Sandra Pralong - O romanca de neoprit

140-rolemodel

Haideti sa ne intoarcem in timp si sa ne spuneti care era idealul cu care ati pornit in viata.

Acelasi ca si acum. Am crescut intr-o familie in care era important sa contribui cu ceva la societate. O familie de patrioti, in sensul originar al cuvantului, de oameni care isi iubesc tara si doresc progresul ei. Am fost invatata de bunicul meu ca viata nu ne apartine in totalitate, ca ea e deopotriva a comunitatii in care ne-am nascut si careia ii datoram contributia personala la dezvoltare. Imi aduc aminte ca fratele bunicului meu a compus un colind (n.r.- "Din an in an"), care in timpul puterii comuniste nu putea fi cantat pentru ca vorbea despre Craciun. Una dintre strofele colindului spunea: "Si nu uita cand esti voios, romane, sa fii bun!", ca o sinteza a nevoii de a-i ajuta pe ceilalti, de a-ti impartasi bucuria si de a da celorlalti. "Datul" semnifica sa imparti bunurile pe care le ai si belsugul, dar eu l-am inteles si in sens metaforic: sa dau din ceea ce stiu si sa ma implic in dezvoltare. E ceea ce am inceput sa fac cand eram in strainatate si ceea ce fac si acum.

Eu ma gandeam la un ideal personal, la o anumita ambitie pentru cariera...

Nu m-am uitat la viata mea ca la o serie de obiective personale de cariera. Am luat oportunitatile ivite ca pe niste posibilitati de a-mi dezvolta exact aceasta latura pe care vroiam sa o cultiv si pe care o consideram importanta. Am avut sansa sa traiesc in strainatate, unde am plecat la 15 ani, dupa ce intrasem la liceul de Arte Plastice "Nicolae Tonitza". In tara, familia mea credea ca singura modalitate prin care puteai scapa de compromisuri era sa te axezi pe domeniul artistic. Cand am ajuns in strainatate, ca fata de refugiat politic (mama fugise din tara cu o valiza, iar pe mine ma scosese ulterior prin interventia Patriciei Nixon, sotia presedintelui american), am fost nevoita sa ma orientez sa castig bani. Am urmat un liceu comercial si am obtinut un bacalaureat in domeniul comertului. Doi ani, cat am invatat contabilitate, am plans incontinuu, dar am facut-o ca sa-mi pot castiga existenta. Am ajuns sa predau cursuri de contabilitate la 20 de ani. Era departe de idealul meu legat de arta si de frumos, dar m-am gandit ca imi va permite candva sa ii ajut pe cei defavorizati, pe cei care au mai putine sanse decat mine. Asa se face ca la 22 de ani lucram deja ca profesor in Niger (Africa), la Facultatea de Stiinte Economice - Universitatea din Niamey.

Cine v-a influentat parcursul profesional si in ce fel?

Toata viata mi-am cautat oameni de la care sa invat. Dar principalii mei mentori au fost parintii si bunicii. Ei au fost calauzele mele in viata, cei care mi-au aratat principiile de viata si lucrurile pe care e important sa ma focusez. In special bunicul, cel care m-a crescut, a avut un rol important. El mi-a cultivat gustul pentru istorie, mi-a deschis ochii asupra inechitatii din lume. La toate acestea se adauga sistemul scolar de care am avut parte in strainatate si care m-a ajutat intr-un moment crucial sa fac o alegere, pe care poate ca altfel n-as fi facut-o. Spun aceasta pentru ca profilul si interesele pe care le aveam la vremea respectiva puteau sa ma indrepte deopotriva spre psihologie, medicina sau spre orice altceva.

A existat cineva care sa va fi spus: te vad pe tine, Sandra, facand lucrul asta?

Da, a fost Decanul Facultatii de Stiinte Economice din Lausanne unde eu, studenta la Stiinte Politice, faceam un fel de voluntariat, ajutand comitetul studentilor. El mi-a sugerat sa aplic la o bursa a statului elvetian pentru o perfectionare in SUA. El a fost calauza care mi-a deschis drumul catre o bursa Rotary pe relatii internationale, deci, spre diplomatie.

Generatia mileniului mai cauta si mai accepta repere?

Toti avem nevoie de modele in viata. E firesc sa ne uitam in jur la ce am putea invata, la ce nu ne place si la ce ar trebui sa evitam. Dar tinerii generatiei acesteia, mai mult decat oricare, sunt dornici sa invete unii de la altii. Acest lucru este confirmat si de voluntarii care lucreaza cu mine la fundatia SynergEtica. Ei se uita mai putin la noi ca la niste calauze, pentru ca au mai multe capacitati sa absoarba informatia, sa o discearna si sa o judece. Au acces la internet si la mijloace de informare pe care noi nu le aveam. In cazul nostru, stiinta ne era data de parinti, de dascali, de o carte pe care cineva ne-o punea in mana. De aici provenea si sentimentul ca iti sunt superiori in abilitati si judecata. Evident ca si astazi ei sunt superiori in experienta si in varsta, dar nu neaparat si in abilitati. Marele avantaj al acestei generatii este ca poate sa fie autodidacta intr-un mod mult mai facil si mai natural decat o faceam noi. Iar faptul ca pot descoperi singuri ceea ce le trebuie, ce ii atrage si ce ii inspira, le da mult mai multa incredere in ei insisi si in abilitatile lor. Poate de aceea e important ca prin modelul care suntem noi sa ne punem in serviciul lor si nu sa ii dirijam sau sa ne simtim superiori. E un fel de modestie pe care trebuie sa o aiba adevaratii lideri, aceea de a-i face pe ceilalti sa creasca si sa isi dezvolte potentialul fara a avea o atitudine paternalista si fara sa astepte recunostinta.

Nu cumva modelele le lipsesc, de fapt, in Romania ?

Eu intalnesc in fiecare zi oameni extraordinari, care reprezinta un model. Din pacate, nu suntem suficient de organizati ca sa ii asezam in lumina in care exemplul lor ar putea fi valabil pentru mai multa lume. Ei raman modele la nivel individual, la nivel de comunitate si nu apar in lumina reflectoarelor sau la televizor. Pe undeva, obsesia noastra pentru vedetism si celebritate ne impiedica sa ne concentram atentia pe ceea ce conteaza.

Natiunea, in momentele ei de cumpana, are si ea nevoie de modele?

O natiune, ca noi insine, ca orice comunitate, are nevoie de leadership. Evantaiul posibilitatilor cu care suntem confruntati in viata e atat de vast incat la un moment dat ai nevoie de cineva care sa te ajute sa iti canalizezi energiile pe ceea ce conteaza si pe ceea ce te inspira. Si cu cat mai multi oameni sunt inspirati de acelasi lucru, cu atat mai multa treaba pot face impreuna. Natiunile au nevoie de leadership ca sa poata iesi din marile confuntari cu istoria. Uitati-va la Franta, care a avut un de Gaulle, uitati-va la Anglia, care a avut un Churchill, uitati-va la Germania, care a avut un Adenauer, la SUA care au avut un Roosevelt si care acum il au pe Obama... Toate aceste momente de cumpana cer un leadership care sa concentreze energiile natiunii si care sa ii arate calea spre un proiect national important, spre transcederea impasului si a dificultatilor.

In contextul actual, cand lumea trece printr-un moment de criza, ce tip de valori ar trebui sa inspire leadershipul romanesc?

Cred ca ne trebuie acei oameni si acele structuri care sa ne permita sa ne punem energiile in slujba unui ideal, fara sa ne certam unii cu altii si fara a cadea prada vedetismului personal. Vorbesc de un ideal impersonal, care nu e al lui Popescu, al lui Ionescu sau al lui Icsulescu, ci al tarii. Eu mi-as dori sa fiu un soldat in armata care se cheama Romania si care are o batalie de castigat cu ea insasi.

Nu cumva e nevoie sa fii investit cu autoritate formala pentru a putea misca aceasta armata?

Sa stiti ca eu am invatat ceva de la primul meu sef american de la Newsweek, pe vremea cand ma ocupam de suplimentele speciale care apareau in revista. Lucram atunci cu autorii de articole si cu departamentul de grafica care aseza textele in pagina ca sa produc un minimagazin. Or, eu eram asistent de marketing, un fel de ajutor de bagator de seama fara nici un fel de autoritate asupra echipei de la grafica. M-am plans atunci sefului meu ca oamenii de la grafica nu ma asculta si ca nu vor sa faca ce le cer. Seful mi-a raspuns: "Ar fi foarte usor, nu-i asa, daca ti-as da o bagheta magica sau o bata enorma ca sa obtii de la ei ce vrei tu. Dar e mult mai interesant sa reusesti sa ii convingi de ceea ce e bine pentru Newsweek si bine pentru ei, din pozitia ta de asistent, adica a cuiva fara autoritate asupra lor". In definitiv, acesta e un challenge permanent. Asa se dovedeste adevaratul talent de manager, nu cu bata in mana...