Antistres

O pauză inteligentă te face mai productiv la locul de muncă

'Mirabela Stoica › Mar, 2012-03-27 16:16

De regulă, în zilele în care ne propunem să muncim foarte mult începem treaba foarte greu. Nu am găsit nicio explicaţie absolut fiabilă, dar tind să cred că există un soi de prejudecată emoţională conform căreia un volum semnificativ de muncă necesită o oarecare doză de relaxare în prealabil.

Iar în jurul acestei ipoteze gravitează două întrebări-cheie: este orice tip de relaxare benefic?, care este momentul optim pentru relaxare?

Metodele de relaxare practicate azi în rândul angajaţilor nu sunt, de multe ori, cele mai sănătoase: 20 de minute de navigat pe Facebook şi Twitter (da, şi aceasta poate fi un fel de „doza de relaxare” – dar care ne ţine tot cu ochii în calculator), un moccacino de la automatul de cafea etc. Astfel de obiceiuri nu sunt relaxante în adevăratul sens al cuvântului – prin accesarea unei noi pagini web, de pildă, schimbăm doar interfaţa mediului virtual, pe când factorii stresanţi rămân bine ancoraţi în realitate. Aşadar, relaxarea autentică poate fi găsită exclusiv în mediul real, într-un loc capabil să ne ia gândul de la probleme şi să ne umple de energii pozitive.

Aşadar, este necesar să identificăm momentul optim pentru o relaxare adevărată. „Pornind de la ideea că recompensa vine, în majoritatea cazurilor, după îndeplinirea unei sarcini şi nu înaintea abordării unei probleme, vă sfătuim ca în zilele mai aglomerate, să aplelaţi la motivare – la jumătatea drumului, adică după bifarea unui număr semnificativ de elemente din aşa- numitul„to do list”, vă sugerăm o pauză de masa atipica pe care urmează să o petreceți la SPA”, recomandă specialiştii de la www.despreSpa.ro

Primul SPA din România care a introdus acest concept (mai exact, la începutul verii anului trecut) este Eden SPA. S-a propus o relaxare concentrată, în capsule de terapii, cu o durată de maximum 30 de minute. Aşadar, acest SPA a creat o paletă largă de tratamente realizabile în intervalul de timp menţionat. Printre acestea se numără: „Back, Neck&Shoulder Massage” care este recomandat pentru persoanele ce petrec mult timp în faţa calculatorului sau „Aroma Foot Reflex Ritual” -un ritual al picioarelor, cu rolul de a revigora şi stimula, însă, întreg organismul ori „Facial Fast Hydration 30” - o hidratare intensă în timp record.

Bineînţeles, mini-tratamente asemănătoare sunt disponibile la oricare centru spa – important este să te documentezi din timp şi să te programezi cu cel puţin o zi înainte. Şi, evident, să nu depăşesti timpul disponibil.

„Şi dacă ştii că ai prin apropierea biroului un centru spa dotat cu Hammam, saună, duşuri – experienţa poate fi cu atât mai plăcută. O exfoliere aromată în hammam, sau sub duşul Vichy – durează exact 20 de minute, o baie în lapte – asemenea reginei Cleopatra, de asemenea, durează 20 de minute”, adaugă experţii în relaxare de la despreSpa.ro.

Costul pentru o relaxare de 30-40 de minunte, poate varia, în funcţie de tratamentul ales între 50 şi 150 de lei.

Te întrebi care sunt avantajele unei asemenea escapade? În afară de un aspect fizic îmbunătăţit şi, implicit, un boost semnificativ în ceea ce priveşte încrederea în sine, vorbim de relaxare pe plan spiritual. Este ca şi cum, după pauza de masă, ar fi din nou dimineaţă, iar tu ai putea să îţi continui treaba cu bateriile încărcate la maximum şi nu numai până la jumătate, aşa cum s-ar fi întâmplat în mod normal. Cu o astfel de pauză reuşeşti să te deconectezi total şi nu vei mai simţi nevoia de a te opri atât de des din lucru fără vreun motiv întemeiat.

0 comentarii 2943 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 
 
 

Urmărește Revista CARIERE

Abonează-te la newsletter