Role model

Stefan Banica Jr: Eu cred ca scena inseamna emotie.

Rodica Nicolae › Joi, 2004-07-29 00:00

Pe scena, cu chitara in mana sau interpretand un rol, Stefan Banica Jr este actor. Indragostit de meseria lui, considera ca a iubi ceea ce faci reprezinta un procent urias din reusita. Scena este locul unde se petrece minunea artei: schimbul de emotii cu publicul.

Stefan Banica

 

Care dintre ipostazele artistice va defineste cel mai bine: actor de film, actor de teatru sau interpret, compozitor si textier de rock`n roll?

Sunt actor. Am facut actorie de teatru, cea mai complexa meserie pentru ca iti da posibilitatea sa-ti imaginezi ca esti absolut oricine, ca te poti diviza in sute de mii de caractere, ca poti fi tot ceea ce visezi. Asa ca, in ceea ce ma priveste, toate asa-zisele meserii pe care mi le atribuiti se combina in profesia de actor.

Intalnirea cu actoria s-a petrecut pe vremea cand erati inca elev, nu-i asa?

Da, primul film, prima experienta de acest gen a fost in 1984, cand eram inca elev, aveam 14 ani. La 17 ani si jumatate am intrat la Institutul de Teatru.

Cum a decurs intalnirea cu filmul?

A fost o intamplare. Regizorul Mihai Constantinescu cauta un pusti pistruiat, cu doua lopeti de dinti in fata, cu parul scurt, tuns periuta si cu urechi mari, un fel de Gavroche.... Tatal meu ma ducea in vacanta la Cumpatu, langa Sinaia, la casa de creatie. Jucam fotbal pe acolo cand m-a vazut Mihai Constantinescu, primul meu regizor din cariera. M-a abordat, nestiind ca sunt baiatul lui Stefan Banica: "Mai pustiule, ai fata de film, nu vrei sa joci intr-unul?". "Normal!", am raspuns. Abia apoi a aflat cine era tata. Am dat niste probe si am intrat in film pentru figuratie. Intre timp, gasisera si baiatul cu dintii ca niste lopeti.

Tocmai ma pregateam sa va intreb unde erau pistruii, pentru ca, acum cel putin, nu se mai vad...

Nu aveam nici o legatura cu ceea ce-si dorea initial regizorul. Am facut figuratie o zi, ceea ce m-a dezumflat foarte tare. Ca sa nu mai zic ca m-au si uitat pe o pluta la sfarsitul filmarilor. Doar cu cei doi actori principali se discuta. Au strans aparatele de filmat sa plece si eu am inceput sa urlu de pe pluta: "Bai, nene, mai e cineva aici?". M-au luat si le-am spus: "Dom'le, uite, care este chestia: eu nu mai vreau film, nu-mi place". In general, m-a interesat sa fac lucrurile in care ma implic suta la suta, care sa-mi placa. Din tot ceea ce nu mi-a stat la inima, am iesit. In fine, pustiul care juca rolul principal s-a imbolnavit de hepatita, din pacate pentru el, si s-au dat probe din nou. M-am dus la probe in cele din urma si asa am ajuns sa joc in serialul TV "Eroii nu au varsta". Acum, pe pluta era altcineva, avansasem cu vreo 10 metri pana la mal, a fost un noroc...

Asta v-a facut sa va decideti pentru actorie?

Nu, nici vorba, la nivel mental m-am decis de foarte timpuriu, fiind influentat evident de ceea ce facea tatal meu. El si-a dorit sa fiu actor abia cand ne-am cunoscut profesional, pana atunci eram doar baiatul lui. Dar am pornit inconstient in treaba asta, niciodata nu mi-am pus problema cum voi fi ca actor. Am vrut sa fiu actor fara sa ma gandesc la consecintele faptului ca purtam acelasi nume, fara sa ma gandesc ca singura mea sansa de a ajunge in constiinta publicului era sa fac ceva cu un impact foarte mare asupra lui. Spre norocul meu, acel ceva a fost "Liceenii". A venit exact cand trebuia, in momentul potrivit.

Mama avea si ea preocupari in domeniul artistic?

Nu. Mama mea, Sanda Vlad-Liteanu, este foarte talentata, are ureche muzicala, talent artistic, dar este jurnalist.

Ati facut si studii si ati continuat lucrul si la alte filme?

Ajunsesem, chiar inainte de 1989, la statutul oficial de actor. Copiii sau studentii erau platiti la jumatate fata de un actor cu diploma. Daca aveai cinci roluri principale, exista posibilitatea sa fii platit la contract intreg. Si cum "Eroii nu au varsta" a avut 12 episoade, ca film pentru televiziune, l-au considerat trei roluri principale. Apoi, cu ce am mai facut cu Corjos si cu Saizescu, am ajuns inainte de '90 la un contract intreg.

Ce a insemnat asta, un fel de recunoastere formala sau consacrarea?

Consacrarea e un cuvant de care mi-e frica. In meseria mea se invata tot timpul, pana mori. De aceea e atat de complexa si de frumoasa, pentru ca teatrul inseamna viata. Sau, altfel spus, viata inseamna teatru, pentru mine.

La 70 de ani si cu un portofoliu impresionant de roluri in spate, Victor Rebengiuc afirma: "Vreau sa ajung un actor mare"...

Rebengiuc este extraordinar. Dupa atatia ani de actorie, inca se redescopera. E un actor la care tin enorm si am avut privilegiul sa stau in preajma lui, sa fiu alaturi de el, sa invat. Tot timpul inveti, si de la cei mici, si de la cei mari, important este sa fii deschis. In ceea ce priveste consacrarea, ea este idealul la care vrem sa ajungem. Va dau un exemplu: pentru generatia mea, am devenit Stefan Banica Junior, deci m-am consacrat, cand am facut "Liceenii". Aveam o identitate. Pentru cei mai multi insa, eram fiul lui Stefan Banica.

Cand ati inceput sa simtiti ca sunteti altcineva decat "fiul lui Stefan Banica"?

Eu n-am avut problema asta, a umbrei care pluteste deasupra... Am iubit enorm ceea ce a facut tata ca actor, fiind pe sufletul meu. Semanam atat de mult, incat si acum, uitandu-ma la ce juca si cum juca, stiu exact ce vroia sa transmita. Dar eu imi vad de drumul meu. Am ajuns la concluzia ca este mult mai frumos sa te descoperi pe tine decat sa fii influentat. Consacrarea nu ma intereseaza foarte tare. A iubi ceea ce faci reprezinta un procent urias in reusita cuiva. Sa iti placa ceea ce faci, sa fii indragostit de meseria ta, indiferent daca te vad un milion sau 300 de oameni.

Mai exista public pentru rock'n roll in Romania?

Eu asta am simtit nevoia sa fac. In primul rand, ideea de rock'n roll este bucuria de a canta, starea de spirit, acea apropiere si schimb de energie extraordinara intre spectatori si cel de pe scena. Sigur ca mai cant din cand in cand cate un rock'n roll clasic, dar m-am indepartat de mult de lucrul asta si am creat o muzica a noastra, cu influenta din rock'n roll.

Stiu ca va pregatiti spectacolele cu profesionisti in domeniu. Aveti o perspectiva de om de afaceri asupra artei?

Nu am cunostinte de marketing, dar stiu ce e bine pentru imaginea mea in business-ul in care lucrez. Sa-mi fie cu iertare, dar industria romaneasca a showbiz-ului e foarte mica si foarte limitata, iar oamenii nu sunt foarte pregatiti. De aceea, ma avantajeaza sa lucrez cu cineva care stie sa faca lucrurile in asa fel incat sa ma lase sa ma ocup de ceea ce cred ca stiu. Cand tara va ajunge la un anumit standard de viata, biletele vor costa mai mult si nivelul showbiz-ului se va ridica. Sa va dau un exemplu: la ora actuala, in Romania, nu exista nimeni - trupa, cantaret sau actor - care sa umple un stadion. Asta demonstreaza la cel nivel se situeaza showbiz-ul.

0 comentarii 4495 vizualizări