Antistres

Oana Pellea: „Nu mai ţine cont de prejudecăţile oamenilor! Trăieşte viaţa în aşa fel încât la finele ei să poţi spune – A fost mişto!”

Mirabela Stoica › Lun, 2012-02-20 17:49

Oana Pellea,  una dintre cele mai talentate şi apreciate actriţe din România, a ţinut, recent, un discurs în cadrul conferinţei „Logica Emoţiilor”, organizată de Exec-Edu şi În Vestiar, despre cât este de important să avem puterea să ne acceptăm emoţiile pe care le trăim, să ni le asumăm şi să le „purtăm” cu noi pretutindeni. Ascunderea emoţiilor nu face decât să le permitem acestora să se localizeze în interiorul nostru.

Astfel se vor „naşte măşti” pe care cei din jurul nostru le vor observa şi vor simţi că ceva nu este în regulă cu noi, riscând să fim percepuţi ca nişte oameni falşi. Pe parcursul celor trei ore, Oana Pellea a încercat să ne facă să conştientizăm că „viaţa e pe zile” (aşa cum i-a spus propria mamă când era pe patul de moarte) şi că nu are rost ca din cauza fricii pe care o avem faţă de prejudecăţile oamenilor să ne comportăm aşa cum credem că şi-ar dori ceilalţi şi nu aşa cum vrem noi.

 

„Lumea îmi cere la cursuri să-i învăţ să fie mai puternici, adică să le ‚ofer o mască’ ”

Cea mai mare realizare a Oanei Pellea este atunci când ceea ce vrea să exprime ajunge la public şi acesta simte perfect ceea ce ea a vrut să spună. În toate cursurile pe care le-a susţinut, participanţii i-au cerut să îi învăţe să devină mai puternici sau tips and tricks pentru a putea să îşi ascundă „ochii” , astfel încât semenii lor să nu poată să îi mai „citească”, crezând că în acest mod nu vor mai fi percepuţi ca fiind „slabi”. „Practic, ceea ce mi se cere este să le „ofer” o „mască”, însă nu îşi dau seama că o toţi o vor vedea şi atunci îi va interesa de zece ori mai mult ce se ascunde după acea mască, de ce ţi-ai pus-o, ce anume ai vrut să ascunzi”, atenţionează marea actriţă.

 

Puterea unei persoane stă în faptul de a avea curajul să arate cum este ea în realitate şi ce simte cu adevărat

Însă, Oana Pellea consideră că unul dintre faptele care dovedesc cel mai mult cât eşti de „puternic” sau de „slab” este în a avea puterea să arăţi exact cum eşti şi ceea ce simţi cu adevărat. „Primul pas este să poţi recunoaşe că ai emoţii. Şi slavă domnului, le avem pe parcursul întregii vieţi. Ne oprim abia atunci când ne punem mâinile pe piept. Mai mult de atât, totul constă în felul în care reuşeşti să foloseşti emoţiile, cum le dăruieşti celorlalţi şi cum le pui să lucreze pentru tine, nu să te lucreze pe tine. Însă, în niciun caz, nu este o soluţie să le ascunzi”, este de părere marea actriţă, care mai spune că singurii care nu au emoţii sunt copiii. „Nu au emoţii pentru că nu le este teamă că vor fi judecaţi, pentru ei este primordial să dăruiască, să fie împreună cu.... Această frică de a fi judecat, care începe de când devenim maturi, şi societatea care ne încorsertează şi ne spune că nu avem voie să fim cum vrem, ne-a făcut să ne fie teamă să mai mai fim noi. Cu toate acestea, oamenii de top sunt cei care îşi asumă şi care împărtăşesc emoţiile”, susţine actriţa.

 
3 comentarii 14693 vizualizări

Comentarii

2012-03-02 13:07

DRAGOS ACHIRILEI

O mare actrita,om deosebit

O mare actrita,om deosebit prin caracterul si personalitatea ce o emana,traieste cu picioarele pe pamant cunoscand limita.Ma bucur ca sunt contemporan cu asemenea OAMENI,as dori sa cunosc cat mai multi..Te admir si ma bucur ca existi.Cu respect.Dragos.

2012-02-22 09:35

GH. GEANTă (SLATINA - OLT)

Viaţă şi prejudecăţi

La noi prejudecăţile fac parte din fiinţa noastră şi una dintre ele este şi "ce spune lumea", care convieţuieşte într-o simbioză perfectă cu "uitatul în curtea vecinului". In materialul din 13 februarie a.c. Bogdan Comănescu ne spunea despre "cine ne târăşte în viaţă". Am putea adăuga că printre cele care ne trag sunt şi prejudecăţile. Iar atunci când se pare că ele nu există, trebuiesc inventate. Pentru Oana, toate cele bune !

2012-02-21 16:50

IANCU ADRIANA

OANA PELLEA

Oana Pellea? Cea mai sensibila fiinta umana pe care o cunosc.....cea mai sincera...cu cele mai intense trairi interioare, atat pentru ea, cat mai ales pentru ceilalti!!! O iubesc si o respect din tot sufletul pentru ceea ce face.Ea este "Vocea umana".

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 

restructurare asistata