News

REALISM. Tinerii cred că primul salariu al lor va fi sub 1.000 de lei

Mirabela Stoica › Vin, 2012-09-07 09:28

Aproape 150 de studenţi şi 60 de liceeni au participat la două programe de internship, în lunile iulie şi august, organizate de Banca Comercială Română (BCR).

Programul „Learn@BCR”, un internship plătit pentru studenţi, este deja la a şasea ediţie, cu peste 500 de participanţi.  „Summer Job în BCR”, ediţia a doua, este singurul program de internship remunerat pentru liceeni, care se desfăşoară în Romania. În cadrul celor două programe de internship, tinerii au realizat studii ad-hoc pe teme de comportament financiar şi formare profesioanală printre cei de vârsta lor. Astfel, au adunat răspunsuri de la aproximativ 500 de liceeni şi 200 de studenţi.

Donal Trump, Mugur Isărescu şi Steve Jobs, modelele tinerilor români

Atât liceenii, cât şi studenţii consideră că un comportament financiar demn de urmat este cel care echilibrează cheltuielile cu veniturile, reuşind să economisească şi să investească eficient în acelaşi timp. În plus, 36% dintre respondenţi au un model financiar printre membrii familiei, mama fiind persoana cea mai de încredere. Dintre personajele publice pe care tinerii le admiră se numără Bill Gates, Mugur Isarescu, Ion Ţiriac, Donald Trump, Steve Jobs, Mark Zuckerberg.

Conform studiului, liceenii cheltuie banii în principal pe haine, ieşiri în oraş, mâncare şi cărţi. Primul salariu, în viziunea a 48 % dintre tinerii români, va fi sub 1.000  de lei, doar 19% dintre respondenţi sunt mai optimişti, sperând ca pe primul fluturaş de salariu va figura o sumă mai mare de 2.000 de lei.

Responsabilitatea, comportamentul civilizat şi spirit de echipă, pe cale de dispariţie?

În ceea ce priveşte pregătirea profesonală, 62% dintre respondenţi consideră că pregătirea practică este cea mai eficientă modalitate de învăţare. Doar 16% acordă un rol important în dezvoltarea lor personală şi profesioanală îndrumării primite din partea mentorilor, iar 22% pun un accent mai mare pe pregatirea teoretică, oferită de şcoală.

78% dintre tinerii care au particpat la sondaj declară că şi-au făcut deja un plan amplu de carieră, domeniile spre care aceştia doresc să se îndrepte sunt financiar-bancar, IT şi marketing.

Întrebaţi despre valorilor lor, tinerii români spun că îi definesc în principal libertatea, înclinaţia spre distracţie şi creativitatea. La polul opus, se află valorile percepute ca fiind specifice tinerilor români de acum 20 de ani: responsabilitate, comportament civilizat şi spirit de echipă.

3 comentarii 2543 vizualizări

Comentarii

2012-09-10 11:10

DANIEL G

Iata ce ar trbui tinerii sa faca

Sa obtina un bilet numai dus Occident sau Canada /Australia sa scape cat ai repede de angajatorii de 2 lei din Romanika

2012-09-07 16:14

GEORGESCU IOANA

oferte

In nici un caz nu as accepta un salariu de 1000 lei pe post de inginer, acei 4 ani de facultate si masterul reprezinta mult studiu si capacitate de intelegere.
Pentru un absolvent de liceu un salariu de 1000 lei este decent, dar pentru un absolvent de studii superioare este exagerat de putin, mai ales in domeniul proiectarii.

2012-09-09 10:01

BONNO

oferte

Si tu ai dreptate dar ...

cand eu am terminat facultatea la finalul anilor 90 principala mea preocupare era cum sa acumulez experienta si mai putin banii ...

Pentru ca fiecare experienta profesionala castigata te imbogateste si iti creste valoarea si implicit posibilitatile de promovare si mariri salariale.

in plus cunostiintele dobandite din facultate si din sistemul romanesc in general, nu prea se potrivesc cu realitatile din teren ... adica nu prea sunt folositoare. cel putin asa era pe vremea mea ...

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 
n/a

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter