Teodora Enache - Jazz-ul este bucuria si "motorul" fiintei sale

Teodora Enache

La vremea optiunii pentru un domeniu de studiu, aceasta jonctiune nu avusese inca loc. Drept urmare, Teodora a urmat la Iasi Facultatea de Matematica. Abia apoi a descoperit jazz-ul sau jazz-ul a descoperit-o pe ea. Anul petrecut ca profesor a ramas undeva in urma pentru ca cea ursita sa devina "noua Ella Fitzgerald" s-a abandonat jazz-ului: studiu, cautari, mentori, experiente de artist, dar niciodata regrete sau planuri de rezerva. Viata Teodorei poate fi rezumata in trei cuvinte: munca, adica, pasiune, adica bucurie...

Explicati la un moment dat ca intre matematica si muzica sta Hermann Hesse. Cand si cum l-ati descoperit? Inainte sau dupa ce v-au sufocat jurnalistii cu intrebarea despre saltul de la matematica la jazz?

As spune ca l-am aflat pe Hermann Hesse intre cele doua. Acest visator neobosit imi este foarte apropiat, am gasit in el cararile pe care m-am aventurat si eu: matematica, muzica si stiintele ezoterice. Descoperirea lui nu are legatura cu intrebarile jurnalistilor. Asa cum am mai spus, era acolo la rascruce, la momentul potrivit... El mi-a spus ceva care m-a ajutat mult: aceea ca fiintele normale (fie ca sunt oameni, pesti, soparle sau maimute) sunt menite sa pastreze forma existenta, sa conserve un mod de viata, o rasa, o specie, sa le protejeze si sa le intareasca, pentru a se asigura pe ei insisi... Visatorii sau poetii nu se dau inapoi sa faca salturi, sa viseze neganditul. Si astfel, cine stie, intr-o buna zi, pestele devine animal de uscat, iar maimuta - om...

Johnny Raducanu, ca mentor, v-a marcat intr-o mare masura cariera de muzician. Care este cel mai important lucru pe care l-ati invatat sau "furat" de la el?

Johnny Raducanu imi spunea tare frumos: "Tudorito, tata, sa tii mereu cu invinsii... Si sa nu uiti niciodata ca nimeni nu-i nimeni!!! Oriunde ai ajunge, oricat de departe, nu uita asta". Si am mai descoperit alaturi de el ceea ce aveam sa imi demonstrez singura mai tarziu, anume ca bucuria este "motorul" fiintei noastre. Ca fara bucurie totul se stinge. Si mai tarziu am aflat ca bucuria este un dar imens, pe care il primesti sau nu... Iar daca il primesti, devii raspunzator pe viata fata de darul primit.

Cum v-a venit ideea de a prelua piese din repertoriul Mariei Tanase? Ce va apropie din punct de vedere artistic?

Am mai spus-o: cantand, forez in adancurile mele. Tot ceea ce cant, ma imbogateste si, desigur, tot ceea ce ma imbogateste, cant. Toate fiintele iubite, toate personajele admirate, toate sunt acolo, in cantul meu: Zorba, Siddharta, Maria, Profetul, Mama, Zarathustra, El... Am constientizat toate acestea abia dupa botezul jazz-ului. Tot atunci am descoperit si muzica romaneasca si, desigur, pe Maria Tanase. In cantecele ei am gasit tot strigatul nostru de viata, de la nastere pana la moarte, pe care eu il spun cu "cuvintele" mele, prin jazz.

Ati cantat impreuna cu artisti internationali de renume. Cu care dintre ei a iesit cel mai bine concertul, cu care ati rezonat cel mai bine? Faceti jam session?

Da, am impartit de multe ori scena cu nume mari ale jazz-ului. In asemenea situatii, te simti inconjurat de legenda, te simti plin de admiratie, de respect, de bucurie, simti toata istoria jazz-ului acolo, cu tine. Dar cel mai bine am simtit intalnirea cu chitaristul Stanley Jordan. El este un virtuos al chitarei si, dupa zeci de ani de performante, a ajuns la concluzia ca cel mai important in muzica este... tacerea, linistea pe care o cere muzica. Fiecare nota cantata asteapta raspuns din Univers, asteapta sa fie constientizata. Abia atunci se aseaza mesajul ei in spatiul acela necantat. Da, jam session-ul este baza jazz-ului. Te intalnesti pur si simplu pentru prima oara pe scena si canti... Si asa se intampla miracolul.

De ce v-au botezat americanii a "doua Ella Fitzgerald"? Ce anume din vocea dv. le-a sunat asemenea?

Americanii stiu sa vanda valorile. Au un mare talent in a ambala, in a eticheta, in a trezi curiozitatea cumparatorilor. Cand mi s-a spus prima oara asa, am inghetat: am un profund simt al respectului si al smereniei, poate exagerat (dupa un succes imens, a doua zi o incep cu umilinta, uit tot ceea ce s-a intamplat cu o seara inainte, cand pe scena m-am simtit "regina daruind"). Asadar, m-am simtit raspunzatoare, apoi mandra, apoi usor nelinistita. Explicatia am aflat-o mai tarziu de la mentorul meu spiritual in jazz - Ahmet Ertegun - care mi-a spus: "Cand te-am auzit cantand, am simtit vibratia aici, in piept, asa cum am simtit cand am auzit-o prima oara pe Ella...". Atunci am inteles, inainte de orice, ca este vorba de acea vibratie care se naste din dorinta de a darui, dorinta care se manifesta nu numai pe scena. Dar mai ales pe scena. Ella era o explozie de energie, se simtea ca iubea mult muzica si comunicarea cu muzicienii din jur.