News

Studiu: It-iștii beneficiază de program flexibil de lucru și mai multe zile de concediu

Marius Dobre › Lun, 2012-04-09 15:27

A șaptea ediție a studiului de salarizare AIMS Salary Map IT a luat sfârșit, la ediția din acest an luând parte 32 de companii de dezvoltare software din Timișoara, Cluj, Sibiu și Brașov, al căror număr total de angajați se ridică la aproximativ 4.500 de persoane.

Studiul a scos în evidență o serie de informații interesante legate de politicile salariale practicate în zona, precum și de diversele beneficii și facilități pe care aceștia le au la îndemână.

Spre exemplu, salariul mediu lunar al unui software architect (expert tehnic- cu cel puțin 5 ani experiență în dezvoltare software și foarte bune competențe de programare) este de 2.608 EUR brut/lună - cu aproximativ 30% mai mult decât un team leader (poziție de coordonare - care presupune supervizarea unei echipe de 4-15 specialiști)- care câștigă în medie 1.862 EUR brut/lună.

Această tendință este evidențiată și în comparație cu alte eșaloane de management. Un manager financiar câștigă un salariu mediu lunar brut de 2.552 EUR, iar un manager de resurse umane- 1.847 EUR.

Dacă experții tehnici sunt cei mai bine plătiți în această industrie, eșaloanele de suport administrativ nu sunt cu mult peste media generală a pieței. Astfel, un specialist financiar câștigă în medie 1.040 EUR brut/lunar, în timp ce un generalist în resurse umane are o medie salarială de 890 EUR brut/lună.

Aceste diferențe sunt date în parte și de gradul diferit de specializare. În timp ce experții tehnici sunt greu de găsit și au competențe tehnice specifice, un specialist financiar sau un generalist HR sunt persoane de specialitate care pot să vină aproape din orice zonă a industriei. De asemenea, experții tehnici sunt implicați direct în procesul productiv, venind cu o contribuție directă în cifrele de profit ale firmei, în timp ce funcțiile de suport nu au un impact direct cunatificabil în bilantul de profit și pierderi de la final de an, se precizează într-un comunicat de presă al AIMS Executive Search& Consulting România, compania organizatoare a proiectului.

Un amănunt interesant este legat de diferențele consistente de salarizare între diferitele categorii de specialiști. În timp ce un software developer junior (o persoană proaspăt ieșită de pe băncile școlii, fără experiență semnificativă în programare) câștigă în medie 690 EUR brut/ lună, un software developer senior poate ajunge la o medie salarială lunară de 1.664 EUR brut – de aproape 3 ori mai mult.

Cu toate aceste limitări, per ansamblu, piața salariilor din zona R&D este în continuare una  de elită raportat la restul economiei. Salariul mediu absolut, calculat pentru toți participanții la studiu, indiferent de poziția ocupată, este de 2.022 LEI/luna, de aproximativ 2,5 ori mai mare decât media la nivel național.

În pofida incertitudinilor economice, anul 2012 este un an de normalitate pentru dezvoltatorii software. Aproximativ 93% din companiile participante la studiu au declarat că intenționează să crească salariile angajaților, cu un procent mediu de 7,5%.

De asemenea, peste o treime din participanții la studiu au declarat că oferă angajaților 13 salarii anuale. Pe lângă aceste salarii,  în pachetul de beneficii specific angajaților din R&D se numără – consultații medicale gratuite la o clinică privată (pentru 78% din participanți) , un numar de zile de concediu mai mare decât minimul legal obligatoriu (pentru 2/3 din respondenți) petreceri plătite din banii firmei (pentru toți participanții la studiu).

Unul dintre cele mai interesante informații desprinse din studiu vizează politica angajatorilor față de programul de lucru obligatoriu. Astfel, 84% dintre angajatori permit angajaților să beneficieze de un program de lucru flexibil (fiecare angajat având posibilitatea să își aleagă ora de venire sau cea de plecare de la birou- cu condiția să bifeze numărul de ore de muncă standard prevazute în contract). Mai mult decât atât, 38% dintre angajatori permit angajaților să lucreze ocazional de acasă în timp ce 28% dintre angajatori oferă ca și stimulent o vineri scurtă la birou.

0 comentarii 3276 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter