista sa te duci! Ce cauti aici?!" Nu stiam ce vrea de la mine, eu eram vedeta acolo unde jucasem, toti pensionarii ma stiau de "artistul nostru". A urlat la mine cam un semestru, pana cand am inteles ce vrea si n-a mai tipat.

Ce s-a intamplat la sfarsitul facultatii?

In Bucuresti nu puteai sa intri decat dupa cel putin un an de provincie. Seria noastra avea foarte multi actori ceruti de teatrele din Bucuresti, am fost o promotie de aur. Eu, de exemplu, eram cerut la National. Ministerul a facut pentru noi o exceptie: trebuia sa acceptam repartitia, fara sa facem anul de stagiu, urmand ca in toamna sa ne prezentam la concursul organizat de fiecare teatru. M-am dus la Craiova. Asteptand concursul de la National, Teatrul Bulandra a anuntat un concurs. Mama, fara sa stiu, s-a dus si m-a inscris. Am dat examen si am reusit. Cand am venit in ianuarie la Bulandra, am avut surpriza sa vad afisate doua distributii in care eram si eu prins: "Nebuna din Chaillot" si "Omul care aduce ploaia" montat de Ciulei, care-si facea si el debutul regizoral.

De atunci dateaza marea dragoste pentru Teatrul Bulandra?!

Am intrat si am ramas in Bulandra cu o mica exceptie, o perioada in care am fost angajat cu jumatate de norma la Teatrul Mic, pe timpul directoratului lui Penciulescu, prin 1965.

Intalnirea cu filmul cand s-a produs?

In 1959, dupa ce am jucat primul meu rol dramatic in teatru, dupa ce m-am copt. Pana atunci fusesem un copil, un pusti si nu aveam dimensiuni dramatice. Jucam si ma jucam in comedie, eram comic, dar ca sa fiu dramatic, sa spun un lucru serios pe scena, inca nu aveam curaj si forta. In piesa "Moartea unui comis voiajor", am avut primul meu rol dramatic. Asta a fost de fapt consacrarea mea ca actor, momentul meu de adevar, cand am putut demonstra, aproape fara voia mea, ca se poate conta pe mine. Ulterior a venit si propunerea pentru film.

Cum reusiti sa memorati atatea roluri?

Nici nu-mi dau seama cand invat un text, ca nu-l tocesc. Exista metoda de a intra intr-un text, generalizata in teatru, lectura la masa: o saptamana-doua se citeste, se ia cunostinta cu textul, se descifreaza anumite sensuri, relatii, stari. Citind in fiecare zi, vreme de doua saptamani, textul se cam stie. Cand intri pe scena, mai ai sufleurul langa tine. Eu am nevoie de sufleur doar in perioada de repetitii, pana invat bine textul, lucru care mai dureaza vreo 10 zile, sa zicem. Daca nu stii bine textul, nu poti sa-l joci. Ciubotarasu spunea: "Eu invat textul ca sa-l uit". Dupa efortul de memorare, lucrurile se topesc in tine, in mintea ta si trebuie sa-ti vina spontan replicile, sa nu arate ca un text invatat pe dinafara.

Sunteti asadar un tip sobru, serios?

Sunt un profesionist. Sunt un om care-si face profesia cu exactitate, cu rigurozitate. Am raspundere fata de autor, fata de rol, fata de regizor, fata de teatru si fata de public. Vreau sa intru cu publicul intr-un soi de colaborare, vreau sa-mi surprind publicul cu rolul pe care-l joc. De-asta si joc roluri foarte diferite, nu ma cantonez intr-un gen de roluri. Eu incerc sa fiu un personaj, de fiecare data, altfel. Nu consider ca particip la un concurs de frumusete, un concurs de "misi". Sunt artist, joc roluri, nu ma joc pe mine, nu vreau sa ma vezi pe mine in rolul lui Victor Rebengiuc.

Cum va simtiti dupa o zi plina?

Nu se lesina din jucat teatru. Poate ca sunt eu mai rezistent, dar nu mi s-a intamplat sa "leasin" pe scena. Astea sunt fite! Sigur ca esti obosit dupa ce sustii doua ore un personaj cu temperament, cu energie. E un efort, dar asta nu te darama, nu te suge, nu te stoarce ca pe o lamaie. Nu pot sa fac fite. Daca nu cred in ceea ce fac si daca ceea ce fac nu este realist, nu are adevar, nu pot sa fac. Nu pot sa mint pe scena, pentru ca nu stiu sa mint nici in viata de toate zilele. Ce sa fac?! Sunt handicapat din punctul acesta de vedere.

 
0 comentarii 2301 vizualizări
 

restructurare asistata