News

Salariile bugetarilor au scazut la nivelul din 2005

Redactia › Mar, 2010-08-31 12:55

Salariile bugetarilor au fost reduse la nivelul din 2005 si vor reprezenta acelasi procent din PIB ca in urma cu cinci ani, a declarat, marti, reprezentantul FMI in Romania, Tonny Lybek.

Reprezentantul FMI a afirmat, cu ocazia lansarii unui raport privind piata muncii realizat de Blocul National Sindical, ca in ultimii ani salariile in Romania au crescut extrem de mult, la fel ca si numarul de angajati si ca aceste masuri trebuiau corectate intrucat ponderea cheltuielilor privind salarizarea era mai mare decat cea a veniturilor. Veniturile din Romania reprezinta aproximativ 30% din PIB, fata de 48-50% in alte tari, a mai spus Lybek, citat de Mediafax.

Potrivit reprezentantului FMI, revenirea economica in Europa este destul de lenta, iar acest lucru s-a reflectat asupra ocuparii. El a adaugat ca unele tari, cum ar fi de exemplu Olanda, s-au descurcat mai bine, dar pentru redresare trebuie realizate niste echilibre fiscale.

„Romania a fost lovita de aceasta criza si au existat si perioade de crestere economica, dar acestea au facut ca Romania sa fie si mai vulnerabila in fata crizei”, a precizat Lybek.

El a mai aratat ca in ultima perioada exporturile au inceput sa creasca, iar primele sectoare lovite de criza incep sa-si revina.

Daca Romania isi va respecta angajamentele asumate, ar putea avea in 2011 o crestere economica de 1,5%, a mai spus Lybek, cea mai mare problema a Romaniei fiind de natura fiscala, motivul pentru care autoritatile au inceput sa ia o serie de masuri de protectie.

Tonny Lybek a declarat ca in 2011 Romania ar putea reveni la rate ale somajului mai mici gratie masurilor implementate. „Avem asteptari bune pentru ca Romania va pune in practica angajamentele asumate”, a mai spus reprezentantul FMI.

 
0 comentarii 542 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 

restructurare asistata