Atitudini

Romanii fac si nu fac networking

Daniela Oancea › Mar, 2007-10-02 19:05

"Nimic catusi de putin uimitor nu s-a facut vreodata in izolare. Pregatiti-va pentru mania socializarii. In societatea surplusului, esti la fel de tare ca oamenii pe care-i cunosti", J. Ridderstrale, K. Nordstr"om- Funky Business

Intrebarile noastre s-au adresat managerilor din varful companiilor. Am vrut sa aflam cum se poate face networking pentru dezvoltarea afacerii, ce medii pot fi frecventate pentru a avea acces la informatie relevanta, care sunt locurile considerate drept pepiniere de solutii de business sau, pur si simplu, ce si cum fac managerii nostri pentru a-si construi relatii de calitate cu oamenii si companiile care le impartasesc interesele.

Noi credem ca o comunitate de afaceri trebuie sa functioneze ca un intreg pentru atingerea unor obiective comune, pentru a avea forta si reprezentativitate. Am aflat cu oarecare surprindere ca in Romania networking-ul de afaceri nu este recunoscut ca o activitate de sine statatoare, desfasurata in mod organizat, dupa o agenda fixa. Managerii romani si-au exprimat apasat rezerva fata de virtutile socializarii de dragul business-ului si nu au dorit sa dezvaluie nici asociatiile din care fac parte, nici numele cluburilor, cu atat mai putin locurile unde merg pentru a-si intalni partenerii de afaceri. Potrivit lui Sam Schwartz, fondatorul biroului Business Network Int'l de la Bucuresti, cei care practica networking-ul pentru afaceri in Romania sunt mai degraba tineri, au pregatire superioara si au fost expusi networking-ului in calatoriile intreprinse in afara tarii, pe internet sau in lecturile lor. La Bucuresti fac networking si expatii, iar camerele de comert organizeaza din cand in cand astfel de evenimente.

Sam Schwartz a remarcat si el faptul ca romanii, chiar daca se prezinta la un eveniment de networking, manifesta reticenta in a sta de vorba cu necunoscutii si asteapta pana cand cineva ii prezinta celorlalti. El crede ca in Romania risti sa comiti o impolitete daca te adresezi unui necunoscut, chiar daca toti participantii la intalnirea respectiva au venit cu scopul declarat de a se cunoaste. In continuare, vi-i prezentam pe acei cativa manageri care si-au depasit rezerva si au acceptat sa se prezinte singuri cititorilor nostri.

Abilitatea de a face networking e un plus

Razvan Valceanu, Country Manager BitDefender Romania:

Bineinteles ca fac networking. Foarte des, daca iau in considerare faptul ca face parte din rutina zilnica. Fac networking pentru a lua pulsul afacerilor din sfera de interes a BitDefender, dar si in general, atat cu partenerii si clientii companiei, de care ne leaga interese comune, cat si cu potentiali parteneri si prieteni din alte industrii. Nu as spune ca e o indatorire a pozitiei pe care o ocup, este mai degraba o placere sa interactionez cu oamenii. Daca nu vine de la sine si nu se face natural, nu cred ca se pot crea relatii adevarate. Cred ca abilitatea de a face networking este un plus, indiferent de pozitia pe care o ocupi.

Tintim ca fiecare persoana din echipa BitDefender sa isi cunoasca bine clientii si partenerii, sa lege relatii personale si profesionale pe termen lung. Noi consideram ca relatiile profesionale sunt suficiente, dar pentru a atinge excelenta, trebuie sa iei in calcul sugestii de imbunatatire care vin uneori pe fondul apropierii dintre oameni.

Si mi s-a intamplat chiar sa imi mai pun la bataie relatiile personale pentru rezolvarea unor situatii in favoarea companiei. Desi in interiorul companiei exista toate structurile de suport necesare, mi se intampla sa ma consult saptamanal cu prietenii. In fapt, verific intotdeauna o stire din trei surse.

Cele mai propice locuri pentru a face networking pentru afaceri sunt desigur congresele, seminariile de afaceri si cluburile private. Fiecare dintre ele permit un anumit tip de interactiune cu anumiti oameni-cheie din mediul de business si nu numai.

Vorbind de BitDefender, trebuie sa admit ca brand-ul in sine recomanda si este cautat la evenimentele de profil, in comunitatile online, de asociatiile din domeniu etc. Asadar, socializez cat de mult imi permite timpul si job-ul pe care il fac. Si acesta presupune networking intr-un procent foarte ridicat! De la evenimente de profil pana la petreceri, receptii, cocktail-uri, diverse premiere - peste tot fac networking. Decid singur ce invitatii accept, in functie de cei de la care vin propunerile, in functie de cei prezenti la eveniment si in functie de interesul companiei pe care o reprezint sau al meu personal.

Networking-ul este o necesitate, dar nu asa dezvoltam business-ul. Afacerile cresc atunci cand reusim ca partenerii nostri sa urmareasca cresterea financiara a business-ului lor prin solutiile de securitate IT pe care le oferim. Afacerile merg bine atunci cand partenerii nostri castiga bani si imagine in fata clientilor lor din promovarea produselor noastre.

<> in telecomunicatii

Florin Furdui, Managing Director, Dial Telecom:

Ecademy este cel mai important site de networking pentru oamenii de afaceri din intreaga lume. Thomas si Penny Power au initiat site-ul in 1998, cu scopul de a crea o retea sociala de prieteni. Intre timp, a devenit o comunitate virtuala a oamenilor de afaceri de pretutindeni. In prezent, site-ul are peste 100.000 abonati. Ideea de baza a Ecademy si a celor peste 500 de site-uri de acest gen din intreaga lume este de a facilita contactul dintre oamenii de afaceri. Odata inscris pe site, ai acces la toate contactele din baza de date. Iti poti alege din ea oamenii catre care doresti sa-ti promovezi afacerea.

In opinia mea, networking-ul este o atitudine, o parte integranta a vietii si activitatii oricarui om care isi respecta si isi iubeste munca. Asadar, nu imi "propun sa fac networking" ci, pur si simplu, folosesc in mod natural fiecare ocazie pe care o am pentru a cunoaste oameni noi. Incerc sa stabilesc contacte cat mai relevante pentru ambele parti.

Nu cred sa existe functie intr-o organizatie de succes, in care cel care o ocupa sa aiba performante fara a fi in permanent contact cu alti oameni de la care sa invete, cu care sa schimbe si de la care sa afle informatii importante, idei, opinii. Pentru orice manager, a carui responsabilitate-cheie este succesul organizatiei, networking-ul face parte dintr-o "fisa nescrisa a postului", este un lucru ce trebuie vazut ca fiind natural si nu ca o obligatie formala, suplimentara.

De la infiintarea Dial Telecom Romania si pana astazi, am cunoscut o multime de oameni care m-au ajutat si care au contribuit si contribuie in continuare la dezvoltarea firmei. Prin networking i-am cunoscut si pe actionarii Dial Telecom, prin intermediul unor parteneri comuni carora le vorbisem despre intentia mea de a intra in lumea telecomunicatiilor.

In momentul in care schimbi statutul de angajat cu acela de antreprenor, iti asumi responsabilitatea totala a unei companii. Din acel moment, nu mai poti vorbi despre relatiile personale ca fiind complet diferite de cele profesionale. Am apelat de multe ori la oameni pe care ii cunoscusem anterior. Consider ca este firesc sa contribui si cu "resursele de networking" pe care le am la dezvoltarea companiei.

Toate mediile la care are acces un om de afaceri, manager sau specialist sunt utile pentru networking. Utilizez in mod uzual internetul, frecventez congresele si seminariile de afaceri. Le aleg pe acelea care au subiecte interesante si relevante, la care participa oameni cu care imi face placere sa interactionez si de la care am ce invata.

Networking-ul are in telecomunicatii o relevanta aparte, termenul "coopetitie" (cooperare plus competitie n.r.) fiind o realitate curenta si general acceptata. Numeroase colaborari cu alte companii de telecomunicatii sunt facilitate prin networking, colaborari prin care utilizam in comun unele resurse (in principal de tip infrastructura de retea), spre beneficiul ambelor parti si al clientilor nostri.

 
0 comentarii 782 vizualizări